Dronă de 2 metri, cu o parașută atașată, găsită agățată în copacii de pe muntele Strâmtu, în comuna Lerești, Argeș
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Un bărbat care duminică participa la o vânătoare a anunţat autorităţile că a găsit o dronă, căzută printre arbori, în zona comunei argeşene Lereşti.
Poliţia a anunţat instituţiile abilitate pentru a face verificări pentru a stabili cum a ajuns aparatul de zbor acolo şi de unde provine acesta. „Astăzi 21 decembrie 2025, în jurul orei 10:40, Poliţia Municipiului Câmpulung a fost sesizată telefonic de către un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Lereşti, judeţul Argeş, participant la o vânătoare organizată, cu privire la faptul că, într-o zonă împădurită de pe muntele Strâmtu, comuna Lereşti, ar fi fost identificat un obiect zburător posibil de tip dronă, prăbuşit printre copaci”, anunţă Poliţia judeţeană Argeş. Harta zonei unde a fost găsită drona Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune.
Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Surse judiciare au precizat pentru News.ro că este o dronă de mari dimensiuni cu lăţimea de doi metri.
Aparatul are ataşată o paraşută şi este intact. Un echipaj al poliţiei a mers de urgenţă în zona indicată şi a delimitat zona în care se află aparatul de zbor, măsura fiind luată pentru a preveni orice riscuri pentru persoane sau bunuri. Poliţia a informat instituţiile abilitate, conform competenţelor legale, pentru efectuarea cercetărilor specifice şi stabilirea naturii obiectului, precum şi a împrejurărilor în care acesta a ajuns în zona respectivă.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.