Vortexul polar se întoarce în România. ANM anunță ger năprasnic, ninsori și polei în zilele următoare. Temperaturile vor coborî până la -18 grade Celsius
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
De miercuri seara până joi dimineață sunt așteptate precipitații slabe în mai multe zone ale țării.
Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie în Banat și Crișana, mixte în Transilvania, Moldova și la munte, iar în Muntenia vor predomina ninsorile.
Pe alocuri, meteorologii ANM avertizează asupra riscului de polei. Prognoza meteo ANM În intervalul joi–vineri dimineață, valorile termice vor crește ușor în majoritatea regiunilor, chiar semnificativ în sud-vest și local în sudul țării.
Cu toate acestea, nopțile vor rămâne reci, iar în nordul Moldovei se va instala gerul.
Temperaturile maxime se vor situa între –7 și 12 grade Celsius, în timp ce minimele vor coborî până la –12 grade. De vineri, situația meteo se schimbă radical.
Un nou val de aer rece va cuprinde România, determinând o scădere accentuată a temperaturilor.
Noaptea de vineri va fi mai rece decât cea precedentă, cu ger în Moldova, local în Muntenia, Dobrogea și în estul Transilvaniei.
Vor continua precipitațiile slabe: ploi în Banat și Crișana, precipitații mixte în zonele montane și în Transilvania, iar în Oltenia, local în Muntenia și izolat în Dobrogea vor predomina ninsorile.
Izolat se va forma polei. Vezi și PROGNOZA METEO.
Ploi, ninsori, polei, ceaţă şi nopţi geroase, Oana Păduraru anunţă o varietate de fenomene atmosferice În zilele de sâmbătă și duminică, frigul se va accentua și mai mult.
Sâmbătă, temperaturile vor fi apropiate de normalul perioadei în regiunile intracarpatice, însă în restul țării vor continua să scadă.
Va fi ger ziua în nordul Moldovei și noaptea în nord, centru și est.
Temperaturile maxime se vor încadra între –11 și 4 grade, iar minimele între –15 și –4 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Duminică, vremea va deveni deosebit de rece în aproape toată țara.
Valorile termice vor continua să scadă, mai ales pe timpul nopții, când minimele vor ajunge până la –18 grade Celsius.
Gerul va fi prezent inclusiv pe parcursul zilei în nordul Moldovei.
Cerul va fi variabil, iar doar în extremitatea estică a Dobrogei sunt prognozate ninsori slabe.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane și în sud-vestul și sud-estul teritoriului.
Pe alocuri, mai ales dimineața și noaptea, se va semnala ceață, asociată cu depuneri de chiciură.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.