Articolul 5 al NATO, pe masa discuțiilor. Amenințările lui Trump privind Groenlanda împing UE spre un răspuns economic fără precedent

Amenințările președintelui american Donald Trump de a impune tarife comerciale suplimentare statelor europene, în contextul presiunilor legate de Groenlanda, determină Uniunea Europeană să ia în calcul activarea unui mecanism economic fără precedent.

Bruxelles-ul analizează folosirea Instrumentului Anti-Coerciție, o pârghie juridică intrată în vigoare la finalul lui 2023, care ar permite UE să răspundă unitar, ca piață unică, la ceea ce este perceput drept șantaj economic cu scop geopolitic, scrie Euronews. Retorica tot mai ostilă a Washingtonului pe tema Groenlandei i-a determinat pe unii lideri europeni să ia în considerare activarea unei pârghii economice relativ noi, un așa-numit „buton de oprire” care nu a fost testat niciodată. Instrumentul Anti-Coerciție, încă nefolosit, este o lege intrată în vigoare la sfârșitul lunii decembrie 2023, care oferă Uniunii Europene un mecanism de răspuns colectiv atunci când un stat membru este supus presiunilor pentru a „face o anumită alegere prin aplicarea sau amenințarea cu aplicarea unor măsuri care afectează comerțul sau investițiile”. Președintele SUA, Donald Trump, aparent surprins că puteri-cheie din Europa nu au acceptat imediat noua sa inițiativă de a „cumpăra” sau de a obține o formă de control asupra Groenlandei, a reacționat amenințând cu impunerea unui tarif suplimentar de 10% pentru bunurile provenite din Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Țările de Jos, Finlanda și Regatul Unit, începând cu 1 februarie. Tariful ar urma să crească la 25% de la 1 iunie, dacă aceste state vor continua să se opună. Aceste noi taxe s-ar adăuga unui tarif existent de 15% aplicat UE, negociat cu dificultate în jos de la o amenințare inițială de 50% formulată în vara lui 2025 de Ursula von der Leyen, după ce președinta European Commission s-a deplasat la terenul de golf al lui Trump din Turnberry, în Scoția, pentru a semna un acord. Ca reacție la cea mai recentă amenințare, miniștrii de finanțe ai Germaniei și Franței, statele care domină cele mai mari economii ale blocului comunitar, au declarat public că nu vor permite folosirea șantajului economic pentru a-i forța să se conformeze cererilor SUA. Spre deosebire de amenințările anterioare ale lui Trump privind tarifele, prezentate ca dispute legate de deficitul comercial, acestea au o legătură politică directă sau, așa cum definește Instrumentul Anti-Coerciție, reprezintă presiune economică exercitată pentru a obține un rezultat geopolitic, constituind o ingerință nejustificată „în alegerile suverane legitime ale Uniunii Europene și ale statelor sale membre”. „Articolul 5” economic Deși Groenlanda nu este stat membru al UE, ea este legată de un stat membru, respectiv Danemarca. Constrângerea exercitată asupra Groenlandei poate funcționa ca o constrângere îndreptată asupra dreptului unui stat membru UE de a lua decizii independente, exact scenariul pentru care a fost conceput Instrumentul Anti-Coerciție. În esență, mecanismul a fost gândit astfel încât UE să poată folosi amenințarea unei rupturi economice, sprijinită de întreaga sa putere economică, pentru a proteja unul sau mai mulți membri. Dacă exercită presiune economică asupra unei capitale pentru a forța o decizie politică, nu intri în conflict doar cu acel stat, ci cu întreaga piață unică. Dacă această logică pare familiară, este pentru că seamănă izbitor cu angajamentul prevăzut de Articolul 5 al NATO, potrivit căruia un atac asupra unuia este considerat un atac asupra tuturor, cu diferența că, în acest caz, răspunsul nu este militar, ci ia forma unui război economic sau a unui „război” purtat prin alte mijloace. Spre deosebire de NATO, UE este un club din care SUA nu fac parte, ceea ce înseamnă că o acțiune împotriva Washingtonului în baza Instrumentului Anti-Coerciție nu ar pune automat în joc întreaga alianță, așa cum s-ar întâmpla într-o confruntare NATO. Este un răspuns neobișnuit de dur din partea unei uniuni cunoscute, și uneori ironizate, pentru reacțiile sale calme sau considerate insuficiente în fața crizelor internaționale. În același timp, este un răspuns profund european: statele membre sunt suverane în ceea ce privește politicile interne și armatele lor, însă piața unică a UE este intangibilă. De altfel, blocul format din 27 de state a fost creat în primul rând ca uniune economică, considerând libera circulație a bunurilor drept instrumentul suprem de prevenire a conflictelor pe continent. Asemenea NATO, instrumentul nu a fost conceput pentru a fi folosit împotriva unor aliați tradiționali precum SUA, ci mai ales împotriva unor state precum China sau Rusia, care au recurs la constrângeri economice pentru a impune poziții politice, cum a fost cazul Beijingului, care a blocat importurile din Lituania în 2021, după ce Vilnius a permis deschiderea unui Birou de Reprezentare al Taiwanului. La acel moment, atât UE, cât și Lituania au depus plângeri împotriva Chinei la Organizația Mondială a Comerțului, retrase ulterior, la finalul lui 2025, odată cu reluarea schimburilor comerciale.

De atunci, Lituania a devenit unul dintre principalii susținători ai unui instrument european „intern” anti-coerciție. Cum funcționează mecanismul Legea care stabilește domeniul de aplicare al Instrumentului Anti-Coerciție prevede și un parcurs strict al unei plângeri, de la acuzație la acțiune. Procesul poate fi inițiat fie de Comisia Europeană, din proprie inițiativă, fie la solicitarea unui stat membru. Comisia analizează presupusul „prejudiciu” pe o perioadă care, de regulă, nu depășește patru luni, evaluând inclusiv dacă statul terț are un istoric de ingerințe similare în UE sau în alte regiuni, ce decizii politice încearcă să influențeze și dacă a încercat alte canale înainte de a recurge la presiuni legate de comerț sau investiții. Dacă identifică existența coerciției și propune măsuri, Consiliul UE are la dispoziție aproximativ două luni – între opt și cel mult zece săptămâni – pentru a constata oficial existența acesteia. Ulterior, Comisia solicită statului terț să înceteze aplicarea măsurilor respective și încearcă să inițieze un dialog. Dacă acest demers eșuează, UE poate adopta, „ca ultimă soluție”, măsuri de răspuns menite să determine statul terț să renunțe la coerciție. Acestea pot include restricționarea accesului pe piața UE și alte dezavantaje economice care vizează bunuri, servicii, investiții străine directe, piețe financiare, achiziții publice, proprietate intelectuală legată de comerț, controale la export și altele. Măsurile de represalii sunt adoptate printr-un act de punere în aplicare al Comisiei, după consultarea statelor membre prin procedura de examinare. De asemenea, Comisia poate decide să solicite reparații pentru prejudiciul cauzat de coerciția economică, în conformitate cu dreptul internațional public.

Măsurile sunt retrase imediat ce nu mai sunt necesare.