Andreea Esca, despre debut și prima experiență în direct, la SOTI: "La 19 ani și un pic, nu aveam nicio emoție. Am citit primele știri din viața mea, la televizor, ca și cum aș fi fost la o serbare" /

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!: Privind în urmă la cele trei decenii de jurnalism, Andreea Esca descrie începuturile sale ca pe un moment magic și, totodată, plin de inocență.

Debutul la SOTI i-a oferit primul contact cu camera de filmat, iar talentul și carisma au făcut ca producătoarea să îi ceară să rămână și să prezinte știrile chiar în noaptea aceea.

De atunci, Andreea a învățat să transforme fiecare transmisiune într-o performanță, să gestioneze emoțiile și poveștile complicate cu calm și eleganță și să se bucure de fiecare moment alături de echipa sa.

De la transmisiuni în direct din întreaga lume, la situații neprevăzute care au transformat stresul în amintiri savuroase, Andreea Esca rămâne simbolul profesionalismului, al pasiunii și al unui spirit cald, captivant – iar poveștile ei din culise demonstrează că, dincolo de televiziune, omul Esca știe să facă spectacol din fiecare clipă trăită cu intensitate și zâmbet.

Iată ce a povestit jurnalista într-un interviu savuros pentru VIVA! Andreea Esca, despre prima experiență în direct, la SOTI Tu ți-ai început cariera la SOTI însă și, cu toate că nu aveai experiență în domeniu, cineva ți-a simțit potențialul și a pariat pe tine.

Pe o scară de la 1 la 10, câte emoții ai avut atunci când ai intrat prima oară în direct? La 19 ani și un pic, nu aveam nicio emoție.

Am citit primele știri din viața mea, la televizor, ca și cum aș fi fost la o serbare.

Iar eu eram deja o „veterană' (zâmbește) a spectacolelor.

Eram în echipa de teatru a Liceului Gheorghe Lazăr, din București, conduceam un grup de dans pe care îl avusesem și în școala generală, cântam în cor, recitam, participam la Cenaclul Literar, jucasem într-un film pentru adolescenți, eram foarte prietenă cu scena.

Diferența era că acum chiar „vorbeam ca televizorul', în sensul în care era pentru prima dată când eram cam singură în fața camerei de filmat.

Dar pare că m-am descurcat.

Mă dusesem să dau o probă pur și simplu pentru că nu am zis niciodată nu unei oportunități, dar nu aveam nicio așteptare.

Eram studentă în primul an la Jurnalism și aflasem de casting de la un prieten bun, care a și mers cu mine. Apoi, odată făcut primul pas, am avut șansa ca, în momentul în care primisem ce am de citit și începusem să vorbesc către cameră, să treacă prin regia de emisie producătoarea jurnalului din acea seară, să mă vadă și să i se pară că „am ceva'.

M-a rugat să rămân să prezint știrile „de-adevăratelea' chiar atunci, la 12 noaptea, când era jurnalul la SOTI.

Probabil că a ieșit bine, căci am fost angajată de a doua zi.

Mă rog, nu chiar angajată, că atunci stăteai câteva luni de test, fără salariu.

După care, fiind o stație mică, primul post privat din România, aveam o leafă simbolică.

Noroc că eu eram din București, stăteam acasă, cu părinții, și foloseam banii câștigați pentru gumă de mestecat. (zâmbește) „Nu mi-am imaginat nimic, niciodată.

Nu mi-am făcut planuri, n-am avut un vis anume” Ți-ai imaginat vreodată că vei ajunge să fii nu doar cea mai cunoscută prezentatoare TV din România, ci și cea mai iubită? Cum a fost când ai realizat că ai trecut sticla spre inimile oamenilor, cât de mare ți s-a părut și ți se pare în continuare răspunderea asta? Nu mi-am imaginat nimic, niciodată.

Nu mi-am făcut planuri, n-am avut un vis anume.

Am dorit pe rând, ca mulți copii, să fiu profesoară, doctor, vânzătoare, jurnalistă, avocată, actriță, și tot așa.

Dar cred că viața știe cel mai bine încotro ți-e drumul ca să-ți fie cel mai potrivit. Citește și: Ce ascunde Andreea Esca în fața camerelor.

Detaliul pe care nimeni nu l-a observat de 30 de ani: „Mi-a spus să fiu atentă cum să îmi pună lumina, să nu se vadă acest lucru Cât despre cât de cunoscut sau de iubit ești, aceste lucruri bănuiesc că sunt un răspuns mimetic la dragostea pe care, la rândul tău, o transmiți telespectatorilor, oamenilor în general.

Telespectatorii simt imediat dacă faci cu plăcere ceva, dacă ți-e drag de ei, dacă îți pasă de profesia ta.

Nu prea m-am gândit la ce răspundere mare am.

Pentru că întotdeauna mi-am făcut treaba cu seriozitate, atenție, pasiune.

Nu aș fi putut-o face altfel, oricum. „Când s-a terminat jurnalul, ne-am uitat unii la alții și am început să urlăm și să sărim de bucurie, că doar noi am știut ce a fost în spate” Ai transmis în direct din atâtea locuri: SUA, Paris, Madrid, Helsinki, Varșovia… Care a fost cea mai memorabilă sau mai ciudată deplasare pe care ai făcut-o ca reporter pentru CNN World Report? Ne-ai putea povesti o anecdotă de culise, despre cum te-ai descurcat într-o situație complet neașteptată? Uitându-mă la reportajele retrospective pe care le-am difuzat la știri în această perioadă, mi-am amintit o mulțime de situații amuzante sau interesante.

Unul este cum m-am trezit eu peste noapte în Air Force One, lângă Madeleine Albright, de la Madrid către Varșovia, și cum mi se părea atât de ireal și firesc în același timp, încât eram fascinată că existau chibrituri cu sigla Air Force One pe ele. (zâmbește) Vă reamintesc că era 1997, iar eu aveam 25 de ani. (zâmbește) M-am revăzut la București, peste un timp, cu secretarul de stat Madeleine Albright și am povestit, amuzate, despre acel moment. Citește și: Andreea Esca, apariție epică pe coperta VIVA!.

A pozat în ipostaze inedite și a făcut dezvăluiri din culisele Știrilor PRO TV: „Și acum mă gândesc ce norocoasă sunt că îmi place atât de mult ceea ce fac, și după atâția zeci de ani' / EXCLUSIV Și tot din acea deplasare la Madrid… nu mi-a venit să cred că Christiane Amanpour, corespondentul CNN de război, avea rău de înălțime.

Și am descoperit cu doar câteva minute înainte de interviul pe care trebuia să i-l iau, PRO TV având locul de transmisie pe o schelă de câțiva metri înălțime.

A adus-o, cu chiu, cu vai, producătorul, Mișu Predescu, dar eu am crezut că mor văzând că nu ajungea la timp… La transmisia din Bruxelles, în 2004, cu ocazia anunțării aderării României la Uniunea Europeană, ne-a dispărut tot ce scriseserăm în calculator cu vreo 15 minute înainte să intrăm în emisie.

Atunci am simțit că îmi plesnește bila.

Am rescris pe niște hârtii prima știre, apoi colegul meu, care trebuia să opereze prompterul, mai introducea în calculator una câte una informațiile, în timp ce eu eram deja în direct.

Mi-a aruncat mie, la propriu, rotița cu care se derulează textul în prompter și vorbeam, în picioare, pe un balcon, iar cu mâinile îmi controlam textul din calculator… Când s-a terminat jurnalul, ne-am uitat unii la alții și am început să urlăm și să sărim de bucurie, că doar noi am știut ce a fost în spate, iar pe ecran s-a văzut impecabil.

Ce echipă… Ce vremuri frumoase, ce desfășurare de forțe… Cel mai nou VIDEO