VIDEO Guvernul a intrat în ședința decisivă privind tăierile din administrație și pachetul de relansare economică. Principalele măsuri / Protest la Palatul Victoria
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Membrii Guvernului s-au reunit, marți, de la ora 19:30, pentru a adopta două ordonanțe de urgență, dintre care una vizează măsurile de reformă a administrației publice locale și centrale, iar cealaltă măsuri de relansare economică.
Ședința a fost convocată după ce partidele din coaliție s-au pus de acord, într-o reuniune care a avut loc luni, asupra ultimelor aspecte aflate în dispută. 19:41 Guvernul a așteptat un aviz de la Consiliul Legislativ Ședința de Guvern de la Palatul Victoria a început, cu o oră și jumătate întârziere față de ora anunțată inițial.
Între timp, a sosit și avizul Consiliului Legislativ pentru ordonanța privind reforma administrației, avizul fiind favorabil cu amendamente 19:36 Motivul amânării ședinței de Guvern este legat de faptul că nu a sosit încă la Palatul Victoria avizul Consiliului Legislativ pentru ordonanța de urgență privind reforma administrației. Deocamdată, Consiliul Legislativ a dat aviz doar pentru pachetul de măsuri de relansare economică.
Avizul este unul favorabil, cu observații. 19:09 Sindicaliștii din Guvern contestă și ei măsurile: „Nu e timpul pierdut dacă acest proiect e amânat” / Ce reclamă Și sindicaliștii din cadrul Guvernului contestă prevederile ordonanței care vizează administrația.
Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului au trimis o scrisoare deschisă premierului Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, în care cer să nu adopte proiectul în forma actuală, ci după încă o analiză juridică a textului. „În forma actuală, apreciem că proiectul este vulnerabil constituţional, atât prin lipsa unei situaţii extraordinare reale, cât şi prin riscul de a afecta stabilitatea funcţiei publice şi predictibilitatea normelor. (…) Nu e timpul pierdut dacă acest proiect este retras de pe ordinea de zi sau amânat.
Din contră, este un câştig de responsabilitate şi de credibilitate.
Măsurile propuse sunt ample, complexe şi cu efecte directe asupra a zeci de mii de raporturi de muncă/serviciu şi asupra calităţii serviciilor publice.
Adoptarea lor pe repede-înainte nu repară nimic, ci doar mută criza în instanţe, în conflicte sociale şi în blocaje administrative”, se arată în scrisoare. Sindicatul susține că proiectul de act normativ afectează „stabilitatea funcţiei publice şi securitatea juridică” a raporturilor de serviciu ale funcționarilor. 18:59 Protestul polițiștilor din fața Palatului Victoria s-a încheiat după aproape două ore de la începere. 18:39 Delegația protestatarilor nu a fost primită la discuții O delegație a protestatarilor a încercat să intre în Palatul Victoria să discute cu premierul Ilie Bolojan, însă nu au fost primiți de către jandarmii de la poartă care le-au spus că programul de lucru cu publicul s-a încheiat la ora 17.00. „Este foarte grav să-ți iasă poliția în stradă și să nu discuți cu ei pentru că dai un semnal de lipsă de empatie, de comunicare și de respect și, mai ales, că nu-ți pasă de viitorul țării (…) Asta este doar prima zi de protest.
Ele se vor amplifica pe măsură ce premierul Bolojan va refuza să discute aceste măsuri care duc România în prăpastie și capacitatea ei de a se apăra și de a-și asigura ordinea publică”, a spus unul dintre liderii protestului. La rândul lor, polițiștii din Administrația Națională a Penitenciarelor anunță că vor bloca activitatea din închisori de săptămâna viitoare. 18:23 La protest participă și polițiști din penitenciare, aflați în subordinea Ministerului Justiției.
Protestatarii susțin că o reglementare a pensiilor militare trebuie făcută doar prin intermediul unei legi, nu prin ordonanță de urgență. „Ei nu trebuie să sacrifice sistemul de apărare pentru probleme care vor exista și în viitor.
La fiecare ajustare, a apărut o altă necesitate de reducere a cheltuielilor.
Din 2017 ne fură în fiecare lună câte 300-400 de lei doar pentru că nu avem Lege salarizării actualizată.
Nu mai spunem de posturile vacante care nu sunt ocupate, și aia este o reducere”, a spus unul dintre participanții la protest. 18:09 Sute de polițiști protestează în fața Guvernului În fața Palatului Victoria are loc un protest organizat de către Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual din MAI, la care participă câteva sute de persoane. Motivul nemulțumirii lor este legat de faptul că ordonanța de urgență privind reforma în administrație are un articol care prevede că urmează să se elaboreze un proiect de lege privind pensiile militare, vizată fiind creșterea vârstei de pensionare pentru unele categorii din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale. „În termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Guvernul va aproba, la propunerea Ministerului Apărării Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne, modificarea și completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, în scopul creșterii etapizate și progresive a vârstei standard de pensionare, cu aplicarea unor măsuri tranzitorii și fără afectarea persoanelor care îndeplinesc condițiile legale pentru obţinerea unei pensii de serviciu la data adoptării actului normativ”, prevede articolul pe care sindicaliștii îl vor scos din textul ordonanței. 17:54 Ședința de Guvern, amânată cu o oră și jumătate.
Care e motivul Ședința de Guvern a fost stabilită inițial pentru ora 18.00, însă a fost amânată cu o oră și jumătate, din cauza întârzierii cu care au sosit avizele de la Consiliul Economic și Social.
Deși aceste avize sunt consultative, ele sunt necesare adoptării. Consiliul Economic și Social (CES) a dat marți aviz nefavorabil pe proiectul de OUG privind reforma administrației publice.
Din 37 de voturi exprimate, 25 au fost nefavorabile, 7 favorabile cu observații și 5 voturi au fost favorabile. În cazul ordonanței privind măsurile de relansare economică, avizul CES a fost unul favorabil, cu observații. La finalul reuniunii de luni, coaliția a transmis că s-a convenit asupra a patru subiecte.
Primul vizează reforma administrației care va fi adoptată prin ordonanță de urgență. În linii mari, asupra acesteia s-a convenit încă de pe 16 februarie, cu câteva amendamente care privesc instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranța națională, educație, sănătate și cultură, care vor realiza economiile prin metode care vor fi stabilite conform specificului domeniului. Reducere de 10% a personalului din administrație Practic, instituțiile care au fost exceptate de la reducerile de 10% din fondul de salarii, vor putea micșora cheltuielile și prin alte modalități, nu doar prin reduceri de salarii. „Principiul reconfirmat este ca reducerile cheltuielilor salariale realizate de ministere în anul 2025 vor fi luate în calculul reducerii totale de 10%”, transmitea coaliția. Asta înseamnă că fiecare minister va trebui să facă reduceri, excepție vor face ministerele care au trecut deja printr-o reorganizare, cum sunt Cultura, Agricultura, Ministerul Educației sau al Economiei.
Acestea vor tăia doar până la pragul de 10%. Și personalul medical va fi exceptat de la reducerile de salarii, însă salariile din Ministerul Sănătății vor fi tăiate.
Personalul din structurile de siguranță publică va fi la rândul lui scutit de tăierile de salarii, dar reducerea de cheltuieli va fi ajustată cu vârsta de pensionare. „De exemplu, conform măsurilor propuse, ar crește vârsta de pensionare pentru militari, în sistemul de învățământ va fi redus sporul pentru doctorat, iar în sistemul sanitar, între altele, va fi introdus un nou sistem de clasificare a spitalelor și un sistem de salarizare după performanță.
Reducerile cheltuielilor salariale realizate de ministere în anul 2025 vor fi luate în calcul la efectuarea reducerii totale de 10%”, spunea Ministerul Dezvoltării pe 18 februarie, când a pus proiectul în dezbatere publică. Alte măsuri care vizează administrația publică În administrația publică locală, măsurile propuse sunt în continuare o reducere cu 30% din totalul posturilor aprobate, care va genera, la nivel național, o reducere de 10% a posturilor ocupate pe ansamblul autorităților administrației publice locale. În acest an tranzitoriu, autoritățile locale pot aproba diminuarea cheltuielilor de personal proporțional cu cheltuielile aferente numărului de posturi ocupate ce ar trebui desființate.
Numărul de angajați din prefecturi va fi scăzut cu 25%.
Pentru primăriile care nu-și acoperă cheltuielile cu veniturile din taxele locale se vor stabili noi grile de salarizare. Peste 6.000 de consilieri vor fi disponibilizați Este recalibrat numărul de polițiști locali, în funcție de mărimea localității sau județului: un post la fiecare 1.200 de locuitori pentru comune, orașe și sectoarele Capitalei și unul la 6.500 de locuitori pentru județe și municipiul București.
O localitate cu numărul de locuitori sub 4.500 poate înființa un serviciu de poliție locală doar dacă îl finanțează din veniturile proprii. Proiectul de OUG propune reducerea cu unu a numărului de consilieri personali de la cabinetul demnitarului de la nivelul administrației publice centrale și reducerea numărului de consilieri de la nivelul administrației publice locale în funcție de numărul de locuitori ai fiecărei unități administrativ-teritoriale. Măsura va genera o reducere de peste 6.100 de posturi de consilieri personali de la cabinetele demnitarilor din administrația centrală și locală, dintr-un total de 10.126 de posturi prevăzute acum în organigramă, la nivel național. Ajutoare de stat pentru unele domenii de activitate economică A doua ordonanță reglementează pachetul de măsuri de relansare economică, solicitat de către PSD. „Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei vor finaliza ultimele detalii tehnice necesare pentru ca pachetul de relansare economică să poată fi supus adoptării Guvernului simultan cu pachetul dedicat administrației centrale și locale”, se spune în comunicatul emis după ședința coaliției de luni. Pachetul constă în patru scheme de ajutor de stat al căror impact bugetar va depăși 2 miliarde de lei în cursul acestui an, potrivit ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare.
Schemele de ajutor de stat vizează domeniile apărării, extragerii și prelucrării minereurilor critice, a tehnologiilor de vârf precum și pentru investițiile în domenii în care România înregistrează un deficit comercial important. Noi modificări la taxele locale În al treilea rând, coaliția a convenit și modificarea nivelului taxelor locale, așa cum au fost ele stabilite de la începutul anului.
Astfel, s-au stabilit cote de reducere la impozitul pe clădiri pentru imobilele vechi de peste 100 și de peste 50 de ani: a) Cota de reducere destinată impozitului pentru clădiri mai vechi de 100 de ani – aceasta va fi de 25% b) Cota de reducere destinată impozitului pe clădiri între 50 și 100 de ani – aceasta va fi de 15% De asemenea, au fost instituite cote de reducere la impozitele pe clădiri și mașini pentru persoanele cu handicap grav și accentuat. „Persoanele cu handicap grav vor beneficia de o reducere de 50%, iar persoanele cu handicap accentuat vor beneficia de o reducere de 25%, dar cu introducerea unor plafoane valorice.
Totodată, Ministerul Finanțelor a fost mandatat să realizeze textul de lege astfel încât să poată fi acomodate administrativ regularizările pentru cei care au plătit deja.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.