Neştiuta poveste a lui Ianis, eroul de 17 ani care a salvat de la înec o tânără, în staţiunea Costineşti

Are şapte fraţi şi a crescut fără tată, în casa bunicilor Ianis a venit pe lume pe 6 aprilie 2008. „Sunt născut, crescut în Mangalia”, îşi începe el povestea. Stăm de vorbă cu adolescentul devenit erou pe plaja din Costinești, la câțiva metri de locul unde era gata să se întâmple tragedia.

Când am ajuns acolo, Ianis căra șezlonguri și traverse de lemn.

A cerut învoire de la patron, ca să discute cu noi şi, imediat ce-am terminat, el s-a grăbit să se întoarcă la treabă, „că nu vreau să muncească colegii în locul meu”. Ianis muncește de la 14 ani.

Foto: Dumitru Angelescu Îmbrăcat într-un șort și cu papuci de gumă în picioare, Ianis spune că nu așteaptă nimic de la nimeni.

Nici mulțumiri, nici ajutor.

Planul lui e să fie pe propriile picioare. A crescut mai întâi fără tată, şi apoi fără mama care, „de vreo patru ani, e măritată în Hunedoara.

S-a stabilit acolo, dar ținem legătura cu ea.

Vorbim la telefon, mai vine pe la noi”.

Trei dintre fraţii lui Ianis, cei mai mici, sunt cu ea, în Hunedoara. Recomandări Baremul de corectare la limba română pentru Evaluarea Naţională 2025 Ceilalți cinci copii, printre care şi Ianis, au rămas în Mangalia, în grija bunicii materne, care e pensionată medical, pentru că „are diabet și e şi cu inima”, spune băiatul.

Locuiesc cu toţii la bloc, într-un apartament de 3 camere.

Într-una stă Ianis, împreună cu fratele lui mai mare, care are 20 de ani. „Eu cu el suntem din tatăl ăsta, care ne-a lăsat, iar restul fraţilor, din alți tați.

Dar suntem toţi apropiați între noi, frații și surorile”, mărturiseşte adolescentul. Când bunicul lui a murit, a renunţat la şcoală, ca să facă bani Ianis îl știe pe tatăl lui, „dar nu-mi pasă de el, sincer.

Ne-a lăsat de mici.

Bunică-miu a fost tatăl meu, el m-a crescut.

Dar bunicul a decedat acum trei ani”. Ianis mai mic.

Foto: pagina personală de Facebook Spune că în copilărie n-a suferit niciodată de foame, pentru că „muncea bunicul, în construcţii, pe unde mai găsea, și ne întreținea pe toți.

Dar înainte să moară, lua doar ajutorul de şomaj.

A murit în 2021, în ziua de Revelion.

S-a sculat dimineața, s-a dus până la baie, apoi s-a aşezat pe canapea și a făcut infarct”. Recomandări Cuprul de la mina Rovina, Hunedoara, tranzacție de 200 de milioane de dolari.

Canadienii de la Euro Sun Mining vând anticipat exploatarea Ianis era şi el în casă. „Eu l-am pus pe pat”, îşi aminteşte el, „eu cu unchiul meu”.

Avea numai 13 ani şi jumătate când viaţa lui a fost dată peste cap.

Anul următor, după ce a intrat în clasa a VII-a, a renunţat la şcoală şi a început să lucreze, ca să aducă bani în casă, pentru fraţii lui mai mici şi pentru bunică. ● România are cea mai mare rată a abandonului școlar din Uniunea Europeană: un sfert dintre copiii și tinerii din ţara noastră au renunţat la educaţie, conform datelor publicate de „Europa Liberă”.

Cele mai frecvente cauze sunt sărăcia și dezinteresul părinților, care nu-și trimit copiii la școală. „Nu mă deranjează că am lăsat studiile”, spune Ianis. „Îmi plăcea la şcoală, că eram cu copiii.

Dar încă păstrez legătura cu foştii mei colegi şi nu, n-am nicio treabă”.

Nu era printre premianţii clasei, pentru că şi startul fusese unul ratat: Ianis n-a mers nicio zi la grădiniţă, „m-am aruncat direct în clasa 0”, îşi aminteşte el, iar când colegii lui caligrafiau literele, lui încă îi tremura stiloul desenând bastonaşe. ● România e printre codaşele Europei şi la rata de participare la învățământul preșcolar: doar 74,8% dintre copii români care au împlinit 3 ani merg la grădiniţă, potrivit unui Raport al Comisiei Europene privind educația timpurie. Fraţii lui îşi continuă studiile şi pentru că el munceşte După ce a lăsat şcoala, Ianis a lucrat mai întâi pe plajele din Mangalia, ca ajutor de ospătar. „Adunam ce rămânea pe mese.

Multe mese!”, râde el. „Iar iarna, găseam eu ceva de făcut.

În construcții, de exemplu.

Iar iarna trecută, am lucrat ca ajutor de instalator şi am fost peste tot pe unde am avut lucrări.

Nu-s major, să merg cu contract, muncesc la negru iarna”. Pentru el, nu contează asta; e mândru că e pe banii lui. „Știu că-i câștig, că pot să ajut și că nu depind de nimeni.

Vreau ceva, îmi iau eu singur.

O pereche de adidaşi, un tricou, îmi iau eu din bănuții mei strânşi, nu stau să apelez: «mamă, tată, dă-mi» și tot așa, ca alții.

Nu apelez niciodată la nimeni.

Știu că pot să-mi ajut frații, familia.

Pe bunica, îi mai dau bani de pastile, de una, alta…”. Şi din cauza sau datorită faptului că el a abandonat şcoala, ca să muncească, fraţii lui mai mici din Mangalia îşi continuă studiile. „Două surori, de 13 şi 14 de ani, și un frate, de 16 ani.

Cea mică merge la școală, ceilalți doi sunt la liceu”, spune Ianis, mândru de ei. „Ne întreținem, între noi”, explică el. Nu e trist că drumul lui s-a oprit în halta muncii necalificate şi prost plătite.

Nu-şi aminteşte să-l fi întrebat vreodată cineva, când era şi mai copil, „tu ce vrei să te faci când o să fi mare?”.

Acum, are un sigur răspuns: „Vreau să muncesc şi să fac banul meu, atâta tot.

N-am niciun hobby, deocamdată.

Muncă! Şi vreau să mă văd cu permisul în mână.

Am banii puşi deoparte pentru şcoala de şoferi şi, cu două luni înainte să fac 18 ani, pot să mă înscriu”. Visul lui Ianis e să plece în Belgia, cu sau fără permis Mai departe, „dacă mă văd cu permisul în mână, plec în afară.

Și fără permis, tot plec! Adică, la 18 ani, am plecat, nu mai stau”, e hotărât Ianis.

Spune că în România „e greu, sunt salariile mici.

În afară se câștigă mult mai mult”. Speră să ajungă în Belgia, unde a fost şi fratele lui mai mare, şi să se angajeze, ca şi el, schelar. „Schelarii sunt cei care ridică schela, pentru construcţii de vapoare, pentru mai multe chestii.

Se câștigă bine, dar trebuie să ai și vechime.

Eu, de început, cred că aş câștiga 17-18 euro pe oră”, speră Ianis. De la fratele lui şi de la băieţii din cartier care au fost schelari în Belgia ştie că „o să fie greu departe.

Aici, la Costineşti, am cazarea asigurată, dar dacă vreau, mă duc acasă în seara asta, nu mă opreşte nimeni”, recunoaşte Ianis partea bună a României.

Dar pentru el, asta nu e de ajuns, căci după ce va ridica schele, visul lui e „să mă văd cu permis, cu mașină și după aia, casa mea”, mărturiseşte adolescentul, iar vocea i se stinge spre final, de parcă ar îndrăzni prea mult. Aici ştie că n-are nicio şansă, deşi nu-şi ia niciodată concediu şi nici nu face city-break-uri. „Dacă mai e aşa, să ies seara cu prietenii… Dar nu prea mai ai chef, după o zi de muncă, credeţi-mă”, spune copilul de 17 ani. Pentru el, drumul spre Belgia va fi ca un bungee jumping, căci o singură dată în viaţa lui a mai trecut graniţele judeţului Constanţa: „Am fost în București, în Capitală, când eram mic.

Cu şcoala, într-o excursie”, îşi aminteşte Ianis. „Ne-au dus în mai multe locuri, ţin minte, la un teatru, pe urmă undeva unde am mâncat și apoi nu mai știu, am uitat, că eram micuț, oricum”. „Ce puteam să fac, să o las să moară? N-am putut” Pe 10 iunie, Ianis a venit la Costineşti, ca să se angajeze. „Și cum intru pe plajă, aud strigăte de ajutor de la nişte băieți.

Mă urc pe un şezlong, mă uit şi, exact la geamandură din spatele nostru, era fata aia.

Nu se mişca deloc.

Plutea, gen.

Nu mai era conştientă de nimic, nu mai respira…”. Fata era o tânără de 21 de ani din judeţul Argeş, venită în vacanţă pe litoral.

În acea zi, marea era extrem de agitată şi fusese arborat steagul roşu, dar ea şi prietenul ei au intrat în apă, după plecarea salvamarilor din posturile de control. „Erau valuri destul de măricele, un metru-doi.

N-aveau voie în mare”, îşi aminteşte Ianis. „La geamandură, unde plutea fata, nu-i apă mare, e cam până la piept, așa.

Dar probabil că ea a fost trasă de curenţi și s-a speriat, a înghițit două-trei guri de apă…” Ianis venise la Costinești să se angajeze.

Foto: Dumitru Angelescu Pe plajă mai erau oameni, însă nu făceau nimic, doar strigau după ajutor. Şi-atunci, adolescentul de 17 ani spune că acţionat „din instinct.

Ce puteam să fac, să o las să moară? N-am putut.

Aşa că am intrat în apă, după ea. Ştiu să înot, nu foarte bine, dar oricum nu puteam înota, din cauza valurilor.

Am mers prin valuri, mă împingeam cu picioarele de fundul apei şi simțeam cum îmi fuge nisipul de sub tălpi.

Erau curenți mari”. Deși nu știe să înoate foarte bine, Ianis a intrat în apă să salveze un om.

Foto: Dumitru Angelescu Ajuns la tânăra inconştientă, „i-am ţinut capul sus, să nu mai înghită apă”, spune Ianis, „că-mi striga, de pe mal, o femeie mai în vârstă: «ține-i capul sus, ține-i capul sus!».

Când am scos-o pe mal, salvamarii deja alergau spre ea, țin minte.

Ea n-a respirat până când nu i-au făcut respiraţie gură la gură.

Pe urmă, eu am plecat, n-am mai stat”. De ce ar intra un copil de 17 ani în valuri, pentru a salva un om pe care nu l-a văzut în viaţa lui? „Într-un fel”, explică Ianis, „m-am pus şi eu în locul ei.

Și uite că am scăpat amândoi.

Trăiește și ea, trăiesc și eu”, spune el, fericit de acest happy end. Pe plaja din Costineşti au ajuns, în scurt timp, o ambulanţă şi un elicopter SMURD, iar tânăra scoasă din apă, care era confuză şi respira greu, a fost transportată la Spitalul de Urgență din Constanța.

Trei zile mai târziu, presa locală relata că fata „se simte mai bine, starea ei îmbunătățindu-se de la o zi la alta”. „Mama m-a certat, că trebuia să-mi văd de treaba mea” Din punct de vedere legal, Ianis e încă un copil.

N-are drept de vot, n-are voie să cumpere alcool sau ţigări şi nici să facă şcoala de şoferi, spre supărarea lui.

El nu se consideră deloc un erou.

Crede că eroi sunt cei precum „Mike Tyson, din viața reală, sau Thor şi Superman, din filme.

Și-acuma mă uit la ele, deşi le-am văzut pe toate, de câteva ori”, râde el. Când a aflat ce-a făcut, mama lui l-a certat, „că nu trebuia să fac asta, trebuia să-mi văd de treaba mea, că de ce m-am băgat-o eu pentru cineva străin… Bine, am dat-o la pace, până la urmă.

Bunica nu m-a certat, iar frate-miu mai mare mi-a zis «băi, ești nebun? Data viitoare gândeşte-te şi tu mai bine!»”. Cel mai bun prieten al lui Ianis e „o fată, mai mare decât mine, are și copii, două fetiţe, gemene.

E o vecină care, într-un fel, m-a crescut de mic copil, avea grijă de noi, şi cu ea vorbesc tot.

Iar ea m-a întrebat dacă m-a căutat fata aia, pe care am salvat-o, să-mi zică mulţumesc”.

Nu l-a căutat.

Ianis a aflat că ea e bine de la ştiri. Patronul terasei unde a început lucrul a doua zi l-a premiat cu 2.000 de lei, iar televiziunile au venit, l-au filmat şi l-au dat în prime-time, numindu-l erou.

Iar acum, unii dintre turiştii care vin pe plajă îl recunosc, după ce l-au văzut la televizor. „M-au şi felicitat câţiva, dar mie nici nu-mi pasă, sincer”, spune Ianis. „Până la urmă, cred că oricine ar fi făcut la fel ca mine”, continuă el să spere. Pe Facebook, postările care elogiază eroismul lui Ianis au strâns zeci de mii de like-uri şi de mesaje cu felicitări.

Dacă ţara asta ar fi propulsată de fiecare deget ridicat virtual sau dacă cei de la putere ar face şi ei exerciţiul lui „m-am pus şi eu în locul ei/lui/lor”, poate că România ar deveni una dintre cele mai mari puteri ale lumii. Iar adolescentul de 17 ani ar merge încă la şcoală şi n-ar mai fi nevoit să care traverse grele prin nisip, nemaiaşteptând vreun mulţumesc din partea cuiva, ci doar petrecerea de majorat.

Ca să plece şi să ridice schele, pentru a-şi atinge visul, departe de România. VEZI GALERIA FOTO VEZIFOTO POZA 1 / 9