Horațiu Potra, adus în țară din Dubai. Mercenarul este cercetat în dosarul tentativei de lovitură de stat
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Mercenarul Horaţiu Potra, apropiat al fostului candidat independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, care a fost reţinut în Dubai, este adus, joi, în ţară. Horațiu Potra află într-o aeronavă alături de fiul şi nepotul său, pe numele celor trei existând mandate de arestare în lipsă pentru tentativă de acţiuni împotriva ordinii constituţionale. Potra a fost reţinut în Dubai, la finalul lunii septembrie, şi a fost de acord să vină în ţară pentru a participa la procedurile judiciare. În caz contrar, predarea lui către România ar fi durat mult mai mult, întrucât între România şi Emiratele Arabe Unite nu există acord de extrădare. Mercenarul, trimis în judecată în cazul tentativei de lovitură de stat Horaţiu Potra a fost trimis în judecată, alături de fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu şi alţi 20 de inculpaţi, acuzaţi că ar fi comis infracţiuni grave pentru destabilizarea României. Potrivit anchetatorilor, în rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în contextul hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale din România, în dimineaţa de 7 decembrie 2024, Călin Georgescu s-a întâlnit, la un complex de echitaţie din Ciolpani, judeţul Ilfov, ”în condiţii de clandestinitate”, cu mercenarul Horaţiu Potra.
Anchetatorii arată, în rechizitoriu, că acesta acţiona în zone de conflict internaţional şi desfăşura acţiuni de recrutare şi instruire paramilitară şi l-a susţinut pe Georgescu şi în timpul campaniei electorale, dar şi anterior, în scopul pregătirii acesteia. Procurorii au informat că la întâlnirea de la Ciolpani Georgescu şi Potra au discutat un plan conform căruia mercenarul şi persoane din anturajul său, cu pregătire militară, urmau să desfăşoare ”acţiuni violente cu caracter subversiv”, pentru a deturna manifestaţiile paşnice de la vremea respectivă. „Strategia urmărea, prin contagiune emoţională şi comportamentală dublată de manipularea emoţiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituţionale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat”, precizează anchetatorii. Aceştia menţionează că prin acţiunile sale, între care contactarea liderului unei organizaţii radical-naţionaliste şi transmiterea unui îndemn ”alarmist şi potenţial manipulator” susţinătorilor săi vizând continuarea votului, Georgescu a întreţinut şi întărit „rezoluţia infracţională” a lui Potra. Procurorii mai arată că Horaţiu Potra a coagulat un grup paramilitar de 21 persoane, condus de către el, stabilind să se deplaseze cu şapte maşini spre Bucureşti, unde să declanşeze proteste faţă de autorităţile statului, proteste ce urmau să fie deturnate în ”acţiuni violente apte să desăvârşească politica revizionistă” a lui Călin Georgescu, ”în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat şi al asigurării reconfigurării ordinii constituţionale, prin detaşarea de principiile sale fundamentale şi de regulile statului de drept”, punând în pericol siguranţa naţională. În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, poliţiştii au făcut filtre în zona localităţilor Baloteşti-Săftica, din judeţul Ilfov, şi Măneşti şi Corneşti, din judeţul Dâmboviţa, precum şi în Capitală, oprind şi controlând maşinile, în interiorul cărora s-au găsit cuţite tip briceag, pumnale, cuţite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare şi cozi de topoare, pistoale şi materiale pirotehnice din categoria celor mai periculoase, cu potential de a produce explozii puternice care ar fi putut provoca pagube imense, răni grave şi deces. Concluzia procurorilor care i-au trimis în judecată pe cei 22 de inculpaţi este că urmarea imediată a acţiunilor acestora a constat în punerea în pericol a securităţii naţionale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituţională, precum şi pentru valorile sociale care protejează exercitarea puterii de stat în condiţiile legii.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.