Colegiul Medicilor București s-a autosesizat în cazul fetiței decedate la clinica stomatologică. "Așteptăm ancheta disciplinară"
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Colegiul Medicilor București s-a autosesizat în cazul fetiței de 2 ani, care a murit joi, la o clinică stomatologică din Sectorul 3 al Capitalei, a informat vineri președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, conform Agerpres. "Am întrunit astăzi de urgență biroul consiliului municipal al Colegiului Medicilor București și în urma ședinței s-a luat decizia autosesizării în acest caz.
Nu avem date suplimentare în acest caz, așteptăm ancheta disciplinară", a afirmat medicul. O fetiță de 2 ani a murit joi, în urma unui stop cardio-respirator, în timp ce se afla la o clinică stomatologică din Sectorul 3 al Capitalei.
Aceasta fusese supusă unei proceduri de sedare profundă. Poliția a fost sesizată joi, în jurul orei 19:30, despre acest caz. Colegiul Medicilor Stomatologi București a transmis vineri că va oferi organelor de anchetă judiciară întregul sprijin pentru identificarea persoanelor responsabile în cazul decesului fetiței.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.