Cehii de la Tatra au produs primul camion 16x16 din istoria lor, cu toate punţile motrice, care va deveni cel mai capabil din Australia
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
14 Februarie 2026, 12:50 Redacţia PiataAuto.md Producătorul ceh Tatra e renumit pentru camioanele sale cu capacităţi de trecere avansate, datorită arhitecturii unice în lume de tracţiune modulară şi semiaxe articulate.
Iar de curând scriam că Tatra anunţase că motoarele sale răcite cu aer, cu injecţie mecanică, au cea mai mare creştere în cerere.
Ei bine, şi atunci când vine vorba de camioane foarte specializate, cehii sunt aproape singurii din lume care pot produce asemenea vehicule.
Acum Tatra a anunţat că a produs primul camion 16x16 din istoria sa, cu toate cele 8 punţi motrice, acesta urmând să devină cel mai capabil din Australia, unde va fi livrat. Formulele de 6x6 sau 8x8 sunt mult mai răspândite la Tatra, pentru că de obicei ele reuşesc să acopere o parte foarte mare de necesităţi, numărul de 4 axe reuşind să asigure de obicei chiar şi traversarea unor crevase în gheaţă sau crăpături uriaşe în pământ. Foto: Camion Tatra 8x8 cu rol de cisternă Până şi islandezii, când au conceput un camion specializat pentru înaintarea pe gheţari, au ales un şasiu 8x8 de la Tatra, echipat cu anvelope ultra late, şi l-au poreclit Tatrabus.
La sfârşitul anului 2023 au mai comandat şi al doilea exemplar. Mult mai rar se întâmplă să fie produse camioane 10x10,cu 5 punţi.
Despre unul din ele scriam în 2024, acel camion purtând un mecanism de plod pliabil în spate.
Iar altul, cu o simplă benă, îşi demonstra capacităţile de înaintare acum aproape 4 ani. E la fel de adevărat că Tatra a produs şi mai multe camioane 10x10 pentru pompieri, acest model fiind considerat ca având capacităţi supreme de înaintare şi fiind cumva versiunea de top pentru ce ar putea obţine pompierii. În 2021, Tatra a produs cel mai lung camion din istoria sa, de 25 metri lungime, care părea să aibă un număr imens de punţi.
De fapt, acolo erau 7 punţi la număr, dar tracţiunea nu mai era 14x14, ci de 14x8.
Doar 4 din cele 8 punţi erau cu tracţiune, fiind vorba de primele 4.
Primele 2 punţi şi ultimele 3 erau viratoare.
Tatra construise acel vehicul pentru o fabrică de obiecte metalice, iar cumpărătorul a considerat că nu e nevoie de toate roţile motrice, transmiterea tracţiunii către 7 punţi fiind totuşi o sarcină complexă. Şi iată că acum Tatra a anunţat că a construit primul camion 16x16 din istoria sa, pentru o companie de telecomunicaţii din Australia, care va instala un turn mobil de 104 metri înălţime pe el.
Pentru că e vorba de Australia, cu condiţii dificile de înaintare, noul posesor a considerat că e nevoie de tracţiune pe toate 8 punţi. Camionul are peste 17 metri lungime în versiunea sa actuală, fără mecanismul turnului montat peste el.
Toate axele au diferenţiale blocabile, ceea ce e de-a dreptul fascinant, iar primele 3 axe şi ultimele 2 sunt viratoare.
E ceva foarte rar ca trei axe frontale să fie viratoare, însă aici era necesar. Roţile sunt echipate cu anvelope ultra late, de 445 mm lăţime, pe toate axele.
Această lăţime îi permite camionului să aibă o masă maximă autorizată pe ax de 10 tone.
Teoretic, se putea ajunge la 80 tone în total, dar fişa oficială indică o masă maximă autorizată de 78,5 tone pentru întreg camionul. Motorul care va propulsa imensul camion e unul Paccar MX-13, de 530 CP.
E un motor răcit cu lichid, nu cu aer, şi vine de la compania din acelaşi grup cu DAF, care furnizează şi cabina pentru camioanele din familia Tatra Phoenix.
Motorul e cuplat la o cutie automată TraXon cu 12 trepte, care să-i permită camionului şi o înaintare fermă la viteze foarte lente. Australienii spun că un asemenea camion poate fi înmatriculat într-o categorie specială în ţara lor, care necesită aprobarea unui permis de transport pentru fiecare călătorie, în mod similar cu un transport agabaritic.
Însă compania de telecomunicaţii are nevoie de asemenea vehicule pentru mentenanţa infrastructurii sale şi e obişnuită cu acest gen de birocraţie.
Totuşi, ei spun că noul camion Tatra va avea cel mai mare turn şi cel mai mare număr de punţi din toată flota lor, deci va fi cel mai capabil. Şi întrucât sunt încântaţi că cehii au acceptat să producă un asemenea camion specializat, au mai comandat unul identic. Ultimul camion cu 16 roţi şi 8 punţi pe care l-a produs Tatra şi pe care l-a anunţat public a fost unul de acum 10 ani, din 2016.
Doar că acolo camionul era destinat pentru câmpuri petroliere şi pentru foraj, iar compania producătoare şi-a dorit tracţiune doar pe 4 punţi din 8, deci era un camion 16x8.
Dar încă de atunci cehii spuneau că din punct de vedere tehnic ei pot produce şi 16x16.
Au mai trebuit să treacă 10 ani pentru ca un asemenea camion să fie produs. 11,766
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.