7 ianuarie 1990. Momentul cheie al recunoașterii FSN de către URSS. România rămâne legată de Moscova

Vizita oficială a lui Eduard Șevardnadze la București, desfășurată la data de 6 ianuarie 1990, a reprezentat un moment de o importanță capitală pentru noua putere instalată, consemnând recunoașterea explicită a Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) de către Uniunea Sovietică.

Urmată de relatări ample de presă în data de 7 ianuarie, cu un interviu, ample reportaje, ca pe vremuri și comunicate oficiale preluate integral. Această deplasare diplomatică, prima la nivel înalt după căderea regimului totalitar, a venit pe fondul unei atmosfere febrile în care noua conducere românească a apreciat solidaritatea și poziția „inteligentă” a lui Mihail Gorbaciov într-o perioadă hotărâtoare. Documentele de epocă și analizele ulterioare ale cercetătorilor occidentali subliniază că semnificația vizitei a depășit simplul protocol, vizând o recalibrare strategică profundă a României în cadrul noului ordin mondial. Legitimarea diplomatică a lui Ion Iliescu Deși discursul oficial al vremii, reflectat în comunicatul româno-sovietic, punea accent pe „sincere mulțumiri” pentru solidaritatea Moscovei și pe o „apreciere corectă” a evenimentelor, realitatea istorică sugerează un troc strategic între Frontul Salvării Naționale (FSN) și Kremlin. Pentru cercetătorii occidentali, semnificația profundă a vizitei a fost abandonarea cursului de autonomie instituit de Nicolae Ceaușescu și revenirea României la un comportament previzibil în cadrul Pactului de la Varșovia.

Acesta avea să se dizolve de-abia în martie 1991, prin decizia structurilor militare, politic fiind adoptată o declarație în iulie 1991.

Până atunci, România va fi membră a alianței militare cu URSS. Din perspectiva cercetătoarei germane Anneli Ute Gabanyi, vizita ministrului de externe sovietic a marcat satisfacerea unei așteptări îndelungate a Moscovei: renunțarea Bucureștiului la cursul de autonomie și confruntare instituit de regimul precedent.

Șevardnadze și-a exprimat mulțumirea pentru normalizarea relațiilor bilaterale care fuseseră grav afectate de politica „anti-sovietică” a lui Ceaușescu. Troc strategic.

Sfârșitul autonomiei și renunțarea la problema basarabeană Noii lideri ai Frontului nu doar că s-au aliniat politicii de reformă a lui Gorbaciov, dar au și încetat să mai folosească problema basarabeană ca instrument de presiune împotriva Kremlinului, generând astfel o schimbare fundamentală de paradigmă în politica externă românească.

Această reorientare a însemnat finalul rolului de „opozant veșnic” pe care România l-a jucat timp de zeci de ani în cadrul alianței militare socialiste. Diplomatul sovietic Iuli A.

Kviținski nota că prăbușirea lui Nicolae Ceaușescu a pus capăt acțiunilor imprevizibile ale reprezentanților români pe scena internațională, transformând țara dintr-un aliat rebel într-un partener previzibil. În schimbul acestei loialități, Moscova a oferit legitimitate internațională și „sprijin concret” noii puteri, Șevardnadze subliniind că Uniunea Sovietică nu mai impune nimănui abordările sale, oferind fiecărui popor libertatea de a-și stabili singur calea istorică. România între Perestroika și Democrație În final, vizita lui Șevardnadze a consolidat dialogul între ministerele de externe și a deschis calea pentru noi colaborări în domeniile economic, tehnico-științific și cultural.

Printre înțelegerile de principiu s-au numărat deschiderea reciprocă a unor case de cultură la București și Moscova, simplificarea vizitelor cetățenilor la frontieră.

Tratativele privind un tratat de cooperare și bună vecinătate România-URSS au început aproape imediat, fiind semnat în aprilie 1991. Reacția presei și a guvernelor occidentale față de vizita lui Eduard Șevardnadze la București din 6 ianuarie 1990 a fost marcată de o observație critică a modului în care noua putere de la București se repoziționa în sfera de influență a Moscovei. Concluziile occidentalilor Publicații de prestigiu precum The New York Times au comentat în epocă faptul că această vizită a reprezentat o recunoaștere oficială și timpurie a Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) de către Uniunea Sovietică, oferind legitimitate unui grup de lideri a căror orientare politică era privită cu o anumită suspiciune în capitalele vestice. Presa franceză, prin publicații precum Le Monde, a subliniat că Șevardnadze a fost primul oficial sovietic de rang înalt care a vizitat România după căderea lui Ceaușescu, aducând un sprijin explicit „revoluției române”. Astfel, ianuarie 1990 a reprezentat momentul în care România a trecut de la o independență izolată la o democrație în curs de formare, strâns legată, cel puțin într-o primă etapă, de orizonturile deschise de perestroika lui Gorbaciov.