VIDEO Veste colosală de la Bruxelles pentru România: se îngheață procedura de suspendare a fondurilor europene
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat joi că procedura de înghețare a fondurilor europene este înghețată, în urma publicării analizei CE în care România a fost evaluată pozitiv, relatează Mediafax Ministrul Finanțelor a vorbit joi, într-o conferință de presă, despre „analiza Comisiei Europene, pachetul de toamnă din cadrul semestrului european, care a fost publicată zilele trecute, în care România a fost evaluată conform, pozitiv”. Moment istoric Alexandru Nazare susține că se încheie astfel un ciclu în care România a fost evaluată neconform. „Este pentru prima oară în acest an când Comisia Europeană face acest tip de evaluare.
Și cred că, la nivel simbolic, e foarte importantă, în primul rând, pentru că închidem un ciclu în care România era evaluată neconform.
Iar acest ciclu a început undeva în iunie 2024, atunci prin decizia Consiliului s-a consemnat această procedură în cadrul procedurii de deficit excesiv, după care s-a continuat la începutul anului 2025.
În ianuarie, în aprilie ne-au fost cerute rapoarte, Comisia n-a primit acele rapoarte, iar în decizia din iunie s-a început efectiv procedura de suspendare a fondurilor europene, o premieră pentru toate statele membre, în care a fost inclusă România”, a declarat ministrul Finanțelor. El anunță că procedura de suspendare a fondurilor europene a fost înghețată. „Prin decizia publicată zilele trecute de Comisia Europeană, practic închidem acest ciclu în care România putea să pierdă sau îi puteau fi suspendate fondurile europene, se îngheață procedura de suspendare a fondurilor europene. (...) Am eliminat această procedură, ea nu va mai continua nici în Parlamentul European unde era începută”, a spus Nazare. Ministrul Finanțelor a anunțat că o evaluare a Comisiei Europene asupra indicatorilor macroeconomice ai României se va face în primăvară. Alte precizări făcute de ministrul Nazare în cadrul conferinței:
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.