Traian Băsescu cataloghează în trei cuvinte congresul PSD în care unicul candidat a fost ales cu 99%
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a catalogat vineri seară drept „atât de greţos” Congresul Extraordinar al PSD, în cadrul căruia Sorin Grindeanu a candidat singur şi a fost ales preşedinte al social-democraților. Băsescu a refuzat inițial să comenteze, într-o emisiune la B1 tv, modul în care s-a desfăşurat congresul PSD de vineri.
Ulterior, fostul şef al statului a catalogat drept „greţos” evenimentul la care au participat aproape 3.000 de delegaţi ai formațiunii social-democrate. „Congresul PSD-ului a fost atât de greţos… Deci, n-aveau nevoie de 3.000 de oameni, era suficient să aducă cincizeci de oameni pentru că preşedintele… aveau alegeri de şase luni, când a renunţat Corlăţean”, a spus fostul președinte. „Deci, ce Congres, ce alegeri? De asta nu am vrut să-l comentez”, a mai afirmat Traian Băsescu, citat de News.ro. Sorin Grindeanu a devenit vineri oficial noul președinte al PSD, după ce a fost votat, în cadrul congresului organizat la Romexpo, de 99,18% dintre cei peste 3.000 de delegați.
Au fost și opt abțineri și 15 voturi împotrivă. Echipa pe care Grindeanu o propune va fi formată din cinci prim-vicepreședinți și 20 de vicepreședinți, în urma adoptării moțiunii „Uniți pentru români.
Puternici, doar împreună” cu care a candidat acesta. Noul secretar general al partidului va fi Claudiu Manda, soțul primăriței de la Craiova, Lia Olguța Vasilescu. Noii prim-vicepreședinți ai PSD sunt: Bogdan Ivan, Victor Negrescu, Marius Oprescu, Ionuț Pucheanu și Corneliu Ștefan.
Vicepreședinți pe zone au fost desemnați Dragoș Benea – nord-est, Francisk-Iulian Chiriac – sud-est, Marius Dunca – centru, Gabriela Firea – București-Ilfov, Adrian-Ionuț Gîdea – sud, Laurențiu Nistor – vest, Constantin Rădulescu – sud-vest și Gabriel Zetea – nord-vest.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.