„S-ar putea să fim nevoiți să evacuăm Teheranul”. Criza „de neimaginat” cu care se confruntă Iranul, mai gravă decât o bombă

La câteva luni după ce a supraviețuit unui război inamicul său, Israelul, Iranul se confruntă acum cu o secetă, agravată de minciunile regimului, care ar putea fi mai devastatoare decât orice bombă israeliană sau americană, relatează The Telegraph. Se estimează că rezervoarele Teheranului mai au apă potabilă doar pentru ceva mai mult de o săptămână.

Dacă nu plouă curând, a avertizat președintele Masoud Pezeshkian, capitala în care locuiesc 10 milioane de oameni ar putea fi evacuată. Criza este națională și extraordinară.

În orașul Mashhad, din nord-estul Iranului, al doilea ca mărime din țară, rezervoarele au scăzut la mai puțin de trei procente din capacitate.

În total, a declarat marți Ministerul Energiei, 19 dintre barajele majore ale țării sunt pe punctul de a seca. Arheologii au avertizat chiar că acviferul de sub Persepolis a fost atât de complet drenat încât orașul antic, cu mormântul lui Darius cu tot, s-ar putea prăbuși în curând. Situația a depășit acum limitele unei crize, spune Kaveh Madani, fost director adjunct al departamentului de mediu din Iran.

Atât „contul curent” al rezervoarelor de apă de ploaie din munți, cât și „contul de economii” al apelor subterane, care până acum au ajutat țara să treacă prin anii secetoși, sunt epuizate. „Criza gravă și de neimaginat” cu care se confruntă Iranul poate fi atribuită doar parțial scăderii precipitațiilor cu 40% față de anul precedent, a declarat Pezeshkian într-o conferință de presă, în august. Dezvoltarea necontrolată a secat rezervoarele, iar Teheranul a fost lăsat să se dezvolte atât de rapid și haotic, încât pur și simplu nu poate susține populația modernă, a argumentat președintele.

Instituțiile capitalei, a spus el, vor trebui să se mute într-o altă parte a țării - probabil în sud.

Populația civilă ar putea fi evacuată. Și cel mai rău dintre toate, se plânge el, aproape că nu se mai poate face nimic în această privință. „Unii oameni merg la televizor și spun că guvernul are capacitatea de a face ceva”, a strigat Pezeshkian, vizibil furios, într-un discurs în Parlament, săptămâna aceasta. „Dacă chiar credeți că aveți capacitatea de a remedia problema, vă voi preda toată autoritatea - veniți și remediați-o”, a mai spus președintele. El a fost acuzat de unii de alarmism.

Alții subliniază că evacuarea unui oraș cu 10 milioane de locuitori este probabil imposibilă.

Dar, spun oamenii de știință iranieni, Pezeshkian nu greșește nici în ceea ce privește amploarea, nici cauzele crizei. „Acum, suntem în al șaselea an de secetă.

Deși speram că acest an nu va fi la fel de secetos ca ultimii cinci ani, o secetă atât de lungă poate paraliza orice guvern oriunde în lume.

Este o amenințare serioasă.

În această perioadă, Iranul a avut două guverne cu politici diferite.

Au decis să fie să stocheze apa, fie să o elibereze”, spune Madani. „Toate aceste decizii sunt decizii moștenite de care, acum, administrația lui Pezeshkian trebuie să se ocupe.

De aceea există atât de multă frustrare.

Și, din păcate, în acest moment, nu mai există nicio soluție în afară de răspunsul de urgență și în afară de a cere cetățenilor să consume mai puțină apă sau chiar să părăsească orașul pentru a-și reduce consumul”, adaugă el. Raționalizarea a început deja.

Unele universități au închis deja dușurile din cămine.

Autoritățile vorbesc despre reducerea presiunii apei la zero peste noapte.

Și, aproape inevitabil, cartierele mai sărace par să suporte cel mai mult greul lipsurilor. „În unele nopți presiunea este prea mică și apa pur și simplu picură din robinete.

Suntem îngrijorați și nu avem nicio idee ce să facem dacă Teheranul rămâne fără apă”, spune Siamak, un locuitor din Shush, un cartier sărac din centrul orașului. „Nu irosim apa, nimeni de pe strada noastră nu risipește.

Ar trebui să repare acele scurgeri din sistemul de distribuție, ceea ce ar rezolva problema - ei înșiși irosesc apa”, adaugă el. Familia sa a cumpărat deja găleți pentru a stoca apa, dacă robinetele se seacă de tot. Locuitorii din Tajrish și Niavaran - cartiere înstărite din nordul Teheranului - spun că scăderea presiunii la robinete este până acum abia sesizabilă. O parte a problemei este pur și simplu apariția schimbărilor climatice.

Din punct de vedere istoric, Teheranul nu a trecut prin mai mult de doi ani consecutivi de secetă, a declarat sâmbătă pentru televiziunea de stat Mohsen Ardakani, directorul general al Companiei de Apă și Ape Uzate din Provincia Teheran.

Aceasta este prima secetă care durează de cinci ani - așa că nu este de mirare că barajele capitalei sunt la un „minim istoric”. Totuși, această catastrofă nu ar fi trebuit să ia pe nimeni prin surprindere. Din 2007, râul Zayandeh Rud, care curgăea prin orașul Isfahan tot anul, a devenit un curs de apă sezonier.

Zonele umede din Balucistan, în sud-est, s-au uscat deja.

În 2021, lipsa apei a provocat proteste în Khuzestan, o provincie sud-vestică de la granița cu Irakul. De la începutul acestui mileniu, mai mulți oameni de știință iranieni au tras un semnal de alarmă cu privire la viitoarea eră a secetelor induse de schimbările climatice și la consumul tot mai mare de apă al Iranului. Madani însuși a scris prima sa lucrare, studiind dezastrele din domeniul managementului apei din Los Angeles și Las Vegas și cerând Iranului să nu cadă în aceleași capcane, la începutul anilor 2000.

Când a devenit unul dintre cei mai importanți oficiali de mediu din Iran în 2017, a avertizat că țara este „falimentară din punct de vedere al apei” și trebuie să acționeze pentru a reduce consumul. Nu a fost un mesaj binevenit.

A fost acuzat că ar fi un agent infiltrat al MI6 (sau al Mossadului) trimis să convingă guvernul să închidă sectorul agricol, provocând astfel o criză economică în mediul rural, care ar fi creat condiții pe care gruparea teroristă Statul Islamic (IS) să le exploateze.

A fost forțat să se retragă din politică și, în cele din urmă, a trebuit să fugă din țară.