Mihaela Neagu: „Interesul pentru sfecla de zahăr scade de la an la an chiar dacă sprijinul cuplat este atractiv”
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Interesul fermierilor din România pentru cultivarea sfeclei de zahăr este în scădere, iar suprafețele cultivate continuă să scadă de la o campanie la alta.
În 2016, fermierii cultivau aproximativ 31.000 hectare, însă în 2025 suprafața a scăzut la doar 16.000 hectare, evidențiind o reducere semnificativă a interesului pentru această cultură strategică. Deși nivelul subvențiilor acordate pentru sfecla de zahăr este bun comparativ cu alte culturi, datele din teren arată că nu există, cel puțin pentru moment, o tendință de creștere a suprafețelor cultivate.
Din contră, tot mai mulți fermieri renunță la această cultură din cauza costurilor ridicate de producție, a riscurilor climatice și a incertitudinilor legate de piață. Un alt factor important care influențează această evoluție este presiunea exercitată de zahărul provenit din import, care ajunge pe piață la prețuri foarte scăzute.
Acest lucru afectează competitivitatea producției interne și pune o presiune directă asupra procesatorilor români.
În consecință, întregul lanț operational, de la fermieri până la procesatori, resimte efectele acestei situații, ceea ce descurajează extinderea suprafețelor cultivate cu sfeclă de zahăr. Situația din România se înscrie într-un context european mai larg, în care instituțiile europene încearcă să întărească poziția fermierilor în lanțul alimentar.
Recent, Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind consolidarea puterii de negociere a agricultorilor în relația cu procesatorii și marile lanțuri comerciale.
Inițiativa urmărește introducerea unor contracte mai clare și mai echilibrate și creșterea transparenței în piața agroalimentară, astfel încât fermierii să beneficieze de condiții mai corecte de comercializare a producției. Reprezentanții industriei zahărului consideră însă că aceste măsuri trebuie să se concretizeze cât mai rapid pentru a avea un impact real asupra sectorului. Mihaela Neagu, proprietarul Fabrica de Zahăr Luduș spune că interesul pentru cultura sfeclei de zahăr este în continuă scădere, iar menținerea acestei industrii depinde în mare măsură de sprijinul acordat fermierilor. „Interesul pentru sfecla de zahăr scade de la an la an, chiar daca sprijinul cuplat este atractiv.
Suprafețele cultivate se reduc constant, si astfel pune presiune pe întreaga industrie a zaharului.
Tocmai de aceea încercăm să venim în sprijinul fermierilor prin acordarea de inputuri, facilități și alte forme de sprijin, pentru a menține această cultură și pentru a păstra industria zahărului romanesc in viata.
Ne dorim ca inițiativele forurilor europene privind întărirea poziției fermierilor să se concretizeze cât mai repede și să contribuie la stabilizarea acestui sector”, a declarat proprietarul fabricii. În urmă cu 10 ani, fermierii cultivau aproximativ 31.000 hectare de sfeclă de zahăr; în 2025, suprafața a scăzut la doar 16.000 hectare.
Dacă acest trend continuă, cultura riscă să devină marginală în România.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.