Ce riscă să pățească România dacă războiul din Orient se va prelungi. Economist român: „Din păcate, aceasta este alegerea”
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
După primele bombardamente în Iran, americanii au anunțat că operațiunea militară va dura „patru-cinci săptămâni”.
Un doctor în economie a explicat ce ar putea însemna un conflict de lungă durată pentru România. Războiul din Orient a ajuns în ziua cu numărul 12.
Primele efecte ale conflictului au început să se vadă inclusiv în țările europene.
În România, tariful pe litrul de carburant a explodat, iar la nivel guvernamental sunt luate în calcul implementarea a diverse măsuri: reducerea accizei, plafonarea prețurilor și mărirea producției interne. În primele zile ale războiului, Donald Trump a declarat că obiectivele americano-israeliene vor fi îndeplinite în „patru-cinci săptămâni”.
Rămâne de văzut dacă „termenul” înaintat de americani va fi respectat.
Viktor Orban, premierul Ungariei, se pregătește pentru orice scenariu.
Luni, oficialul de la Budapesta a anunțat plafonarea prețurilor și totodată, a solicitat Comisiei Europene încetarea sancțiunilor impuse Rusiei. De asemenea, potrivit unor surse G4Media, administrația de la Washington ar fi interesată de trimiterea de avioane la baza de la Kogălniceanu pentru eventuale intervenții în Orientul Mijlociu.
Discuțiile sunt informale, în stadiu incipient. Economist român, avertisment despre conflictul din Orientul Mijlociu: „Din păcate, uneori, alegerea este între distrugeri mai mici sau mai mari” În cazul prelungirii conflictului din Orient, efectele pot fi multiple pentru România, avertizează economistul Radu Nechita, profesor universitar la UBB Cluj-Napoca. „Orice război este costisitor în vieți omenești și resurse.
Războaiele moderne costă atât de mult încât chiar și țara care le câștigă este mai săracă decât înainte de război.
Din păcate, uneori, alegerea nu este între război și pace, între distrugere de bogăție și creare de bogăție, ci doar între distrugeri mai mari sau mai mici”, a declarat cadrul universitar, pentru Ziare.com. Nechita crede că plafonarea prețurilor nu este o decizie inspirată a guvernelor. „Costul energiei va crește.
Blocarea prețurilor de către guverne doar maschează acest lucru și agravează situația, ca orice control al prețurilor.
Oferta de bunuri, în general, se va reduce.
Se va produce mai puțin și la costuri mai mari”, a explicat analistul. Dacă va continua războiul, nu doar prețurile carburanților vor crește semnificativ, ci și cele ce privesc produsele derivate. „Impactul imediat cel mai vizibil este la petrol și gaz, dar vor exista consecințe și la produse derivate sau altele care provin din zona afectată de război, cum ar fi, de exemplu, îngrășămintele pentru agricultură”, a concluzionat Radu Nechita. Ți-a plăcut articolul? Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta.
Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.