Intervențiile cu avioane F-16, aproape o rutină în România. Anunțul făcut de Radu Miruță
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, afirmă că intervențiile cu avioane F-16 au devenit aproape o rutină, pe fondul atacurilor rusești desfășurate în apropierea frontierei României, în zona porturilor ucrainene de pe Dunăre. Intervențiile cu avioane F-16, aproape o rutină în România Potrivit ministrului, interceptările aeriene sunt realizate în cooperare directă cu structurile NATO și sunt activate în momentul în care apar ținte suspecte pe radare. „S-au ridicat două avioane F-16 de la Fetești.
Sunt proceduri clasice pe care specialiștii din Armata Română le fac în colaborare și în coordonare cu centrul de la Torrejón, NATO, din Spania.
Radarele românești văd dincolo de graniță și, în anumite contexte, atunci când se identifică o țintă, o dronă care se îndreaptă înspre România, în funcție de context se decide tehnic dacă, preventiv, se ridică avioanele pentru a monitoriza dacă ținta asta ar intra în spațiul aerian românesc sau nu”, a spus Miruță, la Antena 3 CNN. „Ridicări aproape zilnice” în zona Izmail Ministrul Apărării descrie o situație extrem de delicată la granița cu Ucraina, mai ales în zona Izmail, unde Rusia lovește frecvent infrastructura și porturile ucrainene.
Fiecare atac este analizat în timp real, pentru că traiectoria dronelor folosite în aceste operațiuni poate deveni imprevizibilă și există mereu riscul ca ele să pătrundă accidental în spațiul aerian românesc. În funcție de scenariile evaluate, sunt activate sistemele de apărare antiaeriană și sunt ridicate în alertă avioanele de luptă, pregătite să reacționeze dacă o dronă sau alt aparat zburător depășește limita de siguranță.
Ministrul arată că astfel de situații au loc aproape zilnic în ultima perioadă, iar răspunsul autorităților trebuie să fie rapid, disciplinat și bine coordonat, pentru a evita orice escaladare. Când pot fi doborâte dronele Coordonare strânsă cu NATO Deciziile sunt luate după evaluări multiple, spune ministrul, mai ales că timpul de reacție este extrem de scurt. „Evident, în legătură cu piloții, în legătură cu cei de la centrul de la Torrejón, coordonat de NATO, sunt foarte mulți parametri care sunt măsurați și clarificați înainte de a se lua această decizie.
Însă, da, dați-vă seama că la viteza pe care o au dronele, trecerea Dunării e o chestiune de câteva secunde și atunci noi, văzând dronele pe radarele românești, îndreptându-se de la 15, 20, 40 de kilometri, în funcție de situație, nu pentru toate dronele care se văd pe radarele românești se ridică avioanele, ca să fim foarte clar înțeleși.
Dar da, atunci când se ridică, decizia tehnică este că ar fi mai indicat să se ridice și să prevină decât să nu”, a mai spus Miruță. Autoritățile au emis recent un nou mesaj de avertizare pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, după ce au fost semnalate drone în apropierea frontierei.
Două aeronave F-16 ale Bazei 86 Aeriene au fost trimise să supravegheze zona și să urmărească evoluția țintelor.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.