Costul independenței: de ce pleacă tinerii români mai târziu de acasă

În România, desprinderea tinerilor din locuința părintească are loc, de regulă, în jurul vârstei de 27 de ani.

Cu aproximativ un an mai târziu decât media Uniunii Europene și cu aproape cinci ani după pragul caracteristic statelor nordice.

Situația nu este singulară la nivel continental, însă toate indiciile arată că acest decalaj de vârstă este probabil să se adâncească accelerat în perioada următoare. Unde ne situam în urmă cu doi ani Statisticile Uniunii Europene arată că, în 2024, tinerii cetățeni europeni cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani părăseau casa părinților la vârsta de 26,2 ani.

În România, desprinderea din „cuibul părintesc” venea cu aproape un an mai târziu, la 27,3 ani. Eram sub media Uniunii, dar departe de a fi campionii plecărilor târzii.

La acest capitol, pe primul loc erau croații (cu 31,3 ani), urmați de slovaci (30,9), greci (30,7), italieni (30,1) și spanioli (30 de ani).

La polul opus, cei mai „rapizi” erau nordicii: tinerii finlandezi făceau pasul la 21,4 ani, urmați de suedezi, la 21,9, și norvegieni la 22,7 ani.

În medie, cu vreo cinci ani mai devreme decât românii. Un alt aspect interesant evidențiat de statisticile Eurostat este acela că, în țările campioane la plecările târzii – Croația, Slovacia, Grecia, Italia și Spania –, dar și în Polonia și în Irlanda, aproape 80% dintre tinerii între 16 și 29 de ani locuiau în 2024 cu părinții. În țările nordice, situația era cu totul alta: 95% dintre persoanele între 16 și 19 stăteau în casa părintească, dar mai puțin de 40% dintre cele din grupul de vârstă 20-24 de ani și undeva în jur de 7% în cazul categoriei 25-29 de ani. Înghesuiți, dar cu cheltuieli mai mici Un indicator luat în calcul de experții de la Bruxelles atunci când analizează „migrația” tinerilor este nivelul de supraaglomerare al caselor în care locuiesc aceștia. Metoda de calcul a indicatorului stabilește că o persoană locuiește într-o casă supraaglomerată dacă aceasta nu dispune de: o cameră pentru fiecare cuplu din gospodărie, una pentru fiecare persoană singură cu vârsta de peste 18 ani, o cameră pentru fiecare pereche de persoane singure de același sex cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani, o alta pentru fiecare persoană între 12 și 17 ani care nu este inclusă în categoria anterioară și încă una pentru fiecare de pereche de copii sub 12 ani.

Plus o cameră de „start”. Așa ceva sună ireal pentru majoritatea românilor, mai ales a celor care stau la bloc.

Prin urmare, nu este de mirare că în 2024 eram pe primul loc la acest capitol, cu peste 58% dintre tineri locuind într-o gospodărie supraaglomerată.

Asta în condițiile în care media la nivelul UE era de 26,5%. Un procent de peste 50% se mai înregistra doar în Letonia și Bulgaria, în timp la capătul opus al clasamentului, cu sub 10%, se aflau Cipru, Irlanda, Luxemburg și Malta.

Țara noastră deținea însă primul loc în rândul statelor membre UE și în ceea ce privește procentul întregii populații care locuiește în case supraaglomerate, cu aproximativ 40%. Un alt criteriu de evaluare folosit de experții UE este indicatorul de supraîncărcare al costurilor locative, respectiv atunci când costurile de locuire depășesc 40% din venitul disponibil al unei gospodării.

La nivelul întregii populații UE, procentul a fost în 2024 de 8,2%.

În cazul persoanelor între 16 și 29 de ani era de 9,7%. La acest capitol, primele clasate au fost Grecia, cu 30% dintre tineri aflați în această situație, Finlanda (aproximativ 28%) și Olanda (în jur de 25%).

România s-a clasat în jumătatea inferioară a clasamentului (cu aproape 7%), în timp ce cel mai bine stătea Croația, cu 2,1%. Campionii UE Pentru a înțelege mai bine însă „situația locativă” a tinerilor din România este necesar să fie luați în calcul și alți parametri.

Cum ar fi rata șomajului în această categorie de vârstă. Un subiect delicat pentru țara noastră pentru că, potrivit datelor publicate în Monitorul Social al Eurostat, la finalul lui 2024 devenisem țara UE cu cea mai mare incidență a șomajului în rândul persoanelor sub 25 de ani, de 26,5%.

Asta deși la nivelul întregii populații active rata a fost de 5,7%, adică de aproape cinci ori mai mică decât cea a tinerilor, și cu 0,1% sub media Uniunii. Nu este o situație nouă – România înregistra un nivel ridicat de șomaj al tinerilor încă din 2007, când am aderat la Uniunea Europeană.

Ceea ce demonstrează că autoritățile nu doar că nu au reușit să rezolve această problemă, ci nici măcar să o țină sub control. De altfel, datele Institutului Național de Statistică arată că, în 2024, incidența șomajului de lungă durată – de șase luni sau peste – în rândul persoanelor până în 24 de ani a fost de aproape 42%. Nu este însă singurul rezultat care ar trebui să dea de gândit – România avea, încă din 2023, cel mai mare procent de tineri „neocupați” din rândul statelor membre, de 19,3%. În 2024, procentul tinerilor care nu erau nici angajați, nici la „școală” (Neither in Employment nor in Education and Training - NEET) a mai crescut un pic, la 19,4%.

La nivelul UE, media indicatorului NEET în 2024 a fost de 11%, în scădere față de anul anterior. Prețurile cresc rapid Mai există un alt element ce trebuie luat în calcul atunci când se vorbește despre plecarea tinerilor români de acasă – și anume posibilitatea acestora de a-și achiziționa propria locuință. Potrivit unui studiu al Băncii Naționale din 2023, pentru achiziționarea unui apartament de două camere cu o suprafață de 55 de metri pătrați, un român trebuia să muncească, în medie, 82 de luni.

Evident, valorile difereau în funcție de regiune – în Cluj era nevoie de 10 ani, în timp ce în Giurgiu sau Teleorman sub șase ani.

Asta însă fără a lua în calcul cheltuielile de subzistenţă.

Și faptul că tinerii nu beneficiază în primii ani de angajare de salarii egale cu valoarea medie pe economie. Din 2023, prețurile locuințelor în România au tot crescut.

Doar în luna august au săltat cu 12%, ca urmare a majorării TVA la 21%.

Și, cel mai probabil, vor continua să o facă.

Pe de o parte, ca urmare a ofertei reduse de pe piața imobiliară – cerere există încă, dar volumul lucrărilor din sectorul construcțiilor rezidențiale a scăzut cu 22% în 2024 și nu dă semne să recupereze complet deficitul în 2025. Pe de altă parte, din cauza creșterii prețului la materiale – în 2024, costurile au revenit la nivelurile record din 2022, iar până la finalul lui 2025 se vor înregistra noi maxime din cauza liberalizării prețurilor la energie, creșterii accizei la carburanți, majorării TVA-ului etc.

La toate acestea se mai adaugă și eliminarea facilităților fiscale acordate lucrătorilor în construcții, care au dus la majorarea costului salarial brut cu aproximativ 10-15% pentru angajatori, creștere care se reflectă și în prețul pentru clientul final. Vom fi printre campioni? Pentru a completa perspectiva, mai trebuie adăugat că și prețul chiriilor a continuat să crească în 2025, după ce în 2024 urcase deja cu 15%.

Dar și că oferta de locuri de muncă disponibile a scăzut în primele opt luni din 2025, conform estimărilor platformei de recrutare BestJobs.

Iar costul traiului de zi cu zi, care include cheltuielile de subzistență, dar și cele cu utilitățile, s-a majorat.

Și lista ar putea continua… Dacă tragem linie și adunăm toate aceste elemente, este foarte posibil ca, într-un viitor nu foarte îndepărtat, România să ocupe o poziție fruntașă în rândul țărilor în care tinerii nu se lasă duși de acasă.