Despre platformă
Contact
Căutare știri
Aparență

Intră în cont
Înregistrează-te
Între România și Bulgaria se construiește 'autostrada albastră': Un proiect strategic, care va face să bubuie comerțul
General

Între România și Bulgaria se construiește 'autostrada albastră': Un proiect strategic, care va face să bubuie comerțul

stiripesurse 12.02.2026 15:57 (Preluat: 12.02.2026)
3 vizualizări

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, anunță că s-a depus oferte pentru proiectarea și execuția proiectului ”Fast Danube 2”, proiect supranumit și ”autostrada albastră”.

Acest proiect strategic pentru România va transforma sectorul româno-bulgar al Dunării și va permite navigarea pe tot timpul anului. ”Au fost depuse oferte pentru proiectarea și execuția proiectului “𝗙𝗮𝘀𝘁 𝗗𝗮𝗻𝘂𝗯𝗲 2”, unul dintre cele mai importante proiecte strategice ale României, ce are ca obiectiv principal modernizarea condițiilor de navigație pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării, în vederea creșterii practicabilității acestei “autostrăzi albastre” tot timpul anului. Astfel, pentru proiectarea și execuția acestui proiect au fost depuse 2 oferte: 1️⃣ VAN OORD DREDGING AND MARINE CONTRACTORS BV 2️⃣ CONCIVIA SA împreună cu 4 asociați Autostrada albastră va permite circulația pe Dunăre pe tot timpul anului Sectorul comun româno-bulgar este cel mai lung sector transfrontalier al Dunării (~470 km) și parte integrantă a coridorului de transport Rin - Dunăre din cadrul rețelei TEN-T, reprezentând “𝗮𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝗱𝗮 𝗽𝗲 𝗮𝗽𝗮̆” sau “𝗮𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝗱𝗮 𝗮𝗹𝗯𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆” de la vest la est și conectând România cu restul Europei Centrale și de Vest. Fast Danube va asigura un transport predictibil tot timpul anului, ~340 zile/an, spre deosebire de situația actuală, în care navigabilitatea este posibilă pentru 280 zile/an, pe: 🏞️ Sectorul dintre kmf 845,5 (Gura râului Timoc) și kmf 610 (amonte portul Somovit), întreținut de administrația de cale navigabilă din România - AFDJ Galați; 🏞️ Sectorul dintre kmf 610 (amonte portul Somovit) și kmf 375 (aval portul Silistra), întreținut de administrația de cale navigabilă din Republica Bulgaria – EAEMDR Ruse. Principalele lucrări prevăzute în termen de 24 luni sunt: ✅ lucrări de dragaj capital a căii navigabile în 12 puncte din România și Bulgaria, pe o lungime șenal de 110 km; ✅ lucrări de inginerie rigide: epiuri (9 buc) și chevroane; ✅ lucrări de inginerie morfologică pentru realizarea unor insule artificiale; ✅ lucrări de consolidare de mal (5.450 metri) reprezentând o intervenție minimă asupra cursului natural al Dunării, zonei de biodiversitate și adâncimii minime pentru transportul naval pe Dunăre. Iar 𝗽𝗿𝗶𝗻𝗰𝗶𝗽𝗮𝗹𝗲𝗹𝗲 𝗼𝗯𝗶𝗲𝗰𝘁𝗶𝘃𝗲 sunt: ✅ deblocarea circulației fluviale și stimularea transportului fluvial eficient; ✅ creșterea atractivității transportului fluvial ca alternativă sustenabilă; ✅ reducerea presiunii asupra infrastructurii rutiere prin transferul transportului de mărfuri către transportul naval; ✅ reducerea timpului și costurilor pentru transportul de marfă; ✅ consolidarea rolului Portului Constanța și poziționarea acestuia ca nod strategic de transport (lider) în regiunea de sud-est a Europei. Valoarea obiectivului de investiții este de aproximativ 170 milioane euro, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene. ℹ️ “Fast Danube” este un proiect comun realizat prin colaborarea dintre autoritățile din România și Bulgaria, respectiv AFDJ Galați (RO) și IAPPD Ruse (BG)”, arată Irinel Ionel Scrioșteanu.

Citește pe stiripesurse

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.