Judecătoarea Dana Gîrbovan explică operațiunea prin care Guvernul încearcă subordonarea Justiției: „E o luptă pentru putere și control total”

Dana Gîrbovan: „Unul dintre cei mai grei ani din cei 25 de ani de magistratură” Judecătoarea Dana Gîrbovan, președinta Curții de Apel Cluj și președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, descrie anul 2025 drept unul dintre cei mai dificili din întreaga sa carieră de magistrat.

Într-un dialog cu avocatul Florentin Țuca, ea vorbește despre un atac politic și mediatic concertat la adresa puterii judecătorești, despre demonizarea magistraților și despre efectele grave asupra statutului profesiei și asupra funcționării justiției în ansamblu. „2025, chiar stăteam și mă gândeam, a fost cred că unul dintre cei mai grei ani din cei 25 de ani de magistratură pe care i-am trăit”, spune Gîrbovan, subliniind că nu este vorba de o percepție individuală, ci de o presiune resimțită la nivelul întregului corp profesional. Ea descrie o „ploaie” de atacuri venite „de la guvern, în frunte cu prim-ministrul”, continuând cu o parte a presei, așa-numita societate civilă și declarațiile unor oameni politici. „Am fost ținta, ca magistratură, nu eu personal, uneia dintre cele mai dure, susținute, pe alocuri josnice, serii de atacuri la adresa puterii judecătorești”, afirmă judecătoarea.

Unul dintre episoadele care au revoltat-o cel mai mult este declarația viceprimarului Timișoarei, pe care o descrie drept „un atac absolut mizerabil” în care „femeile judecător erau privite ca fiind controlate, o adevărată rețea de proxeneți care controlează femeile judecătoare”.

Gîrbovan spune că, împreună cu alte asociații, a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la astfel de afirmații. „Sunt mândră că sunt judecător, nu o să stau să-mi cer iertare în fața nimănui” În pofida acestui climat ostil, Dana Gîrbovan respinge ideea că un magistrat ar trebui să se rușineze de profesia sa.

Reacția vine inclusiv ca replică la relatări potrivit cărora unii judecători evită să își declare profesia în public. „Am auzit pe președinte, de exemplu, spunând că a sunat o judecătoare care își făcuse cerere de pensionare și doamna judecătoare explica că a ajuns după mai bine de 25 de ani de magistratură să-i fie rușine să spună pe stradă sau în diverse medii că este judecător”, povestește ea.

Răspunsul său este tranșant: „Eu sunt mândră că sunt judecător, sunt mândră de întreaga mea carieră, am foarte mulți colegi care sunt mândri la rândul lor și nu o să stau să-mi cer iertare în fața nimănui sau să-mi fie rușine pentru că mi-am ales această profesie”. Judecătoarea atrage însă atenția că sentimentul rușinii sau al fricii nu este deloc izolat. „Foarte mulți colegi aleg să nu mai spună că sunt judecători, exact pentru a evita atacuri, discuții neplăcute, încercări de a fi agresați verbal de oameni, inclusiv la evenimente private, cum ar fi nunți sau petreceri”, arată ea.

Viața socială a unui judecător este oricum limitată, spune Gîrbovan, dar în contextul actual „foarte mulți dintre ei aleg exact această variantă, de a nu spune în public ce profesie au.

Și este foarte trist”. Pe acest fundal, șefa Curții de Apel Cluj insistă asupra ideii că statutul magistratului nu este un „privilegiu personal”, ci o condiție a libertății tuturor. „Nu este un simplu slogan: fără judecător liber nimeni nu este liber”, afirmă ea.

Mesajul adresat cetățenilor nemulțumiți „la modul global și general împotriva justiției” este direct: „Ei sunt victimele atacurilor din partea executivului la adresa justiției, iar ținta nu este nicidecum ce pensie are un judecător sau ce salariu are un judecător.

Este o luptă care are un țel mult mai grav și merge mult mai departe decât atât”. Mandatul de la Curtea de Apel Cluj și „justiția mai grea decât acum 25 de ani” Întrebată dacă, știind ce știe acum, ar mai accepta funcția de președinte al Curții de Apel Cluj, pe care o deține din 2020, Dana Gîrbovan spune răspicat „da”.

Explică faptul că mandatele de conducere i-au oferit o perspectivă diferită asupra sistemului: „A fost o experiență profesională extrem de interesantă.

Cred că am reușit să văd justiția și sistemul de justiție dintr-o altă perspectivă, aceasta a administrării efective”.

Din acest loc a realizat „cât de multe s-ar putea face pentru justiție și pentru a avea o justiție mai eficientă pentru cetățeni”, chiar dacă partea aceasta administrativă „nu e la fel de vizibilă și de spectaculoasă”. În ciuda dificultăților și a faptului că funcția de conducere a obligat-o să se retragă parțial din dialogul public, spune că ar lua aceeași decizie: „În ciuda greutăților și a faptului că a trebuit să mă retrag mai mult din dialogul public, răspunsul este în continuare da”.

Își asumă rolul de a fi mai mult în “arhitectura internă” a sistemului, acolo unde, chiar dacă nu se vede, se decide eficiența instanțelor și modul în care sunt servite interesele cetățenilor. Gîrbovan susține însă că, raportat la momentul intrării sale în magistratură, situația actuală este mai grea pe toate palierele.

Dacă în discuția anterioară cu Florentin Țuca afirmase deja că justiția de acum 25 de ani arăta mai bine decât astăzi, la doi ani distanță își menține concluzia, dar nuanțează: „Acum pot să spun că este mai greu în justiție decât era în urmă cu 2 ani.

Pe toate palierele: din punctul de vedere al predictibilității actului de justiție, al lungimii procedurilor judiciare, nu mai vorbesc de statutul judecătorului, pentru că lucrurile se leagă”. Portretul judecătorului: „sufocat de dosare”, dar obligat la demnitate Întreaga discuție despre statutul judecătorului este sintetizată de Gîrbovan într-un portret-robot: „Judecătorul român este în primul rând un judecător sufocat de dosare”.

Amintind de anii de început ai carierei, judecătoarea vorbește despre ședințe cu „60, 70, 80 de dosare pe săptămână”, despre muncă „la foc automat, literalmente” și despre lipsa timpului pentru a aprofunda cauzele. „Nu îți dă timp să te așezi suficient de mult, nici ca judecător în general, nici asupra cauzelor pe care le ai, pentru că vin în continuare.

Eram într-o goană continuă pentru a soluționa dosarele într-un termen rezonabil”, descrie ea.

Problema volumului de muncă „a rămas aceeași și astăzi”. Pe acest fundal, Gîrbovan ridică întrebarea cum mai poți vedea „roba și demnitatea magistraturii” sub „malul de dosare” care apasă pe judecători.

Răspunsul ei ține de memorie și de identitate profesională.

Judecătorul român, spune ea, „încearcă foarte mult să se alinieze valorilor europene”, dar în același timp „are nevoie foarte mult să-și regăsească rădăcinile”: să știe „de unde vine, ce rădăcini are, cine i-a fondat magistratura, care sunt marile nume ale magistraturii românești și ce sacrificii au făcut”. Ea evocă exemplul unui președinte de tribunal din perioada comunistă, căruia i-a dedicat o conferință, și a cărui frază a rămas reper: „Am pierdut totul în afară de onoare”. „Memoriile lui sunt literalmente un testament pentru magistrații care urmau să vină după el”, spune Gîrbovan, care simte că acel mesaj se adresează direct generației sale. „În astfel de oameni, în momentul în care iei roba pe tine și te gândești la ei, nu ai cum să fii nedemn, nu ai cum să fii laș, corupt sau indiferent la soarta oamenilor, pentru că deja îți impune sacrificiul lui un alt fel de conduită”, explică judecătoarea.

De aceea, speră să poată spune că „hotărârea de a nu-ți pierde onoarea face parte din portretul-robot al judecătorului român de astăzi”. „O luptă pentru putere și pentru controlul asupra justiției” Despre criza actuală din justiție, Dana Gîrbovan are o formulă clară: „Este pur și simplu o luptă pentru putere.

Pentru putere și pentru controlul asupra justiției”.

Potrivit ei, totul a început cu o discuție care, în sine, putea fi legitimă – cea privind reforma pensiilor de serviciu într-un context de criză bugetară – dar care a fost folosită ca pretext. „Toată atacul la adresa justiției, privindu-l retrospectiv acum și încercând să pun cap la cap niște evenimente, a început printr-o discuție legitimă, ca toate care țin de salarizare, buget, într-o perioadă de criză bugetară.

Însă modalitatea în care a fost pusă pe tapet problema de către prim-ministru nu a fost una de colaborare, de dialog”, arată ea. În loc de discuție instituțională cu puterea judecătorească, Gîrbovan descrie „o campanie extrem de agresivă, cu un dictat: așa trebuie să facem, nu contează opinia voastră și argumentele pe care le aduceți”.

Campania publică a fost dublată, spune ea, de „comentarii în tot mediul online, o adevărată campanie extrem de agresivă la adresa judecătorilor - privilegiații, îmbuibații, iresponsabilii, o grămadă de epitete de acest tip”.

Pe fondul amenințărilor și demonizării, asociațiile magistraților i-au transmis premierului că nu se mai poate discuta „la rece” despre pensii și salarii. „I-am spus atunci: noi nu mai discutăm despre pensii, nu mai discutăm despre salarii.

Modul în care ați promovat această așa-numită reformă a pensiilor speciale nu are legătură cu subiectul în sine, ci pur și simplu ne pune pe noi, puterea judecătorească, care este egală cu cea executivă, într-o poziție de inferioritate.

Așa ceva este de neacceptat, pe nicio temă, oricât ar fi ea de legitimă”, spune Gîrbovan. Judecătoarea atrage atenția că, în plan tehnic, problema nici măcar nu a fost cu adevărat discutată. „Chestiunea pensiilor și a vârstei de pensionare și cum ar trebui făcută nu este discutată.

Nu se discută pe așa ceva.

Asta e poziția guvernului și gata s-a terminat.

Dacă puterea judecătorească nu o acceptă, trecem din nou în retorica agresivă la adresa puterii judecătorești”, susține ea.

Judecătoarea îl acuză pe premier că nu a fost interesat de datele reale ale sistemului – „aveți, de exemplu, o statistică cu vârsta magistraților pe grade de jurisdicție?” – și că nu a dorit o proiecție serioasă pe termen de 5, 10 sau 15 ani privind resursele umane. De la pensiile „speciale” la judecătorii „dușmani ai poporului” Potrivit Danei Gîrbovan, „vara întreagă” a fost marcată de o demonizare continuă a justiției. „În urmă cu câteva săptămâni, întreaga populație a fost montată până la urmă împotriva puterii judecătorești.

Numai dacă te uitai câteva zile la televizor și la modul în care erau rostogolite știrile, era clar că judecătorii sunt pur și simplu dușmanii poporului.

Toată criza în care se află România se datora judecătorilor.

Practic, orice rău din lume era generat de judecători, de pensiile lor”, rezumă ea.

De la tema pensiilor, „foarte atractivă și de înțeles pentru oameni”, s-a ajuns la atacuri împotriva deciziilor Înaltei Curți, în special pe problema prescripției. Gîrbovan observă că guvernul a schimbat chiar și justificarea publică a reformei. „Inițial era o chestiune de criză bugetară; acum este o chestiune de echitate socială”, spune ea, insistând că nici într-un scenariu, nici în celălalt, pensiile magistraților nu sunt soluția reală. „Chiar dacă ar tăia toate pensiile magistraților, nu s-ar rezolva criza bugetară în România.

Suntem șapte mii și ceva de magistrați într-un buget care are milioane de bugetari și multiple alte cheltuieli.

Nu problema pensiilor magistraților este cauza și nici nu va fi soluția”, afirmă judecătoarea. Ea se întreabă cui folosește această strategie. „Până la urmă, care-i țelul? Voi v-ați obținut sprijinul popular pe o temă, după care schimbați tema: prescripție, corupție, nu știu ce.

Și mai departe, unde se dorește să se ajungă? La ce fel de justiție și în interesul cui? Că al cetățenilor, cu siguranță, nu este”, concluzionează Gîrbovan. Justiția, „ultimul bastion” în fața exceselor Executivului În analiza sa, președinta Curții de Apel Cluj merge mai departe și încearcă să răspundă la întrebarea de ce ar dori guvernul o justiție slabă.

Răspunsul său trimite la episoade recente în care instanțele au limitat abuzuri sau excese ale Executivului. „Guvernul nu are nevoie de o justiție care să-i cenzureze actele, mai ales în perioade de criză”, spune Gîrbovan.

Ea amintește de decizii ale Curții Constituționale din pandemie, când accesul cetățenilor la justiție a fost practic golit de conținut de actele guvernamentale, dar și de un proiect de ordonanță prin care s-ar fi urmărit restrângerea drastică a posibilității pacienților de a obliga statul să le asigure medicamente în instanță. „Și în materie de salarizare a bugetarilor s-a întâmplat la fel.

Țineți minte replica prim-ministrului de la vremea respectivă cu tribunalele sătești care judecau în materie de salarizare.

Ei, acele tribunale sătești erau curțile de apel, care foarte mult încurcau politica guvernului prin faptul că îndrăzneau să spună că nu era aplicată corect legea de salarizare”, arată ea. Din această perspectivă, Gîrbovan consideră că justiția „rămâne, cu toate problemele pe care le are, ultimul bastion în apărarea drepturilor fiecărui cetățean”.

De aceea, spune judecătoarea, este esențial ca puterea judecătorească să își păstreze o poziție puternică și un statut adecvat. „Treaba noastră, a judecătorilor, este să rezistăm acestor atacuri.

Noi trebuie să rămânem o constantă a statului de drept în România”, afirmă ea, avertizând că noțiunea de „stat de drept” riscă să fie golită de conținut dacă justiția este transformată în țap ispășitor și subordonată intereselor politice. În final, mesajul Danei Gîrbovan către colegii săi este unul de reziliență și de întoarcere la esența profesiei. „Justiția este imanent legată de natura umană.

Nu poate exista om fără nevoie de dreptate și nu poate exista societate fără justiție”, spune ea.

Reamintind că magistratura română a trecut prin vremuri mult mai tulburi de-a lungul istoriei sale, judecătoarea îi îndeamnă pe magistrați „să se uite în istorie și să-și găsească acolo puterea de a rezista”, convinsă că, și de data aceasta, sistemul va trece peste furtuna politică actuală.