Cine e deputata care a votat împotriva legii pentru combaterea femicidului. „Întrebarea pare simplă: ce votăm, de fapt, azi?”
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Aleasă pe listele partidului SOS România, acum neafiliată niciunui grup parlamentar, Raisa Enachi a fost singura persoană care s-a opus miercuri, la votul din Camera Deputaților, privind proiectul care introduce termenul de femicid în legislația din România.
În plen, ea a criticat proiectul pe motiv că va provoca „confuzie juridică” și că judecătorii vor trebui să aleagă între „mai multe texte pentru aceeași faptă”. Proiectul de lege care introduce termenul de femicid în legislație și care pedepsește femicidul la fel ca omorul calificat a fost adoptat după ce 284 de deputați au votat „pentru“. Au existat 2 abțineri și 2 parlamentari care nu au votat și un vot împotrivă: Raisa Enachi (neafiliată) – împotrivă Ioana Grosaru (neafiliată) – nu a votat Radu-Mihail Ionescu (neafiliat) – nu a votat Vasilică Priceputu (PSD) – abținere Mariana Vârgă (neafiliată) – abținere Raisa Enachi nu a răspuns apelurilor HotNews pentru a-și motiva alegerea.
A făcut-o însă în plen. „Un proiect de lege care ajunge la vot cu definiții schimbate, cu obiectul reglementării modificat și cu concepte rescrise pe parcurs.
Întrebarea pare simplă: ce votăm, de fapt, astăzi?”, si-a început ea intervenția în plen. Ea a spus că a analizat proiectul de când a fost depus și că a analizat avizele și rapoartele comisiilor. „Proiectul creează suprapuneri cu Codul Penal, avem deja reglementate faptele omorul calificat, articolul 189 și violența în familie articolul 199”, spune ea. Deputata mai spune că, prin faptul că sunt introduse în Codul Penal circumstanțe agravante la omorul calificat, poate să ducă la „confuzie juridică”. „Introducerea unor noi agravante și a unui articol distinct fără corelare clară duce la confuzie juridică.
Judecătorul va fi pus în situația de a alege între mai multe texte pentru aceeași faptă”. Raisa Enachi a spus și că legea nu este clar aplicabilă, că introducerea unor noțiuni precum „femicidul indirect care include sinuciderea ridică probleme serioase de probă”. Replica: „E simplu să desființezi orice proiect când n-ai lucrat la el” „Să știți că e foarte simplu să desființezi orice proiect când n-ai lucrat la el.
De pe margine e cel mai simplu să arunci cu noroi, când n-ai participat la dezbaterile care au durat luni de zile, cu colegii parlamentari, cu ONG-uri, cu Consiliul Superior al Magistraturii și cu toate instituțiile care au dat aviz favorabil pe această lege”, a spus deputata PNL, Alina Gorghiu, una dintre inițiatoarele proiectului de lege, tot în plen. S-a abținut și la votul inițiativei „România fără violență domestică” În octombrie 2025, Raisa Enachi s–a abținut de la votul din Parlament „pentru” declarația simbolică „România fără violență domestică”. Raisa Enachi a intrat în Parlament în 2020, pe listele AUR ca deputat de Vaslui.
În februarie 2024 a părăsit grupul AUR și a devenit neafiliată.
Apoi, la alegerile parlamentare din 2024 a candidat pe listele S.O.S România, a fost vicelider al grupului până în august 2025, când a devenit din nou neafiliată. În legislatura începută în 2024 a luat cuvântul de 65 de ori în 49 de ședințe, a inițiat 75 de proiecte de lege. Totodată, Enachi a fost vicepreședinta comisiei pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați până în septembrie 2025. România are oficial o lege a femicidului Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de președintele Nicușor Dan. Dacă va fi promulgată, femicidul ar urma să fie sancționat la fel ca omorul calificat, cu pedepse între 15 și 25 de ani de închisoare sau detenție pe viață. Site-ul de investigații Snoop a realizat, în octombrie, o hartă a femicidelor în România.
În medie, la fiecare trei zile ale anului 2025, un bărbat a încercat să omoare o femeie.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.