O lecție de umanitate în mijlocul groazei: povestea care a sfidat cruzimea războiului

Unul dintre cele mai impresionante momente ale istoriei celui de-al Doilea Război Mondial a avut loc cu doar patru zile înainte de Crăciun, în timpul unui raid al Aliaților deasupra Germaniei Naziste.

Deși erau inimici, doi piloți militari au arătat că nici măcar războiul nu poate șterge umanitatea. Războaiele au adus mereu moarte, durere și dezumanizare.

Cel mai sângeros conflict din istorie a fost cel de-al Doilea Război Mondial.

În șase ani au murit aproximativ 70 de milioane de oameni, majoritatea civili, majoritatea pe continentul european și asiatic.

Pe lângă victimele bombardamentelor, atacurilor ucigașe, a invaziilor și execuțiilor sumare, mulți au murit din cauza bolilor, a foametei sau, și mai grav, a politicilor rasiale.

Într-o lume împărțită între două tabere ireconciliabile, sentimentul de omenie părea că dispăruse și că fiecare va încerca să-l anihileze pe celălalt. Cu toate acestea de-a lungul războiului au existat momente de umanitate, de empatie, de camaraderie între inamici.

Ele au reprezentat dovada certă că nici măcar războiul nu poate șterge sentimentele umane și că respectul și empatia nu cunosc bariere.

Unul dintre cele mai emoționante momente din cel de-al Doilea Război Mondial a rămas cunoscut în istorie drept incidentul Brown-Stigler, în care un as al aerului a cruțat un echipaj inamic înfrânt și l-a ajutat să supraviețuiască. „Un băiat de la țară” și o misiune infernală Povestea începe în luna decembrie a anului 1943 a celui de-al Doilea Război Mondial.

După o serie de succese incredibile și cucerirea unei părți importante a Europei, Germania Nazistă se împotmolise în Rusia.

De cealaltă parte, americanii și englezii căutau să vlăguiască cât mai mult Germania atacându-i facilitățile militare și industriale, fie cu ajutorul sabotorilor, fie cu ajutorul aviației.

Așa a început și misiunea bombardierului american B-17, numit „Ye Olde Pub”. Era o „fortăreață zburătoare”, un bombardier american legendar, cu patru motoare renumit pentru faptul că a lansat mai multe proiectile decât orice altă aeronavă americană în război, devenind un simbol al puterii aeriene și al rezistenței SUA.

Era un avion mare dotat cu mai multe mitraliere de calibrul 50 dar și mini-tunuri amplasate în turete, strategic poziționate pe toate laturile avionului.

De aici și porecla de „Fortăreața zburătoare”.

Era un avion greu de doborât și totodată letal în lansarea de proiectile asupra țintelor fixe, pe timp de zi. „Ye Olde Pub” avea un echipaj format din 10 membrii, comandanți de Charles „Charlie” Brown, un tânăr locotenent de numai 21 de ani, „un băiat de la țară din Weston, Virginia de Vest”, după cum singur mărturisea. După ce a terminat liceul, s-a înrolat în Army Air Corps unde a învățat să piloteze bombardiere B-17.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Brown și echipajul său au făcut parte din Grupul de Bombardament 379 al Forțelor Aeriene, staționat în centrul Angliei, la RAF Kimbolton, în Cambridgeshire, Anglia.

Pe data de 20 decembrie, echipajul lui Charlie Brown a fost trimis să zboare cu „Ye Olde Pub”, alături de grupul său de bombardament în Germania pentru a distruge o fabrică de avioane germane.

Era vorba despre uzina de la Bremen unde erau realizate avioane de vânătoare germane de tipul Focke-Wulf 190.

Pentru „Ye Olde Pub” și echipajul său era prima misiune de acest fel.

Urmau să treacă printr-un adevărat iad iar supraviețuirea era discutabilă. Oamenii din cadrul Diviziei 527 BS, printre care și oamenii lui Charlie au fost informați că ar putea întâlni sute de avioane de vânătoare germane.

În plus, Bremenul era păzit de peste 250 de tunuri antiaeriene. Echipajul lui Brown a fost însărcinat să zboare la marginea formației, zona cea mai periculoasă, expusă atacurilor avioanelor germane.

Din cauza unor probleme tehnice, trei bombardiere B-17 s-au retras și în felul acesta „Ye Olde Pub” a ajuns în fruntea formației.

Și mai greu, și mai periculos.

Băieții lui Charlie Brown erau carne de tun.

Odată ajunși deasupra fabricii din Bremen, sub tirul antiaerienelor germane, avioanele B-17 au început să-și lanseze bombele.

Charlie a dat ordinul de lansare a bombardamentului.

Înainte ca bombardierul să elibereze încărcătura, flakk-urile germane au spart botul din plexiglas al avionului și au omorât doi mitraliori aflați în interior.

Totodată au lovit motoarele doi și patru.

După ce a eliberat încărcătura de bombe, destul de avariat, „Ye Olde Pub” a încercat să se întoarcă la baza din Anglia.

Din cauza motoarelor avariate, bombardierul lui Charlie Brown a rămas mult în urmă.

Imediat a devenit prada preferată a avioanelor de vânătoare germane. Un avion „muribund” care se încăpățâna să-și ducă echipajul acasă Un „roi” de Messerschmitt Bf 109 și Focke-Wulf Fw 190 au luat urma lui „Ye Olde Pub” și s-au repezit asupra lui.

Două avioane Focke-Wulf Fw 190 au înconjurat „fortăreața zburătoare” și au țintit cabina pentru a-l elimina pe pilot.

Charlie dă ordinele iar bombardierul se întoarce și zboară cu viteză maximă spre atacatori, îngustând unghiul de atac și scurtând în același timp distanța dintre ei.

Acest lucru îi ia prin surprindere pe atacatori, iar gloanțele lor ratează cabina și ricoșează de pe acoperișul avionului.

Cel mai bun mitralior al lui Charlie ripostează și lovește un avion german doborându-l.

Singurul mitralior rămas în „nasul” bombardierului american reușește să doboare și el un Focke-Wulf. Un alt grup de avioane inamice se apropie din spate.

Mitraliorul din coada avionului a încearcat să-și rotească tunurile dar degeaba.

Vântul rece care pătrundea prin fuselajul avariat al avionului a înghețat mecanismele.

Mitralierele germane răpăie făcând ravagii.

Gloanțele ricoșează de pe cadru, penetrând sticla turelei de sub avion și tăind jumătate din cârmă.

Operatorul radio strigă după ajutor, dar în van, gloanțele au străpuns radioul. Obuzele de 20 mm „rupeau” din fuselajul avionul și au rănit grav mulți membri ai echipajului.

Mitraliorul din coadă, Eckenrode, fusese decapitat de un obuz de tun, în timp ce Yelesanko avea piciorul puternic rănit de șrapnel.

Un altul avea picioarele înghețate din cauza scurtcircuitării instalaței de încălzire, iar Pechout a fost lovit în ochi de o bucată explodată dintr-un proiectul.

Inclusiv Brown era rănit la umărul drept.

Avionul era aproape o epavă. A suferit daune la motor, reducându-l la doar jumătate din putere.

Sistemele interne de oxigen, hidraulice și electrice ale bombardierului au fost, de asemenea, avariate, iar bombardierul pierduse jumătate din cârmă și din elevatorul de babord, precum și conul frontal.

Armele mitralierilor se blocaseră, cel mai probabil ca urmare a pierderii sistemelor de la bord, ceea ce a dus la incapacitatea mecanismelor de tragere.

Acest lucru a lăsat bombardierul cu doar două tunuri de turelă dorsală plus unul dintre cele trei tunuri frontale. Puteau zbura doar cu viteză redusă, la altitudine joasă.

Și pentru a ajunge în Anglia aveau de trecut peste liniile germane.

Mai ales temutul Zid al Atlanticului, linia de coastă fortificată a Franței cu numeroase tunuri antiaeriene.

Urmau să devină o țintă mișcătoare.

Echipajul a luat în calcul posibilitatea de a evacua avionul și de a se parașuta, dar și-a dat seama că Yelesanko nu ar putea efectua o aterizare în siguranță din cauza rănilor la picioare.

Nevrând să-l lase în urmă a continuat să zboare. Un as al aerului și un gest de o mărinimie greu de crezut Epav zburătoare a trecut pe lângă aerodromul Jever.

A fost reperată de piloții germani.

Unul dintre aceștia, Franz Stigler și-a pregătit imediat avionul.

Stigler avea 28 de ani și era bavarez.

Tatăl său a fost pilot în timpul Primului Război Mondial.

Franz Stigler era pasionat de zbor și avea o experiență de invidiat.

A luptat în deșertul libian, în campaniile din Africa de Nord.

A zburat alături de „Cavalerii Deșertului” și asul lor vedetă Hans-Joachim Marseille.

Și-a pierdut un frate în război și a fost martor la distrugerea Afrika Korps.

Mai apoi a luptat în bătălia pentru Sicilia sub conducerea lui Adolf Galland.

Atunci când a văzut avionul american trecând pe lângă aerodromul Jever, Stigler avea în dotare un Messerschmitt Bf 109 G-6. Avionul era la realimentat și totodată mecanicii trebuiau să-i scoată un glonț american de calibrul 50 înfipt în radiator.

Imediat Stigler a decolat urmărindu-și prada.

B-17-ul lui Brown era ca și doborât.

Abia se târa.

Prin spărturile fuselajului bombardierului avariat, Stigler a putut vedea echipajul rănit.

Pilotul german nu trebuia decât să îndeplinească o formalitate și să apese pe trăgaciul mitralierei.

Culmea, nu a făcut-o.

Stigler avea să mărturisească mai târziu că și-a amintit cuvintele unuia dintre comandanții săi, Gustav Rödel, din timpul luptelor sale în Africa de Nord: „Dacă te voi vedea sau te voi auzi vreodată trăgând într-un om parașutat din avionul doborât, te voi împușca eu însumi”.

Același Stigler avea să se confeseze mai târziu, oferind o explicație pentru decizia sa. „Pentru mine, a fost ca și cum ar fi fost într-o parașută.

I-am văzut și nu i-am putut doborî”. Pur și simplu a văzut niște oameni răniți, vlăguiți și a refuzat să le dea lovitura de grație.

Mai mult decât atât avea să le salveze viața.

De două ori, Stigler a încercat să-l convingă pe Brown să aterizeze pe un aerodrom german și să se predea, sau să meargă către Suedia, țară neutră acolo unde ar fi primit tratament medical.

Tocmai pentru a nu fi doborâți. Cu toate acestea, Brown și echipajul avionului B-17 nu au înțeles ce încerca Stigler să le spună prin semnele din carlingă, așa că au continuat să zboare.

Văzând că nu are cine se înțelege Stigler s-a poziționat cu avionul lângă „fortăreața zburătoare” și i-a ajutat să treacă peste liniile germane, mai ales peste „Linia Atlanticului”, fără a fi doborâți.

Unitățile antiaeriene germane văzând un avionul de-al lor lângă cel american nu au deschis focul.

După ce i-a escortat până deasupra oceanului, Stigler i-a salutat și s-a întors. „Ye Olde Pub” și echipajul său au ajuns cu bine în Anglia.

După mai bine de trei decenii, cei doi piloți aveau să se întâlnească.

Stigler s-a mutat în Canada în anii 50 și a devenit un prosper om de afaceri.

Cei doi au rămas prieteni pe viață.