Primăria Ghimbav a cumpărat o toaletă ecologică la preţ de apartament. Primarul: „Orice lucru ieftin la un moment dat devine scump”
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Primăria oraşului Ghimbav din judeţul Braşov a cumpărat, printr-o achiziţie făcută prin negociere directă, o toaletă ecologică pentru care a plătit peste 320.000 de lei, adică 64.000 de euro, cât un apartament în oraș, a scris bizbrasov.ro.
Contactat de News.ro, primarul din Ghimbav, Ionel Fliundra, a spus că el nu are contractul pe birou, că va verifica, dar că colegii săi „au sondat foarte bine piaţa şi probabil că acolo sunt preţurile”. Jurnaliștii de la publicația locală bizbrasov.ro au scris că „toaleta automată inteligentă”, care va fi amplasată într-un viitor parc, a costat 326.700 de lei cu TVA, respectiv aproximativ 64.000 de euro, potrivit datelor de pe platforma de licitaţii publice.
Cu aceşti bani, în blocurile vecine noului parc poate fi cumpărat un apartament cu două camere. Achiziţia a fost făcută prin negociere directă, iar toaleta care se va curăţa singură va fi furnizată şi instalată de firma Rowe Provision din Bucureşti, mai scriu jurnaliştii de la publicația locală. Potrivit sursei citate, toaleta face parte dintr-un proiect mai amplu de amenajare a unui parc în Ghimbav, proiect care are o valoare totală de 3.185.105 lei, fără TVA. Primar: „Nu ştiu dacă am depăşit pragul de simţ, dacă acestea sunt preţurile” Contactat de News.ro, primarul oraşului Ghimbav, Ionel Fliundra (PNL), a spus că nu a primit toate documentele financiare aferente achiziţiei, subliniind că iniţial administraţia locală intenţiona să cumpere două astfel de toalete, suma alocată fiind de 600.000 de lei. „Şi eu am aflat din surse.
Haideţi să vă spun ceva: la începutul anului s-a bugetat o sumă de 600.000 de lei, sau poate mai bine, pentru două toalete automate, ecologice, cu autospălare şi pentru persoanele cu dizabilităţi.
Probabil că atunci când s-a verificat pentru planul anual de achiziţii s-a făcut un sondaj cu privire la ceea ce înseamnă şi ce costă o toaletă.
De vreo patru ani am pus aceşti bani, dar nu am avut ocazia să ştim unde o amplasăm, pentru că nu erau anumite zone reabilitate. Acum, în cartierul strada Victoriei, o zonă aglomerată de aproape 600 de apartamente, fosta parcare se va transforma într-un pietonal, frumos, cu fântână arteziană cu sunet, apă, lumină, culoare, un loc în care oamenii de acolo, care majoritatea sunt persoane de vârsta a treia să aibă unde să-şi petreacă timpul liber.
Solicitarea totdeauna a fost că nu există o toaletă când ei ies afară. Dacă prețul pe care colegii mei de la achiziţii l-au verificat, că nu am niciun contract pe birou, înseamnă că au sondat foarte bine piaţa şi probabil că acolo sunt preţurile.
Am înţeles că anii trecuţi la Braşov s-au cumpărat la preţuri similare, dacă preţurile acestea sunt, la oraşul cel mai bogat ca buget pe cap de locuitor din România, care se autofinanţează, nu ştiu dacă am depăşit pragul de simţ, dacă acestea sunt preţurile, dar o să vă confirm mâine”, a declarat primarul Ionel Fliundra. „Orice lucru ieftin la un moment dat devine scump” El a spus, răspunzând unor întrebări, că în Ghimbav nu există persoane care să aibă nevoie de locuinţe sociale, fondul locativ pentru cei care au nevoie de sprijin de la primărie depăşind cererea. Edilul a subliniat că, în opina sa, „orice lucru ieftin la un moment dat devine scump”, arătând, în acest context, că tot timpul a încercat ca atunci când oraşul a făcut o achiziţie ca aceasta să fie una de calitate, chiar dacă la un preţ ceva mai ridicat. Întrebat cum se potriveşte o astfel de achiziţie cu solicitările premierului Ilie Bolojan, coleg de partid cu el, ca administraţia publică să reducă cheltuielile publice, primarul a răspuns: „În momentul în care ai investiţii de anvergură, de milioane de lei, cum noi avem în zona străzii Victoriei, unde v-am spus, avem 600 de apartamente, înmulţiţi cu trei să vedeţi câte persoane locuiesc acolo, nu putem să lăsăm o investiţie să nu fie completată cu orice accesorii de care este nevoie.
Oraşul Ghimbav nu este un oraş fără venituri, noi nu primim bani de la Guvernul României. Şi sunt convins că şi preşedintele partidului, la Oradea, dacă ar fi avut o investiţie majoră, cu siguranţă decât să sape o toaletă în subteran să fie neigienică, mai bine ar fi achiziţionat o toaletă cu autospălare atât pentru persoanele normale, cât şi pentru cele cu dizabilităţi”. Totodată, în momentul în care i s-a atras atenţia asupra faptului că investiţiile presupun un profit, potrivit definiţiei acestui termen, primarul a răspuns că în sistemul public „investiţiile nu sunt pentru a aduce bani, sunt pentru a crea funcţiuni oraşului şi pentru a moderniza oraşul şi pentru a fi prietenos cu oamenii şi cu cetăţenii”: „Nu suntem o firmă privată, suntem o UAT care investeşte în calitatea vieţii oamenilor”.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.