
Smart TV TCL QLED 55P8K
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
După ce l-am văzut la treabă cel mai tare smart TV TCL pregătit pentru 2025 de către compania chineză, acum a venit rândul unui nou televizor de la același producător să fie trecut printr-o analiză tipică Gadget.
Din multe puncte de vedere, televizorul de azi este mai interesant, în special prin prisma prețului la care l-am găsit listat acum pe TCL QLED 55P8K, adică la momentul la care redactez aceste rânduri.
Este posibil ca atunci când veți citi acest review să se fi modificat prețul, așa că trebuie să precizez și chiar să accentuez că toată analiza de mai jos ține cont de cei circa 2.000 de lei la care era TCL QLED 55P8K la sfârșit de august 2025. Specificații pentru smart TV TCL QLED 55P8K: Date tehnice Smart TV TCL QLED 55P8K Ecran HVA QLED, diagonală 55 inch / 139 cm, rezoluție 4K Ultra HD 3840 x 2160 pixeli, aspect 16:9, luminozitate tipică 350 nits, 1.07 miliarde culori (10-bit), 93% acoperire DCI-P3, rată refresh până la 144 Hz Sistem de operare Google TV 12 Tehnologii Procesor imagine AiPQ Pro, AI Clarity, AI Contrast, AI Color, AI HDR, AI Motion, AI Scene, Game Master, FreeSync, Dolby Vision, HDR 10+ Accesorii Telecomandă + baterii compatibile, 2 x picior + șuruburi prindere, cablu alimentare, manual utilizare Clasă eficiență energetică F / G cu conținut HDR Consum de energie 70W (mediu) 125W (conținut HDR) Conectivitate Wi-Fi 5 a/b/g/n/ac pe 2.4 și 5 GHz, Bluetooth 5.4, 1 x USB-A 3.0, 4 x HDMI (cu 2 x HDMI 2.1), 1 x slot CI+ 1.4, 1 x Sattelite In, 1 x Antena (RF), 1 x Ethernet LAN RJ-45, 1 x ieșire digitală audio, 1 x Ethernet RJ-45 Sunet 2.1 Onkyo, 2 x 10W + 15W, Dolby Atmos, DTS Virtual X Greutate 11 kg fără stand 11.3 kg cu stand Dimensiuni 1224 x 708 x 69.5 mm fără stand 1224 x 770 x 292 mm cu stand Pachet, design și construcție 🔺Televizorul vine foarte bine protejat, sunt multiple folii aplicate nu doar pe ecran, ci și pe margini. Am primit unitatea de test în cutia de retail sigilată, în care, pe lângă televizor, mai era telecomanda cu baterii compatibile, cele două picioare cu câte două șuruburi pentru fiecare, cablul de alimentare și mai multe pliante, cu diferite informații. TCL QLED 55P8K nu este un televizor greu, la cele 11 kg poate fi scos din cutie și „manipulat” de către o singură persoană.
Eu recomand totuși să fie două persoane.
Ideea este că picioarele se prind imediat de TV, este nevoie de doar câte două șuruburi spre a le fixa la locul lor. Televizorul este unul din gama premium TCL, cel puțin așa apare pe o „emblemă” de pe laterala din dreapta.
Pe centru, pe latura de jos, apare denumirea producătorului și tot acolo este și o zonă care mai adăugă câțiva milimetri ca lățime acelei margini.
În rest, laturile din jurul ecranului sunt cu adevărat înguste, cu siguranță demne de pretențiile unui model premium din 2025. Privit din spate, la TCL QLED 55P8K sare mai întâi în ochi modelul cu sute de pătrate de pe partea realizată din plastic, adică cea mai mare a suprafeței spatelui.
În jurul acestui plastic, de bună calitate, este tablă, adică ceva metal care se întinde apoi și pe margini, ceea ce-i conferă televizorului o bună rigiditate structurală. În centrul spatelui vedem difuzorul pentru frecvențe joase, pe care apare și denumirea Onkyo.
Vedem două capitole mai jos ce și cum… TCL QLED 55P8K nu este deloc gros, la mai puțin de 7 centimetri nu va ieși prea tare în evidență dacă-l montezi pe perete. pentru asta vei avea nevoie de un suport de tip VESA 300 x 300. Calitatea de fabricație este cu adevărat bună, surprinzătoare pentru un televizor care costă atât cât v-am anunțat încă din introducere.
Nimic nu lasă impresia unui produs ieftin, nici materialele folosite, nici asamblarea și nici finisajele de detaliu. Ecran 🔺Nivelul de negru este foarte adânc, nu perfect, dar în unele scene intervalul dinamic nu este cel mai extins. Aici avem o noutate, mai precis un panou de care TCL se pare că este foarte mândru.
Compania spune că panoul de tip HVA – High Vertical Alignment, este 100% conceput de ei și că este o evoluție a unui panou VA.
TCL afirmă că a reușit să obțină un contrast mult mai ridicat decât la un VA clasic, precum și că acest panou scade considerabil efectul de halou care poate apărea în anumite scene.
Totodată, tehnologia HVA se pare că ar contura mai fin detaliile. În plus, TCL QLED 55P8K folosește și o nouă versiune QLED care introduce Colorful Quantum Crystal, adică avem și aici o evoluție a tehnologiei QLED. OK, cam atât cu teoria, să vedem cum se traduce asta în viața reală, mai precis cum l-am descoperit eu în decurs de mai bine de o lună de folosire aproape zilnică.
În primul rând, culorile sunt cu adevărat intense și vibrante.
Aș spune că în anumite moduri predefinite de imagine (Dinamic, Sport și uneori chiar pe Inteligent) culorile sunt de-a dreptul suprasaturate, dar unora am observat că așa le place.
Pe de altă parte, în modurile Standard și Cinema, TCL QLED 55P8K reușește să reproducă nuanțe plăcute, mai apropiate de cele naturale la care te-ai aștepta dacă preferi o astfel de abordare. Cert este că fiecare poate regla imaginea în detaliu, fix așa cum își dorește, TCL QLED 55P8K pune la dispoziția utilizatorului multiple meniuri cu setări, de la cele de bază, la cele mai avansate, precum reglajul punctului de alb pe 20 de puncte ș.a.m.d. Contrastul pe care TCL QLED 55P8K îl poate atinge este într-adevăr uriaș, adică cam cum promite producătorul prin tehnologia HVA.
Nu avem încă un negru absolut, așa cum numai panourile OLED sau MicroLED pot genera, dar văd că ne apropiem mult de asta. Luminozitatea maximă este suficientă, chiar dacă pe o imagine complet albă nu se pot atinge mai mult de 350 niți, asta nu înseamnă că la o vizionare normală nu ai mai mult decât suficient pe această direcție.
Din partea mea și mai precis în cazul meu, cu televizorul așezat cu fața spre două ferestre dinspre Sud, nu a fost nicio problemă cu luminozitatea, a făcut față chiar și în zilele însorite de vară, asta pe modul cu luminozitate setată pe Auto.
Practic, precum la un smartphone, TCL QLED 55P8K folosește senzorul de lumină și ajustează automat luminozitatea panoului în funcție de cea ambientală.
Am observat că se descurcă foarte bine cu asta, deși am mai remarcat uneori, destul de rar ce-i drept, că mai are și momente în care mai oscilează. Dacă cu conținut SDR TCL QLED 55P8K nu impresionează neapărat, deși în niciun caz nu pot spune că te lasă nici rece, ei bine cu conținut nativ HDR descoperi cel mai clar tot ce poate acest televizor. Culorile sunt foarte intense, dar deloc deranjante, contrastul crește și mai tare, iar luminozitatea poate atinge niveluri impresionante pe suprafețe mici și durate scurte de timp.
Unde mi s-a părut că se putea o idee mai bine la conținutul HDR este la intervalul dinamic.
Nu-i nimic grav sau enervant, dar am văzut zone puternic iluminate și umbre mai detaliate în alte părți. Dacă ne referim la cum poate face upscaling TCL QLED 55P8K, este vorba despre un comportament lăudabil de la conținut HD (Full HD 1080i sau 1080p) la 4K, dar nimic special de la SD (720p sau mai puțin) la 4K. În ceea ce privește scenele cu subiecți în mișcare rapidă, nimic deranjant.
Sunt mici artefacte ce mai apar în jurul subiectului, mai ales pe fundal puternic contrastant, dar ghosting-ul sau pixelarea ce pot apărea sunt mai degrabă de descoperit decât ceva care iese în evidență. TCL QLED 55P8K se descurcă foarte bine în gaming, cu o rată de refresh ce poate urca până la 144Hz și cu un timp de răspuns scăzut, posibil și el grație panoului HVA. Una peste alta, TCL QLED 55P8K generează o imagine de bună calitate la modul general, fără mai nimic care să merite cu adevărat să depunctez acest panou.
Dacă amintesc din nou de prețul actual la care l-am găsit listat pe TCL QLED 55P8K (la data publicării) atunci imaginea este senzațional de bună.
Sincer, nu știu ce alt televizor se mai poate compara cu acesta dacă ne raportăm la calitatea imaginii / diagonală / preț… Sunet 🔺Chiar dacă nu este vorba neapărat de un „Ultra-Bass”, cert este că sunetul cu semnătura Onkyo este foarte bun. Iar veștile bune continuă și aici, deși nici la acest capitol nu putem spune că este totul nemaipomenit.
Dar, pentru segmentul unde este poziționat momentan TCL QLED 55P8K, sunetul ce poartă semnătura Onkyo este mult peste așteptări.
Nu este neapărat ceva impresionant din specificații (2.1 canale, cu putere maximă de 35W), dar în realitate avem parte de o desfășurare de forțe peste aceste cifre. Bass-ul este puternic, atât cât de poate de la un televizor cu o grosime de mai puțin de 7 cm, este cald, dar nu neapărat adânc.
Mediile sunt foarte clare, cu o separare bună, în timp ce înaltele sunt acolo, dar fără a-ți face timpanele să tresară.
Spațialitatea este suficient de extinsă, dar, din nou, nimic de senzație. Volumul maxim aș spune că este puțin peste ce te-ai aștepta de la 35W, dar nu cu mult. Una peste alta, sunetul extern pe care TCL QLED 55P8K îl poate reproduce este un punct pro, fără dubiu. Hardware, sistem de operare și aplicații 🔺Google TV 12 rulează surprinzător de bine când are la dispoziție 2.5 GB RAM. Din punct de vedere al specificațiilor ce țin de ansamblul hardware care permite rularea sistemului de operare Google TV 12, TCL nu dă informații oficiale, dar am instalat AIDA64 pe televizor, iar aplicația a scos la iveală datele de mai jos. Capturi de ecran din AIDA64 cu informații despre smart TV TCL QLED 55P8K: Trebuie să recunosc că nu mă așteptam ca procesorul MediaTek MT5896, de tip quad-core la 1.4 GHz pe Cortex-A73, asistat de 2.5 GB memorie RAM să permită rularea Google TV 12 în condiții atât de bune, atât de fluid, dar iată că asta se întâmplă la TCL QLED 55P8K.
Uite cum doar 0.5 GB RAM în plus pot face diferența, vreau să spun că mai toate dispozitivele ce rulează Google TV și care au 2 GB de RAM pe care le-am testat aveau lag și întârzieri, dar la TCL QLED 55P8K nu am prea experimentat așa ceva.
Sigur că nu este totul instant și că tot am mai remarcat ceva lag, dar nimic enervant, nici pe departe. Dacă trebuie să vorbim despre Google TV 12, nu ar fi prea multe de spus.
Este acel sistem de operare pe care Google îl tot ajustează și optimizează (cât de cât…) încă de când se numea Android TV.
Este tot mai simplu, cu un ecran Home mai aerisit, dar cu tot atâtea zeci de mii de aplicații dintre care poți alege din magazinul oficial. Galerie cu capturi de ecran din interfața sistemului de operare Google TV 12 de pe TCL QLED 55P8K: Totodată, la fel ca și la celelalte dispozitive cu Google TV pe care le-am mai testat, sistemul de operare integrează practic și zona de setări ale televizorului.
Mă refer la cele de imagine, sunet, conectivitate ș.a.m.d., care sunt însă diferite de la dispozitiv la dispozitiv, meniurile și submeniurile conțin setări și reglaje diferite în funcție de ce poate oferi fiecare hardware. Galerie cu capturi de ecran din meniul de setări OSD al televizorului TCL QLED 55P8K: Conectivitate 🔺Nu văd ce ar putea lipsi pe partea de elemente fizice de conectivitate de la un televizor din acest segment. Fără a face excese, cum s-ar spune, TCL QLED 55P8K are tot ce-i trebuie.
Nu vedem un Wi-Fi dintre cele mai performante, dar pentru un televizor nici nu cred că este nevoie, în timp ce Bluetooth este într-o versiune actuală.
Pe partea de elemente fizice de conectivitate, le avem pe toate trecute în tabelul cu specificații de la începutul recenziei, așa că nu le mai enumăr și aici.
Mai spun doar că sunt dispuse cu intrare dinspre partea dreaptă (cum privim televizorul din față), dar cablul de alimentare vine din stânga.
Niciodată nu am înțeles o astfel de decizie, mi se pare foarte ciudat să ai un set de cabluri dintr-o direcție, dar și un alt cablu ce intră în TV din fix direcția opusă.
În fine, nu-i nimic esențial, dar este o remarcă pe care mă văd nevoit să o fac la acest TCL QLED 55P8K, deși am mai întâlnit asta la zeci de alte televizoare / monitoare… Telecomandă 🔺Cumva, deși nu face nimic greșit, telecomanda nu pare cea mai potrivită pentru anul 2025 și un smart TV. Dacă până aici mai nimic nu a lăsat altă impresie decât de produs cu reale valențe premium, când iei primul contact cu telecomanda televizorului TCL QLED 55P8K ai o senzație de… se putea mai bine.
Asta fiindcă designul este unul ca de telecomandă clasică, nu de smart TV și în niciun caz de unul din 2025, iar la construcție nu avem decât plastic la tot exteriorul.
Este adevărat că asta face ca telecomanda să fie ușoară, iar la cât de îngustă este să se și așeze bine în mână.
Pe de altă parte, faptul că este foarte lungă face ca unele butoane să nu poată fi ajunse cel mai ușor. În fine, dacă poți să treci peste aceste detalii (și vei putea foarte rapid, cel puțin aceasta a fost experiența mea), descoperi o telecomandă completă, căreia nu-i lipsește nimic.
Este una care are atât modul IR pentru comenzi, dar care se conectează și prin Bluetooth la TV, pentru a beneficia la maxim de toate funcțiile sale, iar aici mă refer în special la microfonul integrat, care permite interacțiune vocală cu asistentul Google. Preț Smart TV TCL QLED 55P8K – 2.100 lei pe eMAG.ro (preț valabil la data publicării acestui review). TCL QLED 55P8K 4.1 / 5 Gadget Score Pro construcție de calitate, nimic nu lasă impresia de ieftin; imagine foarte bună, căreia cu greu îi poți reproșa ceva la prețul dat; sunet bun, clar, cu bass intens și la un volum suficient de înalt; sistemul de operare Google TV 12 rulează optim mai mereu, iar selecția de aplicații dintre care poți alege rămâne de departe cea mai extinsă din universul smart TV; conectivitate extinsă, ai tot ce-ți trebuie; raport excelent între preț / specificații / experiență de utilizare (la prețul de mai sus).
Contra upscaling-ul nu este punctul forte, cel puțin de la SD la 4K nu se prea face mai nimic; telecomanda lasă impresia uneia clasice, nimic deosebit (este adevărat, pe de altă parte, că face corect tot ce trebuie).
Concluzii La fel ca mai toate celelalte televizoare TCL cu care am mai tot interacționat de-a lungul vremii, și TCL QLED 55P8K a reprezentat o surpriză foarte plăcută.
Iar când vezi și un preț precum cel de mai sus, pentru un televizor QLED de 55 inch și care oferă atât de multe plusuri, chiar nu văd câte ai avea de comentat.
Eu pot recomanda fără mari rezerve acest televizor, mai ales dacă îl prindeți la un preț apropiat de cel trecut de mine la capitolul specific.
Design Display Sunet Hardware & Conectivitate Software Pret / Specificatii TCL QLED 55P8K a fost testat pentru mai bine de o lună de zile și va fi returnat.
Întreg conținutul acestui review aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.