Despre platformă
Contact
Căutare știri
Aparență

Intră în cont
Înregistrează-te
„Vă păstrați interesul dacă FCSB nu intră în play-off?” " Gigi Becali, replică fermă: „Echipa costă 200 de milioane”
Sport

„Vă păstrați interesul dacă FCSB nu intră în play-off?” " Gigi Becali, replică fermă: „Echipa costă 200 de milioane”

GSP 27.02.2026 16:05 (Preluat: 27.02.2026)
296 vizualizări

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.

Întrebat dacă își va pierde interesul pentru echipă dacă FCSB ratează play-off-ul, Gigi Becali a spus că nu va renunța la club și și-a făcut calculele financiare pentru viitorul sezon european, explicând de ce crede că echipa lui valorează 200 de milioane. Gigi Becali și-a făcut calculele: „FCSB valorează 200 de milioane” „Nu îmi place să vorbesc cu «dacă».

Eu spun că vreau să iau campionatul, nu vorbesc cu «dacă intru în play-out».

Nu iau în calcul un asemenea scenariu.

Eu sunt om de afaceri.

Îmi place să fac fotbal, că nu am alte plăceri lumești.

Doar fotbal. Dar tot banii contează.

Și, dacă sunt importanți banii, coeficientul pe care l-am făcut în ultimii ani valorează 100 de milioane.

Coeficientul produce bani.

Sunt idiot să nu mă intereseze? Pierd un an maximum.

Nu pierd din coeficient.

Pot face coeficient și din Conference League.

Cum să renunț la zeci de milioane din cauza unei supărări? Nu mă supăr.

Îmi urmăresc interesul.

Coeficientul valorează mai mult decât clubul. Orice afacere care are ceva ce produce bani costă bani.

Sursa de bani la fotbal e Europa.

Ca să faci bani din Europa trebuie să ai coeficient și să fii cap de serie.

Să iei 20 de milioane din Europa League sau 50 din Champions League.

Coeficientul ne dă șansa să fim cap de serie în play-off-ul Ligii Campionilor dacă luăm campionatul.

Am o afacere care poate produce 50 de milioane. Eu, pe FCSB, pot să spun că vreau 200 de milioane.

Am coeficient și poți face 100 de milioane de euro în doi ani, mai ales dacă o întărești.

Eu nu vând echipa.

Doar fac evaluarea patrimoniului.

Eu de ce mă consum? Pentru bani.

Ca toată lumea. Eu stau și mă gândesc: «Becali a ajuns într-un punct în care echipa asta are o valoare europeană de 200 de milioane».

Nu o dau nici cu 200! Atât e valoarea ei.

Dacă cineva vrea să facă bani, dă 200 de milioane pe echipă, mai bagă 30 și se duce în Champions League. Domne, atât de mult s-a băgat Becali și atât de prost a făcut încât FCSB valorează 200 de milioane, iar Dinamo 10.

Și a atras suporteri.

A adus copii la fotbal, pe care CSA nu-i va lua niciodată.

Ei au crescut cu Becali și nu le pasă de ce se spune la tribunal”, a declarat Becali în emisiunea „Liga DigiSport”. Cum arată calculele pentru play-off În ultimele runde, măcar unul dintre următoarele trei scenarii trebuie să se înfăptuiască, dacă FCSB își câștigă ultimele două meciuri. FC Argeș să obțină maximum două puncte din meciurile rămase, în deplasare cu Dinamo, acasă cu Unirea Slobozia.

Cu 3 puncte ar ajunge la 49, maximum posibil pentru FCSB, iar la egalitate ar interveni primul criteriu de departajare, rezultatele din jocurile directe, unde piteștenii au avantaj după 2-0 în tur și 1-0 în retur; CFR Cluj să obțină maximum un punct din jocurile rămase, cu Farul în deplasare și Dinamo acasă.

Cu două puncte ar ajunge și echipa din Gruia la 49, scenariu în care ar devansa-o pe FCSB la rezultatele directe (2-2 în tur, 4-1 în retur); U Cluj, presupunând că ar pierde cu FCSB în ultima etapă, să obțină maximum un punct acasă, cu Oțelul. Fără ca măcar una dintre aceste condiții să fie îndeplinită, FCSB nu ar prinde play-off-ul nici dacă ar câștiga cele două meciuri care i-au rămas.

Citește pe GSP

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.