Despre platformă
Contact
Căutare știri
Aparență

Intră în cont
Înregistrează-te
Soluția găsită de Ludovic Orban, consilierul lui Nicușor Dan, dacă magistrații nu renunță la pensiile speciale
Politică

Soluția găsită de Ludovic Orban, consilierul lui Nicușor Dan, dacă magistrații nu renunță la pensiile speciale

Libertatea 16.11.2025 22:28 (Preluat: 17.11.2025)
278 vizualizări

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.

Ludovic Orban: „Magistrații refuză cele mai bune condiţii de la nivelul Uniunii Europene” Orban a explicat că magistrații sunt „complet nerezonabili”, pentru că nu acceptă soluțiile propuse de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR și blochează astfel reforma Guvernului Bolojan.

Mai mult, există riscul ca România să piardă din acest motiv sute de milioane de euro bani europeni. „La medierea făcută de preşedinte la Cotroceni, marţi, ei s-au înţeles, numai că a existat încercarea de a dialoga cu magistraţii, cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în speranţa că nu vor ataca la Curtea Constituţională.

Să fim cinstiţi că ăsta a fost, de fapt, motivul pentru care s-au deschis totuşi aceste discuţii în speranţa că se poate ajunge la o formulă astfel încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu atace la Curtea Constituţională.

Poziţia exprimată de reprezentanţii magistraţilor este o poziţie complet nerezonabilă, nu poate fi acceptată.

Dacă se ajunge la forma cea mai bună pentru ei, cu 15 ani perioadă de tranziţie până se ajunge la vârsta de pensionare standard şi pensia la 75% din salariul net, sunt cele mai bune condiţii de la nivelul Uniunii Europene pentru magistraţi”, a spus Ludovic Orban sâmbătă, 15 noiembrie, la Antena 3. Recomandări Cât costă trei mici cu cartofi la Târgul de Crăciun Craiova 2025.

Avem prețurile pentru sarmale, ciolan și papanași Consilierul prezidențial pe politică internă a precizat că nu are nicio îndoială că magistrații vor ataca și al doilea proiect al Guvernului referitor la pensiile speciale la CCR.

În aceste condiții, a propus o soluție: regândirea Constituției și impunerea unui sistem de calcul al pensiilor prin care să dispară pensiile speciale și să rămână doar cele pe bază de contributivitate, așa cum au toți românii. „Cunosc personajele de acolo şi eu n-am nicio speranţă, vă spun sincer.

Vor ataca la Curtea Constituţională, dar să atace pe răspunderea lor.

Mă gândesc, dacă nici măcar condiţiile astea nu le acceptă de ce să nu încercăm din nou, poate chiar prin modificarea Constituţiei, printr-o revizuire a Constituţiei, să impunem un singur sistem de calcul al pensiilor, şi anume proporţional contribuţiile plătite de fiecare angajat, indiferent din ce domeniu de activitate.

Să fie pe o bună egalitate în faţa legii pentru toţi angajaţii.

Dacă ei nici măcar aceste condiţii care sunt, repet, cele mai bune condiţii de la nivel european, nu vor să înţeleagă că există o linie roşie peste care nu se poate trece, pentru că ei încep să acţioneze, de fapt, împotriva ordinii constituţionale”, a adăugat Ludovic Orban. „Ce-i aşa complicat să dai un aviz, în condiţiile în care se cunoaşte conţinutul legii de mult timp şi, în mare parte nu o să fie modificări majore, ci eventual o să mai flexibilizeze un pic cele două cifre iniţiale.

Adică procentul de 70, poate rămâne 70% sau cel mult se va da 75%, şi perioada de tranziţie.

În rest, ce-i aşa complicat să dai un aviz?”, a conchis consilierul prezidențial al lui Nicușor Dan. Magistrații au blocat justiția și pot lăsa România fără 231 de milioane de euro dacă CSM amână avizul consultativ Amintim că reforma pensiilor magistraţilor, adoptată în pachetul 2 de măsuri fiscale de Guvernul Bolojan și asumată apoi în Parlament pe 1 septembrie, prevede creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani cu o perioadă de tranziţie de 10 ani şi plafonarea pensiei la maximum 70% din ultimul salariu net, nu 80% din ultimul salariu brut, așa cum este acum. Decizia Executivului a venit în ciuda protestelor și amenințărilor magistraților, chiar și la nivel înalt.

De exemplu, procurorul general al României, Alex Florența, l-a avertizat într-o discuție privată pe Ilie Bolojan că procesele, care și așa durează mult, vor dura și mai mult, iar calitatea justiției va scădea.

Apoi, magistrații au blocat justiția mai multe săptămâni, intrând în grevă. Pe 20 octombrie, CCR a decis după două amânări că legea care taie pensiile speciale ale judecătorilor și procurorilor este neconstituțională, așa cum a anunțat Libertatea încă de ziua precedentă.

Scorul la vot a fost 5-4.

Ulterior, Curtea Constituțională a explicat, într-o motivare care s-a întins pe zeci de pagini și într-un limbaj plin de formulări juridice greu de înțeles de către public, că respingerea are la bază lipsa avizului CSM. Pe 4 noiembrie, liderii coaliției PSD-PNL-USR-UDMR au găsit o soluție: să crească perioada de tranziție de la 10 la 15 ani, iar plafonul pensiilor speciale să rămână ca în prima variantă asumată în Parlament, adică 70 la sută din ultimul „net”.

Doar că CSM, Înalta Curte și Procurorul General au refuzat în discuțiile cu președintele Nicușor Dan și această propunere. Drept urmare, România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR dacă jalonul 215 nu este îndeplinit până pe 28 noiembrie, termenul-limită stabilit de Comisia Europeană.

Pentru asta, CSM trebuie să dea rapid avizul, care oricum este doar consultativ, astfel încât legea pensiilor magistraților, în forma a doua propusă de Guvern, să aibă timp să parcurgă pașii legali necesari și apoi să fie promulgată de președintele Nicușor Dan. CTP a răbufnit la adresa magistraților: „Pun în libertate hoți, violatori, criminali” În aceste condiții, gazetarul Cristian Tudor Popescu s-a revoltat la adresa magistraților care au blocat justiția prin greve și a amintit deciziile judecătorilor care eliberează hoți, escroci, violatori și criminali. El a adăugat că președintele Nicușor Dan ne spune că magistrații muncesc mult, dar nu spune și că niciunul dintre ei nu este tras la răspundere pentru deciziile iresponsabile. „Hotărâri judecătorești incredibile, revoltătoare, puneri în libertate ale unor hoți, escroci, violatori, criminali, prescripții după procese care au ținut ani întregi, nimeni nu a anchetat aceste strâmbătăți.

Judecătoarea din Constanța care, cu dosarul în față, l-a strigat pe copilul ucis Sebastian, crezând că e în sala de judecată, și care, la întrebările presei, a tăcut tot timpul mestecând gumă, e bine-mersi.

Inspecția Judiciară? Ce-o fi aia și cu ce se ocupă?”, a punctat Cristian Tudor Popescu.

Citește pe Libertatea

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.