
Cum va arăta zona corporatiștilor. Primăria București investește 105 milioane euro
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Social Cum va arăta zona corporatiștilor.
Primăria București investește 105 milioane euro Produc 3% din PIB-ul României, dar generează și cele mai mari blocaje în trafic.
Este vorba despre companiile care își au sediul în zona Dimitrie Pompeiu - Fabrica de Glucoză - Pipera, cunoscută și ca ”zona corporatiștilor”.
Aici vin zilnic la serviciu peste 30.000 de oameni.
Primăria Capitalei vine cu soluții pentru deblocarea traficului din zonă și investește peste 105 milioane euro, a declarat, luni, primarul general interimar Stelian Bujduveanu. Bujduveanu: Pornim o investiție esențială pentru deblocarea traficului din Capitală Stelian Bujduveanu anunță că Primăria Capitalei va începe procedurile de achiziție pentru investiția care va debloca traficul din nord-estul Capitalei. Proiectul de investiții urmează să fie introdus în ședința de miercuri, 25 iunie, a Consiliului General al Municipiului București (CGMB). Primăria Capitalei investește 105 milioane euro pentru soluții de trafic în zona corporatiștilor Investiția Primăriei Capitalei va schimba complet infrastructura rutieră din zona Barbu Văcărescu - Dimitrie Pompeiu - Pipera.
Proiectul include următoarele tipuri de lucrări: Lărgirea bulevardului Dimitrie Pompeiu Extinderea rețelei de tramvai și conectarea liniilor 16 și 36 la linia 5, cu un nou traseu către bd.
Barbu Văcărescu Un nou drum care leagă Șoseaua Pipera, Bd Dimitrie Pompeiu și strada Fabrica de Glucoză O pasarelă pietonală hobanată, care să traverseze în siguranță infrastructura rutieră și linia de tramvai Investiția aduce soluții de mobilitate moderne, comparabile cu marile metropole.
Vom construi aici prima zonă din București în care metroul, tramvaiul, bicicleta și mersul pe jos se îmbină firesc.
O zonă mai sigură, mai accesibilă, mai bine legată cu restul orașului. Investiția estimată este de 534,9 milioane lei (peste 105 milioane euro).
Lucrările sunt gândite să dureze 2 ani, iar întregul proces de implementare va fi întins pe 3 ani. Primăria Sectorului 2 co-finanțează lucrările de extindere a magistralei Metrou M2 până în Pipera Un alt proiect complementar în zona corporatiștilor este extinderea magistralei de metrou M2, în zona de nord-est a Capitalei, spre Pipera.
Primarul Rareș Hopincă a făcut anunțul: Am semnat cu Ministerul Transporturilor un protocol de asociere, pentru extinderea liniei de metrou M2 Pipera.
Aducem metroul în zona Dimitrie Pompeiu – Pipera, o zonă de interes major pentru Sectorul 2 pentru că aici este generat 3% din PIB-ul național.
Primăria are obligația să asigure soluții de mobilitate pentru miile de angajați care vin zilnic la muncă, acolo. Proiectul de extindere a magistralei de metrou va include, printre altele: realizarea unei legături rutiere noi între Dimitrie Pompeiu și Șoseaua Pipera, construcția unei parcări de tip ”park & ride”.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.