Dani Mocanu va fi predat de autoritățile italiene. Cum încearcă să scape de condamnarea din România
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Curtea Supremă de Casație de la Roma a decis joi, definitiv, predarea lui Dani Mocanu către autoritățile judiciare din România pentru a-și ispăși pedeapsa primită la Curtea de Apel Brașov.
Alături de el va ajunge într-o închisoare românească și fratele său, Ionuț Nando Mocanu. Potrivit unor surse oficiale din Ministerul român al Justiției, imediat ce judecătorii de la instanța supremă italiană au dat verdictul, cei doi frați Mocanu au fost luați în custodie și nu vor mai rămâne nesupravegheați până în momentul în care o escortă a poliției din România îi va prelua pentru a-i aduce în țară. De altfel, spun aceleași surse, este foarte posibil ca această predare efectivă către justiția din România să se petreacă în maximum 10 zile, așa că, din momentul în care se vor întoarce în țară, ei vor ajunge într-o închisoare pentru a-i spăși pedepsele. În timp ce Dani Mocanu are de ispăși patru ani de detenție, fratele său trebuie să stea în spatele gratilor șapte, după ce au fost găsiți vinovați de tentativă de omor, între altele, după un scandal extrem de violent petrecut în 2022 într-o benzinărie din Pitești. Însă, între timp, Dani Mocanu încearcă în continuare, prin demersuri oficiale judiciare, să scape de această condamnare.
Nu mai departe de luna ianuarie, prin intermediul unui avocat, a contestat această decizie definitiv a Curții de Apel Brașov printr-o cale extraordinară de atac un recurs în casație la instanța supremă, sperând că îi va convinge pe judecătorii de la Înalta Curte să îi anuleze această condamnare.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.