Despre platformă
Contact
Căutare știri
Aparență

Intră în cont
Înregistrează-te
Galaxy Buds4 și Galaxy Buds4 Pro sau cum se prezintă noua generație a căștilor True Wireless Stereo de la samsung
Știință IT&C

Galaxy Buds4 și Galaxy Buds4 Pro sau cum se prezintă noua generație a căștilor True Wireless Stereo de la samsung

Gadget 27.02.2026 16:52 (Preluat: 27.02.2026)
335 vizualizări

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.

Cu ocazia evenimentului de prezentare în cadrul căruia am luat un prim contact cu Samsung Galaxy S26 Ultra, dar și cu Galaxy S26+ și S26, am avut ocazia de a vedea cum se prezintă și noua generație a căștilor de tip TWS.

Este vorba despre Samsung Galaxy Buds4 și Buds4 Pro, iar eu am fost mai atent la cele din urmă, trebuie să recunosc. Ambele perechi de căști păstrează direcția generală a generațiilor anterioare, dar vin cu modificări vizibile la nivel de design, hardware și funcții software, cu scopul de a acoperi atât utilizarea de zi cu zi, cât și scenarii mai avansate.

Noua serie introduce un nou limbaj vizual numit „Buds blade”, care se pare că a rezultat din modelarea computerizată a datelor colectate din milioane de măsurători ale formei urechii.

Noile căști sunt mai mici și urmăresc o potrivire mai stabilă, iar carcasa de încărcare folosește un capac transparent de tip clapetă, care recunosc că este de mare efect. Cele două modele se diferențiază prin abordarea construcției.

Buds4 Pro adoptă un design in-ear, orientat spre izolare pasivă mai bună, în timp ce Buds4 merg pe o arhitectură deschisă, recomandată mai degrabă unei utilizări îndelungate.

Ambele sunt disponibile în alb și negru, iar Buds4 Pro primesc și o variantă Pink Gold vândută exclusiv online. Buds4 Pro folosesc un sistem audio bidirecțional cu un woofer reproiectat, care crește suprafața efectivă a difuzorului cu aproximativ 20% față de generația anterioară.

În combinație cu tweeterul dedicat, căștile pot reda semnal audio de până la 24 biți/96 kHz pe dispozitivele compatibile (sunetul Hi-Fi de 24 biți necesită dispozitive Samsung Galaxy cu OneUI 4.0 sau mai noi).

Conform Samsung, difuzorul este poziționat astfel încât să reducă interferențele cauzate de vânt și să optimizeze funcționarea ANC. Modelul Buds4 folosește un difuzor unic de 11 mm, dar păstrează suportul pentru redare Hi-Fi, în aceleași condiții ca și versiunea Pro, adică în compania dispozitivelor Samsung Galaxy ce rulează OneUI 4.0 sau versiuni mai recente. Ambele modele oferă anulare activă a zgomotului și un sistem adaptiv care ajustează frecvențele în funcție de modul în care sunt purtate căștile.

Buds4 Pro merg mai departe cu două funcții suplimentare: detectarea automată a vocii și amplificarea sunetelor de tip alarmă sau sirenă, utile în spații publice. Pentru apeluri, Samsung Galaxy Buds4 și Galaxy Buds4 Pro introduc tehnologia Super Clear Call, bazată pe transmisie super wideband și modele de reducere a zgomotului antrenate pe scenarii reale. Autonomia diferă ușor între cele două modele, fiindcă vorbim despre capacități diferite pentru bateriile integrate.

Buds4 au 45 mAh pentru căști + 515 mAh în carcasă, în timp ce versiunea Pro urcă la 61 mAh pentru căști + 530 mAh în carcasă.

Astfel, Buds4 oferă până la 5 ore de redare cu ANC activ și până la 24 de ore împreună cu carcasa, în timp ce Buds4 Pro ajung la 6 ore, respectiv 26 de ore.

Ambele folosesc Bluetooth 6.1 și codec-urile Samsung Seamless Codec (HiFi și UHQ), AAC, SBC și LC3, cu suport pentru Auracast. Evident că ambele modele de căști se laudă cu integrare în ecosistemul Samsung.

Buds4 pot fi configurate rapid pe dispozitivele Galaxy, iar Buds4 Pro includ și comenzi prin mișcarea capului pentru gestionarea apelurilor sau activarea asistentului vocal.

Atât Buds4, cât și Buds4 Pro pot interacționa cu agenți AI precum Bixby sau Google Gemini, cu condiția utilizării unui telefon Samsung compatibil.

Citește pe Gadget

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.