Incendiul din București. Norul de fum se deplasează spre est-sud-est, autoritățile monitorizează aerul
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Autolaboratorul mobil al Direcţiei de Mediu Bucureşti a fost amplasat într-o zonă rezidenţială din apropierea incendiului din Sectorul 6, iar datele preliminare arată că nu există depăşiri semnificative ale particulelor în suspensie. „Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor informează că situaţia este monitorizată permanent prin reţeaua naţională de monitorizare a calităţii aerului şi prin structurile subordonate”, a anunțat ministerul Mediului, într-o postare pe Facebook. Norul de fum ar urma să se deplaseze către est-sud-est Conform sursei citate, norul de fum este estimat să se deplaseze către est-sud-est.
De asemenea, ministerul a anunțat că incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 mp, la un depozit de materiale plastice, unde au ars materiale de instalaţii, centrale termice, ţevi şi fitinguri. „Cauza incendiului nu este cunoscută la acest moment.
Conform informaţiilor transmise de comisarii de la Garda Naţională de Mediu aflaţi în teren, în spatele depozitului există un punct de stocare temporară a deşeurilor de biomasă aparţinând SC Urban SA, iar pompierii coordonează intervenţia inclusiv în această zonă pentru prevenirea propagării incendiului”, a anunțat ministerul. Autolaboratorul mobil al Direcţiei de Mediu Bucureşti, amplasat aproape de zona afectată de incendiu Ministerul Mediului a anunțat că autolaboratorul mobil al Direcţiei Judeţene de Mediu Bucureşti a ajuns în teren, a fost amplasat într-o zonă rezidenţială din apropierea zonei afectate de incendiu, pe direcţia de deplasare a norului de fum, și a început monitorizarea în timp real a calităţii aerului. „La acest moment, datele înregistrate de staţiile fixe din proximitate nu indică depăşiri semnificative ale valorilor de particule în suspensie.
Valorile aferente intervalului orar 14:00 sunt în curs de validare şi vor fi comunicate imediat ce vor fi disponibile”, se mai arată în comunicat. Recomandări pentru oamenii din zonă Potrivit estimărilor specialiștilor de la Administrația Națională de Meteorologie, circulația aerului este predominant din sector vest-nord-vest, cu rafale de vânt ce pot ajunge la 50–60 km/h, iar norul de fum este estimat să se deplaseze către est-sud-est. „În acest context, populaţia din zonele aflate pe direcţia de deplasare a norului de fum este rugată să respecte mesajele RO-ALERT emise de autorităţi şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită în aer liber.
Imediat ce incendiul va fi lichidat şi intervenţia va fi finalizată, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu vor demara procedura de inspecţie pentru a dispunere măsurile legale care se impun”, se mai arată în comunicat.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.