Despre platformă
Contact
Căutare știri
Aparență

Intră în cont
Înregistrează-te
Adrian Enache, declarație bizară despre Mihaela Runceanu
Monden

Adrian Enache, declarație bizară despre Mihaela Runceanu

Evenimentul Zilei 11.06.2025 08:52 (Preluat: 11.06.2025)
5 vizualizări

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.

Monden Adrian Enache, declarație bizară.

Ce spune despre moartea Mihaelei Runceanu Moartea Mihaelei Runceanu a șocat România, lăsând în urmă durere și întrebări fără răspuns.

Printre ultimele persoane care au văzut-o în viață se numără cântărețul Adrian Enache, care își amintește cu emoție acele momente.

El a declarat că, dacă ar fi rămas în acea noapte la Mihaela, tragedia ar fi putut fi evitată.

Această afirmație readuce în atenție una dintre cele mai șocante drame din muzica românească. Moartea Mihaelei Runceanu a zguduit România Pe 1 noiembrie 1989, Mihaela Runceanu, una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică ușoară din România și profesoară de canto, a fost brutal asasinată în garsoniera sa din București, la doar 34 de ani. Crima, comisă de Daniel Cosmin Ștefănescu, a șocat întreaga țară și a lăsat un gol imens în peisajul muzical românesc.

Adrian Enache, fost elev al artistei, a povestit într-un podcast emoționant că a fost la ea acasă în seara dinaintea crimei. „Dacă eu eram în acea noapte fatidică.. dacă rămâneam la Mihaela pentru că ea făcea petreceri cu suc, cu șampanie, cu prăjituri, pentru că era ziua fiecăruia.

Ea pe toți îi invita la ea și în seara aia fatidică chiar am rămas.

Și mă uitam la ceas. Ea spunea: rămâi și dormi acolo, că am o cameră pentru cei care sunt din provincie.

Și zic: nu pot, Mihaela, pentru că mâine dimineață am teză la matematică.

Dimineață, după teză, mă sună Ionel Tudor: ai auzit la radio?” a spus Adrian Enache, într-un podcast. Cum a fost omorâtă Mihaela Runceanu În seara de 31 octombrie 1989, Mihaela l-a primit în garsoniera sa de pe Șoseaua Mihai Bravu pe Daniel Cosmin Ștefănescu, un tânăr de 21 de ani pe care îl cunoștea de aproximativ un an.

Acesta, care îi aducea casete video și discuri, a venit sub pretextul de a viziona un film. Conform informațiilor furnizate de anchetatori, Mihaela a făcut o baie, s-a pregătit de somn și i-a permis tânărului să rămână peste noapte pe un fotoliu. După ce a adormit, criminalul a tăiat o bucată din cablul telefonic și a strangulat-o.

Pentru a ascunde urmele crimei, a turnat benzină peste corpul artistei și i-a dat foc, apoi a furat mai multe obiecte de valoare, inclusiv un videocasetofon, un televizor, un magnetofon, bijuterii și alte bunuri, pe care le-a depozitat în casa iubitei sale. Artista a avut un presentiment Ancheta oficială a stabilit că mobilul crimei a fost jaful, dar familia și apropiații Mihaelei Runceanu au ridicat mai multe semne de întrebare. Părinții artistei au declarat că „acțiunea odioasă a fost opera unor persoane interesate de înlăturarea ei” și au trimis procurorului o scrisoare în care afirmau că Ștefănescu nu ar fi acționat singur. De asemenea, vărul cântăreței, Xendi Runceanu, a susținut că artista avea presentimente legate de moartea sa și i-ar fi mărturisit că „nu vrea să moară în chinuri”.

Au existat și speculații despre implicarea lumii interlope, care ar fi cerut o taxă de protecție.

Citește pe Evenimentul Zilei

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.