Orașul de sub Dunăre. Tragedia și renașterea Orșovei, singura localitate din România mutată „cu totul” pentru a face loc gigantului de beton Porțile de Fier

În adâncurile tulburi ale Dunării, în dreptul golfului Cerna, zace un oraș fantomă.

Nu este o legendă, ci realitatea dureroasă a Orșovei Vechi, o așezare cu rădăcini romane (vechiul castru Dierna) care, în anii '60, a fost condamnată la dispariție prin decret de stat. Pentru ca România și Iugoslavia să poată construi giganticul sistem hidroenergetic de la Porțile de Fier I, 11 localități au fost inundate, însă Orșova a fost singura cu statut de oraș care a trebuit să fie evacuată, dărâmată și reconstruită pe un alt amplasament. În ianuarie 2026, la mai bine de jumătate de secol de la acele evenimente, drama strămutării rămâne vie în memoria localnicilor.

A fost o operațiune de o complexitate fără precedent, care a presupus nu doar mutarea a mii de oameni, ci și a instituțiilor, a bisericilor și, într-un gest de o macabritate necesară, a mormintelor.

Orșova de astăzi, ridicată pe versantul muntelui, privește spre apele care ascund străzile, parcurile și casele unde au trăit generații de bănățeni. Execuția unui oraș.

De ce Orșova Veche nu a putut fi salvată Decizia de a construi barajul de la Porțile de Fier a fost luată de Nicolae Ceaușescu și Iosip Broz Tito, liderii celor două țări, din dorința de a obține independență energetică și de a facilita navigația pe Dunăre.

Inginerii au stabilit că nivelul apelor va crește cu peste 30 de metri, ceea ce însemna că vechea Orșovă urma să fie acoperită complet. În perioada 1968-1970, orașul a intrat în zodia distrugerii controlate.

Localnicii au fost obligați să își demoleze singuri casele pentru a recupera materialele de construcție, primind în schimb despăgubiri modice sau apartamente în blocurile „Noii Orșove”.

Imaginile de arhivă din acea perioadă sunt cutremurătoare: oameni plângând lângă zidurile dărâmate, grădini luxuriante de smochini (specifice climei mediteraneene a zonei) tăiate și biserici dinamitate pentru a nu încurca navigația viitoarelor nave. „Exodul morților”.

Operațiunea de mutare a mii de morminte Cea mai traumatizantă parte a proiectului a fost relocarea cimitirelor.

Statul român a impus un calendar strict: localnicii aveau la dispoziție o perioadă limitată pentru a-și deshuma rudele.

Mii de morminte au fost mutate în Noul Cimitir al Orșovei, situat pe deal. Pietrele funerare au fost numerotate și transportate cu camioanele, într-o procesiune funerară uriașă care a durat luni de zile.

Pentru mormintele foarte vechi sau cele ale căror familii nu mai existau, s-au realizat gropi comune în zonele înalte.

Această „migrație a morților” a lăsat urme adânci în psihicul comunității, mulți simțind că, odată cu mormintele, le-a fost dezrădăcinată însăși identitatea. Piatră cu piatră.

Cum au fost salvate lăcașurile de cult Deși majoritatea clădirilor civile au fost rase de buldozere, autoritățile au permis salvarea unor elemente de patrimoniu.

Un caz spectaculos este cel al mănăstirii Vodița, cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar (secolul XIV), situată lângă Orșova.

Ruinele vechii mănăstiri au fost lăsate sub ape, însă a fost ridicată o nouă construcție în anii '90, păstrând spiritul locului. În Noua Orșovă s-a ridicat și o bijuterie a arhitecturii moderne europene: Biserica Romano-Catolică „Neprihănita Zămislire”.

Construită între 1972 și 1976, aceasta este singura biserică catolică ridicată în timpul regimului comunist, având o formă avangardistă (asemănătoare unui cort) și picturi interioare realizate de Gabriel Popa, care includ figuri surprinzătoare precum John Lennon, Nadia Comăneci sau George Enescu în scenele biblice.

Aceasta a devenit simbolul rezilienței comunității strămutate. „Atlantida României”.

Ce se vede sub Dunăre în anii de secetă În ianuarie 2026, datorită scăderii sezoniere a nivelului lacului de acumulare, din adâncuri reapar uneori fragmente din vechea așezare.

Scafandrii care s-au scufundat în zona golfului Cerna relatează că se pot distinge încă fundațiile caselor, bordurile străzilor principale și gura de intrare a unor beciuri care au rezistat presiunii apei. Cea mai mare pierdere, menționată adesea alături de Orșova, este insula Ada Kaleh, paradisul turcesc aflat la doar câțiva kilometri, care a fost scufundată odată cu orașul.

Cetatea Orșovei și fortificațiile austriece au dispărut și ele sub ape, transformând zona într-o „capsulă a timpului” inaccesibilă. Noua Orșovă.

Un oraș socialist cu priveliște de vis Orașul reconstruit pe deal este astăzi un centru turistic important, dar arhitectura sa de tip bloc, specifică anilor '70, contrastează puternic cu șarmul boem al „Micului Porto-Franco” de odinioară, unde coexistau români, germani, maghiari, sârbi și cehi.

Totuși, Orșova rămâne singurul oraș din România care a reușit să supraviețuiască unei execuții administrative, renăscând din propria-i cenușă, chiar dacă prețul a fost scufundarea propriului trecut.