Ninsori viscolite, lapoviță și ploi peste România. Prognoza meteo actualizată
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Meteorologii au anunțat că, până luni, precipitațiile vor cuprinde cea mai mare parte a țării, iar la munte se vor semnala lapoviță și ninsoare.
Ninsori sunt așteptate și în Moldova, Transilvania, Maramureș și în Dealurile de Vest, potrivit ANM. Precipitații moderate și strat nou de zăpadă la munte Potrivit ANM, până luni dimineață se vor semnala precipitații în general moderate cantitativ.
Cantitățile de apă vor ajunge la 10–15 l/mp, iar izolat pot atinge 20–30 l/mp. „Precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de ploaie, iar la munte treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă (în special la altitudini de peste 1500 m), de 10...15 cm şi izolat în jurul a 20 cm”, au mai anunțat meteorologii. În cursul zilei de duminică și în noaptea de duminică spre luni, ninsorile și lapovița se vor extinde în Moldova și local în Transilvania, Maramureș și Dealurile de Vest.
În aceste regiuni, stratul de zăpadă va avea în general 5–8 cm.
Pe alocuri, meteorologii avertizează că se poate forma ghețuș. „Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 40...60 km/h.
Vremea se va răci accentuat, duminică (15 februarie), în jumătatea de nord a ţării, apoi şi în rest”, au mai anunțat meteorologii. Dobrogea și estul Munteniei, sub cod galben Pentru ziua de duminică, în intervalul orar 08:00–14:00, a fost emisă o avertizare cod galben pentru Dobrogea și estul Munteniei, unde rafalele vor atinge în general 50–60 km/h. Ulterior, de duminică după-amiază până luni dimineață, în județele Vaslui, Galați, Vrancea, Tulcea, Constanța, Brăila, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj și Mehedinți, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50–60 km/h și izolat 65–70 km/h. Cod galben de ninsori viscolite în mai multe zone În același interval, meteorologii au emis o avertizare cod galben de ninsori viscolite și depuneri de zăpadă pentru mai multe județe. „În judeţele Botoşani, Iaşi, în zona joasă a judeţelor Suceava, Neamţ, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Caraş Severin, Hunedoara, Gorj, Buzău, Vrancea şi Covasna temporar va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă în medie de 5...15 cm şi vizibilitatea va fi redusă”, a anunțat ANM. În aceste regiuni, rafalele de vânt vor ajunge la 50–60 km/h, iar izolat pot atinge 70–80 km/h.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.