Despre platformă
Contact
Căutare știri
Aparență

Intră în cont
Înregistrează-te
Review Samsung Galaxy A57: un telefon bun, dar generația anterioară îi face concurență
Știință IT&C

Review Samsung Galaxy A57: un telefon bun, dar generația anterioară îi face concurență

nwradu blog 09.04.2026 03:22 (Preluat: 09.04.2026)
332 vizualizări

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.

Am testat noul Samsung Galaxy A57, lansat recent pe piață.

La momentul lansării am spus, în ton cu misiunea Artemis care are loc zilele acestea, că este un pas mic pentru hardware, dar un salt uriaș de preț. Asta pentru că acest telefon este foarte asemănător cu modelul anului trecut, Galaxy A56, dar prețul oficial de lansare a crescut cu vreo 400 de lei.

Și prețul acesta deja a scăzut chiar și în perioada de precomandă, dar, cu criza memoriilor RAM și a stocării din prezent, nu cred că noul A57 va costa, după două sau trei luni pe piață, cât a costat A56 după aceeași perioadă pe piață anul trecut. Prin urmare, noul Galaxy A57 este mai scump decât generația anterioară.

Rețineți acest lucru în continuare și treceți tot ce zic prin acest filtru.

Tradițional, seria A “50 și ceva” este una foarte bine vândută în România, așa că haideți să vedem ce oferă noua generație pentru banii pe care îi cere. Specificații Samsung A57: ecran 6,7″ SuperAMOLED Plus 1080p la 120 Hz Exynos 1680 octa-core în 4 nm configurații 8+128, 8+256 și 12+512 GB baterie 5000 mAh @ 45 W cameră principală 50 Mpx OIS, ultrawide 12 Mpx, macro 5 Mpx, selfie 12 Mpx 161,5 x 76,8 x 6,9 mm, greutate 179 gr, IP68, Gorilla Glass Victus+ pe față și spate, aluminiu pe lateral. Preț: lansat la 2700 lei, dar ieri costa 2.300 de lei la eMAG și mai primeați și un card cadou plus bonus Flip dincolo de această sumă. Iată totul pe video, dacă preferați: Încep cu aspectul telefonului, care este foarte asemănător cu cel de anul trecut.

Are bezel-uri micuțe, toate butoanele sunt pe dreapta, iar spatele este acoperit și el cu sticlă și cele trei camere foto sunt integrate într-o insulă. Acum, noul Galaxy S26 a schimbat aspectul părții spate, trecând de la camere foto care ies individual din carcasă la integrarea lor într-o astfel de insulă.

Modelul A56 avea, însă, deja acest aspect și deci noul A57 nu a schimbat, de fapt, nimic important la felul în care arată, ba chiar trebuie să fii chiar un cunoscător al telefoanelor mobile ca să deosebești cele două telefoane, acesta nou având un contur ușor diferit al camerelor, lucește altfel lumina prin perimetrul acelei insule. Noul A57 este și un pic mai subțire, are 6,9 mm grosime, și este cu 20 de grame mai ușor, ceea ce este un avantaj.

Și chiar dacă nu s-a schimbat ca aspect, să știți că este un telefon bine construit.

Fața și spatele sunt din Gorilla Glass Victus+, lateralul este din aluminiu, iar întreg telefonul se simte bine în mână și arată chiar elegant, aș putea spune, în special pe acest albastru închis testat de mine. Trecând la hardware, ecranul s-a schimbat în teorie, trecând de la Super AMOLED la Super AMOLED+.

În practică nu știu unde a fost schimbarea, rezoluția fiind aceeași, refresh-ul tot la 120 Hz, iar în luminozitate maximă urcă la 1200 nits high brightness mode și 1900 nits în peak HDR.

Sunt zvonuri că acest ecran nu este produs de Samsung, ci de o altă companie, poate TCL, dar nu văd de ce ar conta asta.

Mi s-a părut un ecran foarte bun, luminos, viu colorat, cu unghi mare de vizibilitate și fără pierdere deranjantă de lumină sau culori atunci când te uiți dintr-un unghi extrem… doar că nu diferit de cel de anul trecut. Chipsetul a fost schimbat, s-a trecut de la un Exynos 1580 la un Exynos 1680, construit tot în 4 nm.

Diferența este la tipul nucleelor.

Ambele sunt octa-core, dar generația trecută avea un total de 3 nuclee de performanță medie și 4 nuclee eficiente energetic, în timp ce noul Exynos are 4 nuclee medii și 3 eficiente energetic.

Practic, s-a trecut de la 1+3+4 la 1+4+3 nuclee. Eu am testat varianta cu 8 GB memorie RAM și există apropo și una cu 12 GB RAM, dar nu văd de ce ai cumpăra-o pe aceea, fiind și mai scumpă, costă aproape 4000 de lei oficial, preț la care iei S26 standard sau S25 Ultra. Impresia mea în utilizare normală a fost că telefonul “agață” un pic, cum se spune.

Este sentimentul acela că apeși pictograma unei aplicații și apoi ecranul se schimbă cu o întârziere de prea multe milisecunde.

Sau faci un screenshot și parcă este un delay inexplicabil în respectiva animație. Aplicațiile funcționează bine, nu-i vreo problemă aici.

Dacă vrei să învârți Waze, WhatsApp, Facebook și altele, o poți face, doar că hardware-ul nu pare niciodată că zboară, ci doar că se descurcă. În benchmark-uri, rezultatele sunt mixte și, probabil ați mai auzit deja asta, de multe ori identice cu cele de anul trecut.

În Geekbench 6 single-core, rezultat este identic. În multi-core, se vede acea schimbare de tipuri de nuclee, iar A57 este cu 16% mai performant decât generația anterioară. Și modulul grafic a primit un mic upgrade.

În Geekbench 6 GPU, testul nu arată vreo diferență, dar în randare 3D ea se vede imediat.

În 3DMark, rezultatele sunt cu 20-25% mai bune decât ale generației anterioare. Dacă vreți să vă jucați pe acest telefon, o puteți face, dar nu vă așteptați totuși la experiența unui flagship adevărat. Bateria este tot cea de 5000 mAh și încărcarea tot la 45 wați pe fir, cu autonomie de o zi și ceva, poate două zile pentru folosire mai light.

Mi-ar fi plăcut ca, în locul reducerii grosimii telefonului, să-i integreze magneți direct în carcasă, pentru compatibilitate Magsafe/Qi2.

Ar fi fost o noutate plăcută. Nici camerele foto nu s-au schimbat.

Este a patra generație de telefoane A50 cu aceleași trei camere pe spate, adică principală de 50 Mpx f/1,8 OIS, un ultrawide de 12 megapixeli f/2,2 și o cameră macro de 5 megapixeli. Fotografiile sunt în general bune în lumina zilei, în soare.

Nuanțele sunt corect surprinse, detaliile fine la fel, există și o mică adâncime de câmp. Mi s-a părut că nu este bine reglată camera pentru fotografiere sub cer noros, unde imaginea este prea HDR, prea lipsită de contrast, prea flat cum se zice.

Poate se va rezolva cu un update viitor. Pe timp de noapte, fotografiile au adus și surprize.

Aceasta este o fotografie cu un foc de tabără și a ieșit total aiurea, telefonul a încercat să interpoleze două cadre și nu s-a prins ca n-ar trebui să facă asta în cazul unei mari flăcări. Alte fotografii din același moment au o aură mov și în general par la fel de rudimentare.

Galaxy A57 are un nou pipeline de procesare a imaginii, dar nu se vede în aceste exemple. În alte scene, însă, fotografiile de noapte ies bine, dar în felul acela foarte luminos, cu lumină puternic amplificată.

În fotografia de mai jos, de exemplu, zona din umbră era aproape de nevăzut cu ochiul meu, era beznă totală acolo, dar fotografia arată. În interior, fotografiile sunt ok, nici bune, nici rele, cam cum te aștepți de la un mid-range. Pe filmare n-am văzut diferențe mari față de Samsung A56.

Detaliile fine par mai puține, ai ceva tearing de imagine când faci panning, HDR-ul este prea pronunțat, dar nu-i nici mai rău și nici mai bun decât pe A56 și, de altfel, oarecum în specificul categoriei mid-range. Pe timp de noapte, filmarea a ieșit chiar mai bine decât speram.

Apare mult zgomot de imagine și se pierd și mai multe detalii fine, dar asta este situația cam pe orice mid-range. Impresia mea a fost că noul A57 este în regulă pentru cei care vor să facă din când în când câte o “poză”, dar nu mai mult.

Camerele își arată vârsta, vorbim de tehnologie veche de minim 4 ani deja. Samsung oferă 6 ani de upgrade-uri de Android și de securitate pentru acest model, ceea ce este un suport excelent pe termen lung.

Interfața este cea uzuală, poate chiar prea aglomerată pentru acest chipset, și sunt câteva funcții AI integrate. Culmea este că din nou Samsung nu le pune într-o secțiune numită Galaxy AI, ca pe seria flagship S, ci sunt ascunse undeva în Intelligence Features.

Sunt puține la număr și lipsesc cele de traducere automată din alte limbi, care pot fi utile pentru turiști.

Cea mai utilă funcție este cea de eliminare de obiecte nedorite din fotografii, care funcționează chiar bine și rapid. În total, însă, nu am găsit nimic Awesome la acest model.

Galaxy A57 este un mid-range bine construit, cu ecran bun și cu suport pe termen lung ca avantaje principale, dar este practic identic cu telefonul anului trecut. Câtă vreme încă există pe piață modelul A56 în stoc, ba chiar costă mult mai puțin, cumpărați-l pe acela.

Galaxy A57 va deveni un model de recomandat atunci când prețul va scădea sub 1800 de lei, altfel chiar generația anterioară îi face cea mai mare concurență.

Citește pe nwradu blog

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.