Boala care lovește în decembrie și poate duce la complicații severe. Numărul cazurilor a crescut în ultimii ani
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Luna decembrie aduce în România un obicei păstrat de mulți români: sacrificarea porcilor în gospodării.
Dincolo de tradiție, această practică ascunde riscuri semnificative pentru sănătate.
Medicii de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara atrag atenția asupra trichinelozei, o boală parazitară care poate provoca complicații grave și chiar decesul dacă nu este descoperită și tratată la timp.
De asemenea, medicul veterinar Cristina Paltin a explicat pentru EVZ cât de importantă este analiza care depistează prezența parazitului în carnea de porc. O boală care poate duce la complicații severe Boala este cauzată de larvele parazitului Trichinella spiralis, care pătrunde în organism prin consumul de carne de porc sau mistreț necontrolată sanitar-veterinar sau insuficient preparată termic. În primele zile după infestare, simptomele pot lipsi sau pot fi foarte ușoare – dureri abdominale, greață, diaree sau febră ușoară – ceea ce întârzie prezentarea pacientului la medic, potrivit medicilor de la Spitalul Victor Babeș. Simptome îngrijorătoare Semnele severe apar după săptămâni, când parazitul invadează mușchii, ochii, inima și sistemul nervos central, provocând dureri musculare intense, edem al feței și pleoapelor, erupții cutanate, urticarie, cefalee sau febră persistentă.
În formele grave, pacienții pot dezvolta tulburări de ritm cardiac, dificultăți respiratorii, delir, confuzie sau chiar comă. Numărul cazurilor înregistrate în România este în creștere alarmantă.
Anul trecut au fost raportate 57 de cazuri de trichineloză, aproape dublu față de anul precedent și de patru ori mai multe decât în 2022, când au fost 16 cazuri, potrivit Adevărul. „Trichineloza este o boală ce poate avea efecte dramatice, dar care poate fi prevenită.
Prevenția rămâne esențială.
Carnea provenită din gospodării trebuie verificată obligatoriu prin examen trichineloscopic efectuat de medicul veterinar, iar prepararea termică trebuie să fie completă”, arată medicii. Diagnosticarea bolii se face prin analize de sânge care pot evidenția creșterea eozinofilelor și a anticorpilor specifici.
În unele situații, medicii recomandă și biopsia musculară pentru confirmarea infecției. Cum se tratează această boală Tratamentul este complex și trebuie început rapid.
Terapia antiparazitară este principalul mod de intervenție, stopând multiplicarea și migrarea parazitului. Aceasta este completată de tratamente simptomatice, antiinflamatoare, analgezice și corticoterapie în formele severe, pentru a reduce inflamația musculară și reacțiile sistemice.
Majoritatea pacienților necesită internare în secțiile de boli infecțioase, având în vedere riscul de complicații cardiace sau neurologice. „În cazul în care nu este tratată la timp, evoluția poate fi una gravă, lăsând sechele permanente, iar în cazuri extreme poate duce chiar la deces.
În anumite situații se ajunge la spitalizări prelungite, cu recuperare lentă și incompletă”, mai arată medicii. Potrivit medicului veterinar, cei care sacrifică animale în gospodărie trebuie să țină cont de această regulă. „Carnea trebuie verificată obligatoriu prin examen trichineloscopic înainte de preparare, iar gătirea termică să fie completă pentru a elimina orice risc de infecție.
De asemenea, zonele în care se sacrifică animalele trebuie să fie igienizate corespunzător, iar deșeurile eliminate conform normelor sanitare pentru a preveni contaminarea mediului și răspândirea paraziților”, ne-a spus medicul veterinar.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.