Lucruri mai puțin cunoscute despre Constantin Brâncuși. 2026 a fost declarat oficial anul sculptorului

La 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, România marchează în mod oficial „Anul Constantin Brâncuși”, după ce Legea nr. 140/2025, publicată în Monitorul Oficial în iulie 2025, a declarat anul 2026 drept un omagiu național dedicat marelui artist. Dincolo de expoziții, conferințe și tururi ghidate, inițiativa reprezintă o reafirmare a locului pe care Brâncuși îl ocupă în patrimoniul cultural mondial.

Considerat unul dintre pionierii sculpturii abstracte moderne, artistul născut la 19 februarie 1876 în Hobița, județul Gorj, a schimbat radical modul în care materia poate fi înțeleasă și transformată în formă pură. Totuși, dincolo de operele celebre expuse în marile muzee ale lumii și de sumele spectaculoase obținute la licitații, viața sa ascunde episoade mai puțin cunoscute, uneori dramatice, alteori surprinzătoare.

Anul aniversar oferă prilejul ideal pentru a redescoperi nu doar sculptorul, ci și omul. Copilul din Hobița care a învățat să sculpteze la șapte ani Brâncuși s-a născut într-o familie numeroasă de țărani, fiind al șaselea copil al lui Radu Nicolae și al Mariei Brâncuși.

Satul Hobița, aflat la poalele Carpaților, i-a modelat nu doar copilăria, ci și sensibilitatea artistică.

La doar șapte ani, Constantin Brâncuși păștea animalele și deprindea, aproape instinctiv, meșteșugul sculpturii în lemn. În satele românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea, lemnul era materia primă a vieții cotidiene.

Lingurile, stâlpii de pat, presele pentru brânză sau porțile gospodăriilor erau împodobite cu motive geometrice și simbolice.

Această ornamentație arhaică avea să lase o amprentă profundă asupra limbajului său artistic matur.

Simplitatea formelor, repetiția motivelor și echilibrul proporțiilor își au rădăcinile în universul rural din care provenea. Chiar și după ce a devenit un nume respectat la Paris, Brâncuși și-a păstrat simplitatea în atitudine și în stilul de viață.

Nu a renunțat niciodată la naturalețea originilor sale, iar această autenticitate avea să-i definească întreaga operă. Copilăria lui Brâncuși a fost marcată de plecări repetate de acasă Copilăria lui Brâncuși a fost marcată de plecări repetate de acasă și de perioade de ucenicie.

La nouă ani, a părăsit gospodăria părintească și a ajuns la Târgu Jiu, unde a muncit la un boiangiu.

A continuat la Slatina, în slujba unui băcan, iar apoi la Craiova, într-un han. Acolo s-a produs un episod devenit aproape legendar: tânărul a construit o vioară dintr-o ladă de portocale găsită într-un magazin.

Gestul nu a fost doar o demonstrație de îndemânare, ci și dovada unei imaginații ieșite din comun.

Talentul său a atras atenția unui industriaș care l-a înscris, în 1894, la Școala de Arte și Meserii din Craiova. Pentru a putea urma cursurile, Brâncuși a învățat singur să citească și să scrie.

Ambiția și disciplina sa au fost impresionante.

A fost admis la atelierul de sculptură și apoi la cel de sculptură în lemn, unde și-a rafinat tehnica și a dobândit rigoarea academică ce avea să se combine, mai târziu, cu spiritul său inovator. Primele succese și „Ecorșeul” devenit material didactic În 1898, Brâncuși a plecat la București și s-a înscris la Școala Națională de Arte Frumoase.

Încă din primul an, lucrarea „Bustul lui Vitellius” i-a adus o mențiune onorabilă.

Au urmat medalii pentru „Cap al lui Laocoon” și „Studiu”. Între 1900 și 1902, împreună cu medicul Dimitrie Gerota, a realizat „Ecorșeu”, un studiu anatomic al corpului uman.

Rigoarea detaliilor a făcut ca această lucrare să fie folosită drept material didactic în școlile de medicină din România.

Mult mai târziu, fotografia „Ecorșeului” a fost inclusă într-o expoziție organizată la New York de Marcel Duchamp, un semn al recunoașterii internaționale. În 1903, Brâncuși a primit comanda pentru bustul generalului medic Carol Davila, amplasat în curtea Spitalului Militar din București.

A fost singurul monument public de acest tip realizat de el în Capitală.

După finalizarea lucrării, membrii comisiei au avut opinii contradictorii privind detalii precum nasul sau poziția epoleților.

Frustrat de lipsa de unitate și de incapacitatea consiliului de a înțelege viziunea sa, Brâncuși a plecat fără a încasa a doua tranșă a onorariului.

A luat o decizie radicală: să plece la Paris pe jos. Întâlnirea cu Rodin și desprinderea necesară La Paris, Brâncuși a urmat cursurile Școlii de Belle-Arte, în atelierul lui Antonin Mercié.

În 1906-1907, a expus pentru prima dată la Salonul de Toamnă, unde președintele juriului era Auguste Rodin.

Impresionat de talentul românului, Rodin i-a propus să lucreze în atelierul său. După doar o lună, Brâncuși a plecat, rostind celebra frază: „nu poate crește nimic la umbra marilor arbori”.

Decizia a fost riscantă, dar esențială.

El a ales să-și caute propria voce artistică, diferită de modelajul dramatic al lui Rodin. Pentru Brâncuși, forma trebuia să se nască din interiorul materiei.

Nu modela, ci cioplea, lăsând materialul să-și dezvăluie esența.

Nu se considera creator, ci un intermediar între om și „esența cosmică a materiei”. Sculpturile lui Constantin Brâncuși au schimbat arta modernă Printre lucrările care i-au definit cariera se numără „Sărutul”, „Pasărea în spațiu”, „Muza adormită” și seria „Măiastra”. „Coloana Infinitului”, parte a ansamblului monumental de la Târgu Jiu, este poate cea mai cunoscută expresie a ideii de continuitate și ascensiune. Ansamblul de la Târgu Jiu, comandat în 1935 în memoria eroilor Primului Război Mondial, include „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului” și „Coloana Infinitului”.

Despre acest complex, Brâncuși ar fi spus: „Voi nu știți ce vă las eu vouă aici”. Un detaliu fascinant este legat de proporțiile lucrărilor.

Masa Tăcerii are 0,9 metri, Poarta Sărutului 5,13 metri, iar Coloana 29,35 metri.

Pătratul lui 5,13 este egal cu produsul dintre 0,9 și 29,35, o corespondență matematică ce sugerează o construcție deliberată, aproape algoritmică. Prima versiune a „Coloanei Infinitului” a fost realizată în 1920 Puțini știu că prima versiune a „Coloanei Infinitului” a fost realizată în 1920, din lemn de stejar, având o înălțime de 7,17 metri.

Sculptura a fost executată în doar trei zile, pentru un prieten din Paris.

Forma modulară, repetitivă, anticipa deja monumentalitatea versiunii definitive. În 1938, artistul a ridicat la Târgu Jiu varianta din fontă și oțel, parte a ansamblului monumental dedicat eroilor Primului Război Mondial.

Complexul include și „Poarta Sărutului” și „Masa Tăcerii”, trei lucrări unite printr-un fir simbolic și matematic subtil. În perioada comunistă, imediat după 1944, „Coloana Infinitului” a fost considerată „imperialistă și decadentă”.

Există relatări potrivit cărora autoritățile au încercat să o doboare cu ajutorul unui tractor și al unor lanțuri groase.

Lanțurile s-au rupt, iar monumentul a rămas în picioare – un episod care a consolidat statutul său aproape mitic. Despre ansamblul de la Târgu Jiu, Brâncuși a rostit celebra frază: „Voi nu știți ce vă las eu vouă aici”.

Dimensiunile lucrărilor par să confirme intenția sa simbolică: Masa Tăcerii măsoară 0,9 metri, Poarta Sărutului 5,13 metri, iar Coloana Infinitului 29,35 metri.

Remarcabil este faptul că pătratul lui 5,13 este egal cu produsul dintre 0,9 și 29,35 – o corespondență geometrică ce sugerează un calcul riguros, aproape un algoritm ascuns în structura ansamblului. Constantin Brâncuși nu a rupt niciodată legătura cu România După stabilirea definitivă la Paris, Constantin Brâncuși nu a rupt niciodată legătura cu România.

Revenea periodic în țară, oprindu-se fie la Târgu Jiu, fie la București, unde era adesea găzduit de familia Brandl.

Fiecare întoarcere devenea un eveniment în sine: întâlniri, discuții, noi comenzi, dar și gesturi de o generozitate neașteptată. Se spune că artistul obișnuia să ofere mici sculpturi realizate spontan, aproape ludic, pe care le semna simplu – „C.

Brâncuși” sau „C.

Br”.

Unele purtau denumiri familiare, precum „Tușa”, „Babușca”, „Hangița”, „Codana” sau „Caporalul Trică”.

Tocmai aceste titluri au alimentat dezbateri aprinse între istorici și experți, care au pus sub semnul întrebării autenticitatea sau coerența lor stilistică în raport cu opera consacrată a sculptorului. După moartea artistului, o parte dintre lucrările mai puțin cunoscute au ajuns în posesia Nataliei Dumitrescu, cea care i-a fost alături în ultimii ani la Paris.

În timp, au apărut și relatări despre opere dispărute, revendicate de colecționari ocazionali sau pierdute fără urmă, contribuind la aura de mister care înconjoară moștenirea brâncușiană. Procesul din America care a schimbat statutul artei abstracte În 1927, Brâncuși a călătorit în Statele Unite pentru a expune la Galeria Brummer din New York lucrarea „Măiastra”, o sculptură care avea să cunoască 27 de versiuni.

Însă la vamă, autoritățile americane au refuzat să o considere operă de artă, clasificând-o drept obiect industrial și impunând o taxă de 210 dolari. Artistul a contestat decizia în instanță și a câștigat procesul.

Hotărârea judecătorească a avut un impact major, recunoscând oficial arta abstractă ca formă legitimă de expresie artistică.

Decenii mai târziu, în 2017, o versiune a „Măiastrei” a fost vândută pentru 27 de milioane de dolari, confirmând valoarea pe care autoritățile o contestaseră cândva. Constantin Brâncuși a dorit să doneze statului român 144 de opere Un episod dureros din biografia sa s-a consumat în 1956, când Brâncuși a dorit să doneze statului român 144 de opere.

Oferta a fost respinsă, pe motiv că lucrările nu ar avea valoare artistică.

Decizia a reprezentat o ruptură simbolică profundă. Ulterior, artistul și-a donat atelierul și creațiile Franței, iar pentru a putea finaliza formalitățile, a devenit cetățean francez.

Astăzi, atelierul său a fost reconstituit în fața Centre Pompidou, unde sunt expuse peste 130 de sculpturi și numeroase obiecte personale, oferind vizitatorilor o imagine autentică asupra universului său creativ. Brâncuși s-a stins la 16 martie 1957 și este înmormântat la Cimitirul Montparnasse din Paris.

A lăsat în urmă 215 sculpturi și aproximativ 1200 de fotografii.

O parte dintre lucrările sale au dispărut sau se află în colecții private. Centre Pompidou deține astăzi un număr impresionant de opere ale sale, iar în fața muzeului a fost reconstruit atelierul artistului, cu peste 130 de sculpturi și sute de obiecte.