Curtea de Apel București a admis cererea de reabilitare a celebrului interlop Nuțu Cămătaru
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Decizia nu este definitivă Fostul lider interlop fusese condamnat anterior la peste 5 ani de detenție pentru fapte cu violență comise alături de fratele său, Sile Cămătaru. Reabilitarea judecătorească îi permite unei persoane condamnate să i se șteargă interdicțiile care rezultă din condamnare, „curățându-i” practic cazierul dacă a respectat legea în perioada de probă. „Admite cererea de reabilitare formulată de condamnatul Balint Ion. (…) dispune reabilitarea judecătorească a condamnatului Balint Ion cu privire la condamnarea la pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 5 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.25/F din data de 12.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală în dosarul nr.5276/2/2023, definitivă prin decizia penală nr.424/A din data de 11.12.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală”, este soluţia pe scurt a Curţii de Apel Bucureşti, potrivit News.ro. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de zece zile de la comunicare. Dosarul clanurilor, cea mai mare lovitură dată crimei orgnizate din București Dosarul clanurilor „Cămătarilor” și „Sportivilor” a reprezentat una dintre cele mai mari lovituri date crimei organizate din Capitală.
În iulie 2013, procurorii DIICOT au trimis în judecată 53 de persoane, în frunte cu Nuțu și Sile Cămătaru, după o operațiune complexă ce a vizat destructurarea acestor grupări rivale, recunoscute pentru violența extremă a infracțiunilor comise. Acțiunea DIICOT a vizat anihilarea clanurilor „Cămătarilor” și „Sportivilor”, două organizații criminale care controlau Bucureștiul prin metode violente și care se aflau în conflict direct. „Războiul pentru supremație” purtat de cele două clanuri rivale între 2008 și 2012 a transformat străzile Capitalei într-un adevărat câmp de luptă.
Conform anchetatorilor, conflictele violente în care s-au folosit arme de foc au fost orchestrate special pentru a instaura teroarea, punând constant în pericol viața trecătorilor și siguranța publică. A ieșit din închisoare în 2019 Ion Balint a fost condamnat definitiv la cinci ani şi cinci luni de închisoare, fratele său Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, a primit cinci ani şi şase luni de închisoare, iar fiul acestuia, Mario Nuţu Balint, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare. Nuţu Cămătaru a ieşit din închisoare pe 12 martie 2019, în timp ce fratele său, Sile Cămătaru, a fost eliberat condiţionat pe 24 aprilie 2025. Cadrul legal prevede că persoanele condamnate la pedepse cuprinse între 5 și 10 ani pot solicita reabilitarea după un interval de 5 ani de la ispășirea pedepsei.
Totuși, acest beneficiu este condiționat: solicitantul trebuie să fi avut o conduită impecabilă (fără noi abateri sau infracțiuni) și să fi achitat complet toate cheltuielile judiciare și despăgubirile civile stabilite prin sentință. Codin Maticiuc: „Am avut foarte mult hate de la oamenii care nu au citit cartea despre Nuțu Cămătaru” Cartea lansată în anul 2021 despre celebrul interlop, „Dresor de lei și de fraieri: Viața lui Nuțu Cămătaru”, scrisă de omul de afaceri Codin Maticiuc, a stârnit controverse în mediul online. Codin Maticiuc a avut nevoie de cinci ani pentru a se documenta, înainte de a scrie și lansa biografia.
În carte, apar numele mai multor personaje din lumea interlopă, personalități din sport sau din showbiz.
Celebrul cămătar povestește inclusiv despre pasiunea sa față de animale exotice, însă majoritatea lor a fost confiscată de autorități.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.