Despre platformă
Contact
Căutare știri
Aparență

Intră în cont
Înregistrează-te
(VIDEO) Un mecanic din SUA a arătat ce se poate întâmpla cu un motor V6 modern de Mercedes când se ignoră scurgerile de ulei prea mult timp
General

(VIDEO) Un mecanic din SUA a arătat ce se poate întâmpla cu un motor V6 modern de Mercedes când se ignoră scurgerile de ulei prea mult timp

PiataAuto.md 15.08.2025 22:30 (Preluat: 17.08.2025)
522 vizualizări

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.

(VIDEO) Un mecanic din SUA a arătat ce se poate întâmpla cu un motor V6 modern de Mercedes când se ignoră scurgerile de ulei prea mult timp 15 August 2025, 23:39 Redacţia PiataAuto.md Mercedes obişnuia să facă motoare care rezistă excelent în timp, iar asta era valabil şi pentru multe dintre motoarele produse între anii 2010-2018 şi mai târziu.

Acum Mercedes nu mai produce motoare V6, ci cu 6 cilindri în linie, dar exact între anii menţionaţi mai sus, Mercedes a produs asemenea motoare V6, care erau considerate rezistente.

Ele echipau multe din SUV-urile mărcii, dar şi sedanurile mai mari.

Totuşi, un mecanic american a arătat de curând ce se poate Întâmpla cu un asemenea motor V6 când scurgerile de ulei sunt ignorate prea mult timp. Mecanicul spune că acest motor M276 e într-adevăr unul foarte bun şi tocmai pentru că el îi cunoaşte construcţia, spune că l-a ales şi pentru soţia sa, pe un Mercedes ML.

Dar iată că cineva a reuşit să-i inducă o defecţiune fatală exemplarului care a ajuns acum în atelierul său. Acest motor e complet blocat şi are şi o gaură în zona băii de ulei, semn al unui sfârşit abrupt în componentele interioare ale acestuia. La începerea procesului de demontare, în zona admisiei motorul nu arăta rău în prima fază.

Însă bujiile nu erau curate, ci uleioase, iar ăsta era primul semn al unei mentenanţe neglijente. În admisie, valvele aveau foarte multe depuneri carbonice pe ele.

E un motor cu injecţie directă, deci nu există un flux de combustibil care să spele aceste valve în continuu. Axul care propulsa pompa de înaltă presiune de combustibil avea eroziuni pe el, semn că şi aici au existat probleme. Spre surprinderea mecanicului, filtrul de ulei era neaşteptat de curat şi nu avea nici măcar un pic de reziduuri metalice în el.

Iar asta poate fi un indicator al unei probleme interne care s-a produs subit, pentru că n-a existat o erodare lungă şi constantă a unor componente.

Deci, dezlegarea enigmei a devenit şi mai interesantă. Dacă unele motoare au capacul chiulasei din plastic, fixat în 5-6 şuruburi, atunci cele două capace ale acestui motor V6 de Mercedes sunt metalice şi au peste 20 de buloane care le fixează pe fiecare din ele. La fel de surprinzător e şi tabloul scos la iveală de aceste capace.

Arborii cu came arată impecabil la prima vedere.

E un motor curat, fără depuneri, aproape ca la carte.

E aproape imposibil să se înţeleagă ce a mers prost de s-a ajuns la o clacare. Ei bine, prima mare problemă a fost descoperit la fulie, în locul fixării ei de arborele cotit.

Ea părea să fi tras un cablu de la un senzor în spatele său, trăgându-l în interiorul axului, în zona semeringului şi rulmentului. Odată ce au fost demontate chiulasele, cilindrii păreau într-o stare bună în interior, fără semne de uzură sau de vreo catastrofă.

Cel puţin primii 3 cilindri. Cel de-al doilea bloc cilindric, însă, avea semne mai mari de uzură, dar şi depuneri carbonice mai mari. Şi pistoanele tuturor celor 6 cilindri păreau a fi la locul lor, ceea ce făcea cauza clacării şi mai intrigantă. Zonele de lângă baia de ulei erau sparte, iar atunci când s-au demontate capacele lanţurilor de distribuţie, s-au văzut şi urmările clacării.

Acel semering tras în interior a ajuns să intre între lanţ şi roata dinţată, deteriorând distribuţia. De asemenea, pompa de ulei era complet blocată.

Pompa era cu palele detaşate în interior, iar ea părea mai degrabă un efect al unei cauze primare, care, odată produsă, ar fi putut cauza efectul final de clacare. Dar chiar şi după demontarea tuturor rolelor şi lanţurilor, motorul tot era blocat, nici măcar arborele cotit nu mişca de unul singur. Cuzineţii arborelui cotit s-au dovedit a fi uzaţi, ce apropiaţi de parte din faţă având cele mai adânci urme. Iar concluzia finală e una foarte curioasă.

Acest motor a avut scurgeri de ulei pe partea sa exterioară, din abundenţă, pe care nimeni nu le-a îndepărtat, neglijându-l.

Iar la motoarele moderne uleiul rămas pe exteriorul motorului, cu scurgeri neînlăturate, poate ajunge să degradeze cureaua pentru componentele auxiliare şi chiar unele cabluri, fapt care s-a întâmplat şi aici.

Cureaua pare să se fi rupt în cele din urmă, fiind trasă de fulie în interior, deteriorând semeringul şi trăgând-o i în pompa de ulei.

Pompa s-a blocat şi a provocat blocajul imediat al motorului.

Iar astfel un motor V6 fiabil, care trebuia să reziste mult timp, a clacat din cauza uleiului prezent pe exterior său şi neglijării lui. Vezi totul în video-ul de mai jos. GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)

Citește pe PiataAuto.md

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.