Bugetul va fi pregătit până la finalul săptămânii viitoare, spune Bolojan. De ce nu poate fi adoptat zilele acestea
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Sunt necesare avizele de la ministere și votul în CES. Întrebat într-o emisiune la postul public de televiziune, marți seară, despre „acordul de pace" solicitat de președintele Nicușor Dan între liderii coaliției, Bolojan a răspuns: „Nu e vorba de acord de pace, suntem în fața unor decizii pe care trebuie să le punem în practică".
El a confirmat că la întâlnirea de la Cotroceni s-au discutat probleme legate de pregătirea bugetului, reforma în administrație și alinierea pe politica externă, transmite TVR Info. „Cea mai importantă [decizie] este cea legată de a avea un buget realist cât mai repede posibil", a subliniat premierul, indicând că discuțiile privind alocările principale, proiectele de investiții și alte aspecte bugetare urmează să fie definitivate până la sfârșitul săptămânii viitoare. „Ar trebui ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să putem pregăti acest buget, să definitivăm toate discuțiile legate de principalele alocări, de proiectele de investiții, de alte aspecte care țin de buget, iar în pregătirea bugetului, în prealabil, ar fi bine să adoptăm și vom adopta, cred eu, din motive de calendar, pachetul pentru administrație și cel de relansare economică la începutul săptămânii viitoare.
Nu pot fi adoptate în această săptămână pentru că, în afară de avizarea de la ministere, e nevoie și de un vot în CES, în acest consiliu, în așa fel încât să fie parcursă integral procedura și asta necesită două, trei zile în plus” a declarat Bolojan. Ilie Bolojan a mai afirmat că nu va permite construirea unui buget pe premise nerealiste, explicând că, în trecut, România a pierdut încrederea pieţelor şi a partenerilor pentru că, între datele bugetului de la început de an şi cele de la jumătatea anului sau de la final de an erau nişte diferenţe foarte mari. „În condiţiile în care noi trebuie să atingem o ţintă de deficit anul acesta de 6,2%, trebuie să ne gândim (...) să găsim un echilibru între cheltuielile pe care le angajăm şi veniturile pe care le avem. Şi atunci orice fel de propunere care poate să vină de la partide, care poate să vină de la ministere, va trebui dublată de o analiză de unde acoperim acele cheltuieli, pentru că lucrurile nu pot fi închise şi eu nu voi permite, cel puţin cât sunt premier, să facem un buget care este, care se bazează pe nişte premise nerealiste şi unul din lucrurile pentru care în anii trecuţi nu ne-am câştigat încrederea pieţelor şi partenerilor noştri este că între datele bugetului de la început de an şi datele de la jumătate anului sau de la final erau nişte diferenţe foarte mari”, a declarat Ilie Bolojan. La întâlnirea de la Cotroceni de marți, premierul Ilie Bolojan, președinții PSD, USR și UDMR, dar și reprezentantul minorităților naționale au discutat cu șeful statului despre bugetul țării, care urmează să fie negociat de partide, dar și despre două ordonanțe de urgență, pe care Executivul se pregătește să le adopte. Șeful statului a declarat într-un interviu la radioul public că și-ar fi dorit ca actul legislativ să fie gata la finalul anului trecut.
Președintele le-a transmis, încă o dată, liderilor partidelor că și-ar dori să nu se mai critice și discuțiile să fie mai constructive.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.