Dublul standard al Forumului Judecătorilor - Libertatea de exprimare pentru noi, tăcerea pentru ceilalți

După ani de zile de atacuri la adresa altor magistrați și revendicarea publică a unei libertăți de exprimare originale, Asociația Forumul Judecătorilor din România se declară, mai nou, ținta unor „atacuri” și invocă intimidarea, limbajul ofensator și solicită intervenția instituțiilor interne și internaționale.

Pentru că alți magistrați își exercită și ei libertatea exprimării, justiția ar fi amenințată chiar din interior, iar securitatea națională ar putea fi afectată.

Dacă ne-am lăsa cuprinși brusc de o amnezie selectivă, aproape că i-am putea compătimi. Același Forum a fost, ani la rând, unul dintre cei mai vocali actori din spațiul public judiciar, revendicând un drept larg, aproape nelimitat, al magistraților de a critica, de a contesta, de a denunța public persoane, instituții și politici.

Libertatea de exprimare a fost ridicată constant la rang de principiu absolut, iar „obligația de rezervă” a fost prezentată drept un instrument de cenzură sau intimidare. Această istorie recentă face ca poziția de astăzi să pară nu doar contradictorie, ci ipocrită.

Forumul denunță exact ceea ce a practicat și legitimat prin critică dură, personalizarea conflictului, delegitimarea adversarului prin etichete morale și politice. Libertatea de exprimare, în sens unic De mai bine de un deceniu, FJR a construit o narațiune despre presupusa reprimare a libertății de exprimare a magistraților.

Comunicatele sale au susținut că opiniile exprimate online, în special pe rețelele sociale, nu pot fi sancționate disciplinar decât în situații extreme.

S-a invocat constant art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, jurisprudența CEDO, avizele CCJE și rapoartele Comisiei de la Veneția. În această logică, orice reacție instituțională, orice anchetă disciplinară sau critică publică la adresa unui magistrat vocal a fost calificată drept intimidare.

S-a vorbit despre „climat de frică”, „represalii”, „autocenzură” și „capturarea justiției”.

FJR a cerut protecție pentru magistrații critici, prezentându-i drept avertizori de integritate ai sistemului. Problema apare atunci când aceeași libertate de exprimare este revendicată exclusiv pentru sine și pentru cei considerați „de partea bună” a reformei.

În momentul în care alți magistrați, inclusiv din structuri de conducere, exprimă opinii incomode pentru Forum, discursul se schimbă radical.

Critica devine „atac”, replica devine „intimidare”, iar limbajul dur devine „încălcare deontologică”. Dubla măsură a criticii publice De-a lungul anilor, FJR nu s-a limitat la analize tehnice sau critici abstracte.

A formulat atacuri directe, personalizate, la adresa conducerii Consiliul Superior al Magistraturii, a cerut revocări, demisii, a acuzat lipsa de legitimitate, arbitrariul și abuzul de putere.

Limbajul a fost adesea dur, fără menajamente, iar țintele clar identificate. Cazul cel mai cunoscut este cel al judecătoarei Lia Savonea, președintele ÎCCJ, fost președinte al CSM.

FJR a descris conducerea acesteia drept netransparentă, autoritară și nocivă pentru statul de drept.

A cerut public plecarea ei, a pus sub semnul întrebării deciziile și motivațiile, a sugerat capturarea instituțională a Consiliului.

Niciodată Forumul nu a considerat aceste poziții drept „atacuri la persoană”. În aceeași logică, alte asociații de magistrați au fost tratate ca adversari ideologici, suspectate de complicități politice sau de susținerea unor „reforme toxice”.

Critica nu a fost una neutră sau academică, ci una combativă, menită să delegitimeze.

Exact tipul de discurs pe care astăzi FJR îl denunță ca fiind intolerabil. Victimizarea ca strategie Comunicatul de azi nu este, în esență, un apel la dialog instituțional, ci o pledoarie pentru reabilitarea propriei poziții morale.

Forumul se prezintă ca apărător onest al statului de drept, iar criticii săi drept exponenți ai unui sistem represiv, lipsit de argumente și refugiat în invective. Această construcție ignoră însă un principiu elementar care spune că libertatea de exprimare este bilaterală.

Dacă magistrații au dreptul să critice public funcționarea justiției, același drept îl au și alți magistrați, inclusiv cei aflați în poziții de conducere.

Limitele sunt aceleași pentru toți și sunt trasate de lege, deontologie și jurisprudență, nu de apartenența la o asociație sau alta. A invoca standarde internaționale doar atunci când servesc propriei cauze și a le ignora când devin incomode este o formă de instrumentalizare a dreptului.

Critica nu devine legitimă prin simplul fapt că este formulată de FJR, după cum nu devine abuzivă doar pentru că vizează FJR. Despre reformă, cu onestitate Reforma justiției nu poate fi construită pe o logică de tip „noi versus ei”, în care critica este virtute doar când vine dintr-o direcție.

Încrederea publică nu se recâștigă prin dramatizare permanentă și apeluri apocaliptice, ci prin consecvență, echilibru și respect real pentru pluralismul de opinii din interiorul magistraturii. Ipocrizia nu este o infracțiune, dar este o slăbiciune gravă într-un discurs care pretinde superioritate morală.

Iar atunci când este vizibilă, ea nu consolidează statul de drept, ci îl vulnerabilizează.