Beneficiu-bonus al medicamentelor de tip Ozempic: protejează articulațiile
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Cercetătorii medicali au descoperit, în urma unui nou studiu, că semaglutida, substanța care stă la baza acestor produse farmaceutice, poate inversa leziunile cartilajului cauzate de osteoartrită, cea mai comună formă de artrită din lume.
Noile descoperiri vin în contextul în care brevetul acestor medicamente expiră în curând și se estimează că Ozempicul generic va costa circa 3 dolari. Semaglutida, substanța activă din spatele Ozempic, Wegovy și Rybelsus, este binecunoscută pentru tratarea diabetului de tip 2 și pentru ajutorul dat persoanelor cu obezitate să slăbească, fiind utilizat de zeci de milioane de oameni.
Acționând atât asupra intestinului, cât și asupra creierului pentru a regla digestia, insulina și apetitul, medicamentele ajută la reducerea poftelor.
Acum, un studiu realizat pe șoareci și publicat recent a constatat că semaglutida pare să protejeze articulațiile printr-un mecanism care nu are ca scop reducerea presiunii asupra acestora, prin pierderea în greutate. Concret, medicamentul reprogramează metabolismul celulelor care sintetizează și mențin cartilajul sănătos, permițându-le să genereze mai multă energie. „Această lucrare nu doar că evidențiază potențialul efect off-target al semaglutidei ca medicament eficient pentru tratarea osteoartritei metabolice”, scrie echipa de cercetători din China și SUA în articolul publicat săptămâna trecută în revista Cell Metabolism, „ci dezvăluie și un mecanism de reparare independent de pierderea în greutate”. 3 din 4 adulți de peste 55 de ani se confruntă cu osteoartrita Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 7% din populația globală trăiește cu osteoartrită, cu prevalență crescând la 73% în rândul adulților de peste 55 de ani.
Osteoartrita este o boală degenerativă a articulațiilor, caracterizată de degradarea progresivă a cartilajului articular, ceea ce duce la leziuni ale osului, durere persistentă și dizabilitate.
Istoric, a fost considerată o parte inevitabilă a îmbătrânirii, iar managementul bolii s-a concentrat în principal pe îngrijirea paliativă, ceea ce a împiedicat cercetarea pentru depistarea unor terapii eficiente. Oamenii de știință au decis să testeze efectele semaglutidei în această boală degenerativă după ce tot mai multe dovezi epidemiologice și clinice au arătat că disfuncția metabolică (care presupune obezitate, diabet, dislipidemie și hipertensiune) este un contributor semnificativ la osteoartrită, în special în rândul adulților tineri cu vârste între 30 și 44 de ani. Astfel că, pe lângă experimentele cu șoareci, cercetătorii au realizat și un mic studiu randomizat pe pentru a evalua efectele semaglutidei asupra durerii, mobilității și degradării țesuturilor la persoanele cu osteoartrită și obezitate.
Ei au recrutat 20 de persoane (cu vârste între 50 și 75 de ani), cu obezitate și osteoartrită, și le-au împărțit aleatoriu în două grupuri.
Un grup a primit o formă de acid hialuronic (HA) care lubrifică articulațiile și este deosebit de eficientă.
Celălalt grup a primit atât acid hialuronic, cât și semaglutidă. La finalul perioadei de tratament de 24 de săptămâni, grupul cu HA+semaglutidă a înregistrat scoruri mai scăzute de durere la osteoartrită și îmbunătățiri substanțiale ale funcției genunchiului.
Analiza RMN a relevat, de asemenea, un cartilaj mai gros și o creștere recentă a cartilajului în zonele articulațiilor interne care suportă greutatea și absorb șocul mișcărilor zilnice. Deschide calea către noi utilizări ale medicamentelor GLP-1 Rezultatele acestui studiu se adaugă dovezi tot mai numeroase că medicamentele GLP-1 (agoniști ai receptorilor GLP-1), din care face parte și semaglutida, pot avea beneficii dincolo de pierderea în greutate. Un alt studiu publicat recent a descoperit că persoanele care iau GLP-1 au fost mai puțin predispuse la dezvoltarea unor tulburări legate de consumul de substanțe interzise sau la apariția unor consecințe grave ale consumului de droguri, cum ar fi spitalizarea sau supradozele.
Cercetătorii spun că aceste noi descoperiri ar putea deschide calea către noi utilizări ale medicamentelor GLP-1. IDEE Osteoartrita afectează aproximativ 600 de milioane de oameni la nivel global și se estimează că va afecta un miliard de persoane până în 2050.
De asemenea, crește vertiginos în rândul populațiilor tinere și active, ducând la decenii de durere și dizabilitate. Vești bune: expiră brevetele.
Ozempicul generic ar putea costa doar 3 $ Veștile bune anunțate de cercetători vin în contextul în care brevetul pentru semaglutidă, substanța activă din medicamentele Ozempic, Wegovy și Rybelsus produse de Novo Nordisk, urmează să expire în mai multe țări începând cu acest an.
Deși producătorul deține multiple brevete (inclusiv pentru dispozitive de administrare), expirarea principalelor brevete pe piețe majore va permite producătorilor de medicamente generice să lanseze pe piață versiuni mai ieftine ale acestui medicament-vedetă al ultimilor ani, ceea ce ar putea duce la o scădere semnificativă a prețurilor. Astfel, în 2026-2027, brevete-cheie vor expira în țări precum China, India, Brazilia, Canada și Turcia.
Se estimează că primele versiuni generice ar putea intra pe piața canadiană, spre exemplu, chiar începând cu acest an.
De asemenea, mai multe companii chineze dezvoltă versiuni generice ale semaglutidei, estimând lansarea acestora între 2026 și 2027.
Și companiile indiene se întrec în a produce Ozempic generic, anunța, în urmă cu două săptămâni, CNN. În Statele Unite și Europa, protecția prin brevet este mai complexă, deoarece unele brevete secundare ar putea prelungi exclusivitatea. Însă specialiștii estimează că medicamentele pentru slăbit vor scădea vertiginos pe măsură ce brevetele se încheie, iar mai multe variante generice vor ajunge pe piață, conform unui studiu publicat la finalul săptămânii trecute. Folosind informații despre prețuri provenite din alte medicamente aflate în situații similare, cercetătorii din Marea Britanie, Africa de Sud și Noua Zeelandă au calculat prețul potențial de producție a genericelor pentru semaglutidă.
Concret, ei au estimat că va costa doar 3 dolari pentru a produce semaglutida necesară unui pacient pentru o lună, care sub brevet se vinde cu circa 200 de dolari în SUA. „Zece țări cu expirarea brevetului în 2026 reprezintă 44% din populația globală și 48% din povara globală a obezității.
Nu au fost identificate depuneri de brevet în alte 150 de țări.
Până la sfârșitul anului 2026, semaglutida injectabilă generică ar putea fi distribuită în 160 de țări unde apar 69% din cazurile de diabet de tip 2 la nivel global și 84% din obezitatea clinică”, explică autorii studiului, subliniind că, totuși, costurile dispozitivelor și brevetele secundare pot limita accesul la medicamentele ieftine fără o acțiune politică coordonată. Și OMS face presiuni pentru ca aceste medicamente să devină mai accesibile, ceea ce ar putea accelera disponibilitatea unor alternative mult mai ieftine.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.