Trei ipoteze în cazul medicului găsit mort în apartamentul incendiat din București. Ce au descoperit anchetatorii
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Un medic anestezist în vârstă de 72 de ani a fost găsit mort într-un apartament afectat de un incendiuizbucnit pe Calea Vitan, iar procurorii de la Serviciul Omoruri analizează mai multe ipoteze privind circumstanțele în care s-a produs fapta. Moartea medicului nu a fost provocată de incendiu Intervenția a avut loc marți seară, 31 martie, într-un bloc cu opt etaje din Sectorul 3, după izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 1.
Fumul s-a extins rapid pe casa scării, iar pompierii au evacuat 18 persoane.
Două dintre acestea au ajuns la spital cu intoxicație cu fum. „Eu stau la etajul 5.
Dar când am deschis uşa la baie, nu am mai putut să respir din cauza la fum”, spune o vecină. După lichidarea incendiului, în interiorul locuinței a fost descoperit trupul proprietarului, iar verificările ulterioare au indicat că moartea nu a fost provocată de incendiu. Potrivit informațiilor din anchetă, victima a fost găsită în bucătărie, prezentând multiple plăgi înjunghiate și arsuri pe o parte din corp.
Intervalul în care s-ar fi produs atacul este estimat între orele 19:45 și 21:20, în condițiile în care înainte de ora 19:45 acesta ar fi fost în viață și a vorbit la telefon cu apropiați, iar după ora 21:20 a fost anunțat incendiul. Anchetatorii iau în calcul că agresiunea a avut loc inițial, iar ulterior au fost incendiate alte camere din locuință, unde au fost adunate materiale inflamabile pentru a favoriza extinderea focului. Din apartament au fost ridicate mai multe cuțite, care urmează să fie analizate pentru a se stabili dacă unul dintre ele a fost folosit în comiterea faptei.
Primele concluzii indică faptul că modul de acțiune ar putea sugera o faptă comisă fără o pregătire prealabilă. Trei ipoteze în cazul medicului găsit mort în București Anchetatorii au în vedere mai multe scenarii privind producerea faptei, inclusiv varianta unui jaf urmat de agresiune, în contextul suspiciunilor că în locuință ar fi fost păstrate sume de bani.
Până în acest moment nu a fost stabilit dacă lipsesc bunuri sau valori. O altă ipoteză vizează un conflict între victimă și o persoană cunoscută, în urma unei dispute izbucnite spontan.
De asemenea, este analizată și posibilitatea implicării a două persoane, inclusiv în contextul unor întâlniri ocazionale, urmând ca aceste variante să fie verificate în cadrul anchetei. Faptul că ușa locuinței nu prezenta urme de forțare indică posibilitatea ca victima să fi permis accesul în apartament unei persoane cunoscute sau acceptate. Apropiații medicului au fost audiați Apropiații victimei au fost audiați, iar o parte dintre aceștia au fost eliminați din cercul de suspecți, după verificarea alibiurilor.
Polițiștii au folosit imagini de pe camere de supraveghere și date de localizare pentru a confirma declarațiile acestora. De asemenea, au fost ridicate imagini de la camerele din bloc și din zona apropiată, inclusiv de la spațiile comerciale de la parter, însă o parte dintre acestea ar fi fost afectate de incendiu. Pentru moment, ancheta este în desfășurare, iar anchetatorii încearcă să reconstituie cu exactitate succesiunea evenimentelor și să stabilească persoanele implicate în acest caz.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.