
Mulțumiri de la Casa Albă pentru Elon Musk. Miliardarul părăsește administrația Trump
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Casa Albă i-a mulţumit joi lui Elon Musk pentru serviciile sale, după ce multimiliardarul a anunţat că pune capăt misiunii sale pe lângă administraţia Donald Trump de reducere a cheltuielilor publice, transmite AFP, preluată de Agerpres. „Îi mulţumim pentru munca sa.
Îi mulţumim pentru că a lansat DOGE (numele comisiei sale pentru eficienţă guvernamentală, n.red.), iar eforturile în vederea reducerii risipei, fraudei şi abuzurilor vor continua”, a declarat pentru presă purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt. Ea nu a dorit să facă mai multe comentarii cu privire la plecarea antreprenorului miliardar, care săptămâna aceasta l-a criticat pentru prima dată pe marele său aliat Donald Trump. Elon Musk a confirmat miercuri că îşi încetează misiunea de reducere a cheltuielilor publice, după un experiment fără precedent care a durat patru luni. Citește și Elon Musk părăsește administrația Trump, încheind un mandat turbulent cu critici pentru președintele SUA „În timp ce perioada mea prevăzută ca angajat special al guvernului se apropie de final, aş dori să-i mulţumesc preşedintelui Donald Trump pentru a-mi fi oferit ocazia de a reduce cheltuielile inutile”, a scris Musk miercuri pe reţeaua sa socială X. „Misiunea DOGE se va întări şi mai mult în viitor pentru a deveni un mod de viaţă în guvern”, a adăugat patronul Tesla, SpaceX şi X.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.