Un „fake news” istoric. Cine a fost ultimul domn/domnitor al Moldovei

Recent, a făcut audiențe o știre că „ultimul domn/domnitor al Moldovei a fost adus în România recent pentru a fi înmormântat la Iași”.

Evident, am crezut că este o glumă proastă și nici nu am dat curs informației. Rândurile de față vor să aducă unele clarificări legate de multe întrebări pe care apropiații, cunoscuții, prietenii mi le-au pus despre eveniment. Primul „fake news”: nu există diferență între domn și domnitor! De mulți ani, sunt istorici, profesori de istorie care încearcă să așeze noțiunile de domn și domnitor în registre de importanță diferită, ceea ce nu este adevărat.

Există specificația de „voievod și domn”,voievodul fiind un titlu de origine slavă pentru un lider militar, un fel de comandant al Armatei și domnul fiind conducătorul politic.

Cu timpul, a rămas noțiunea de domn, complementară celei de domnitor.

S-a spus că doar lui Alexandru Ioan Cuza și Carol I până la 1878, le putem spune domnitori.

Jurământul din 8 februarie 1859 depus la Bucuești de Alexandru Ioan Cuza conține noțiunea de „domn”! Nu apare noțiunea de domnitor. S-a spus că domnul e ales pe viață și ereditar iar domnitorul este numit.

Sincer, nici asta nu este o realitate palpabilă sau acoperită de documente.

Domnul medieval, la Târgoviște și Suceava era ales pe principiul mixt, electiv-ereditar.

Adică acei descendenți din neamuri domnești (fie ei, fie căsăstoriți cu descendente din domnitori) erau aleși de boieri, prin acordul puterii otomane, suzerană, în virtutea unor tratate străvechi numite Capitulații, adică acele tratate prin care în schimbul autonomiei interne, Moldova și Țara Românească acceptau suzeranitatea otomană. Pentru perioada 1826-1858, avem acte externe și interne care reglementează statutul domnitorilor: Convenția din 7 octombrie 1826, de la Akekrman, între ruși și turci - domniile erau fixate la 7 ani. Regulamentele Organice (1831, 1832) - domniile erau viagere teoretic, iar domnii, teoretic aleși de Obșteasca Adunare Extraordinară Convenția de la Balta Liman - 1849 - domnii erau considerați „înalți funcționari otomani” (echivalenți pașalelor cu 2 tuiuri), fiind aleși pe 7 ani Convenția de la Paris, 1858, Puterile Garante ale Europei considerau că „hospodarul” adică „domnul/domnitorul” era ales pe viață.

În baza acestei Convenții, Cuza a fost recunoscut ca Domn al Principatelor Unite, fiind recunoscută diferențiat și Unirea Principatelor.

Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman (în 1861) o recunoscuseră exclusiv pe perioada vieții lui Cuza.

Teoretic, Cuza ar fi trebuit să domnească până la moarte, dar știindu-se că era bolnav de inimă și pe fondul nemulțumirii liberalilor radicali și conservatorilor că era din 1864, o domnie autoritară, ei au uneltit la găsirea unui principe străin, în acord cu deciziile Adunărilor Ad Hoc din 1857, pentru a evita dizolvarea Unirii, dacă Alexandru Ioan Cuza ar fi încetat subit din viață. La 9 septembrie 1878, domnitorul Carol I (Principele Carol), devenit Domn (Prinț) la 10/22 mai 1866, a primit titlul de Alteță Regală din partea Guvernului României.

Se inaugura drumul spre Regat, care a fost proclamat la 14 martie 1881. Al doilea fake-news: Grigore Alexandru Ghica, ultimul domn/domnitor al Moldovei Grigore Alexandru Ghica (Grigore V Ghica) a domnit din mai 1849 până în octombrie 1853, în virtutea Convenției de la Balta Liman.

Războiul Crimeii l-a alungat de pe tron, reluând domnia din octombrie 1854 până la încetarea domniei din Moldova ăn iunie-iulie 1856.

Atunci, vor urma, până la 5/17 ianuarie 1859, caimacami unici (locțiitori) sau „căimăcămia de trei” la Iași și la București După acest domnitor Ghica (foarte des confundat cu Alexandru Dimitrie Ghica, domn regulamentar în 1834-1842, apoi caimacam la București în 1856-1858), au urmat doi caimacami, Teodor Balș și Nicolae Vogoride, apoi o „căimăcmie de trei”.

La 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn al Moldovei, conform Convenției din 1858 de la Paris.

Convenția nu respingea ab initio ideea unei domnii duble (teoretiza existența a doi domni). Cuza a fost ales la 24 ianuarie/7 februarie 1859.

Domn al Țării Românești.

El era și Domn al Moldovei.

A depus jurământul ca Domn al Principatelor Unite la 8/20 februarie 1859.

Așadar, ultimul domn al Moldovei este Alexandru Ioan Cuza! În perioada februarie 1859-ianuarie 1862, au fost adunări separate, guverne separate la Iași și București, însă din 24 ianuarie 1862, unificarea internă a fost deplină. Grigore Alexandru Ghica, un domn considerat bun, cu realizări, dar cu o domnie plină de controverse! Grigore Alexandru Ghica a avut trei soții, două cât a fost în țară, ca boier și domnitor, a treia, o franțuzoaică, după ce a părăsit Moldova, stabilindu-se în Franța.

A sprijinit reforme instituționale, sociale, a fost considerat un pro-unionist și un domn corect în general.

Problemele sale au început în toamna lui 1853.

Acuzațiile de corupție nu l-au vizat direct, dar l-au afectat serios ca stare de sănătate.

Concret, în epocă, s-a numit „scandalul Hîrnav”.

Boierul Hîrnav, un expert în procese juridice a fost prins că a câștigat procese, pe bani grei prin documente falsificate (hrisoave domnești, testamente).

Rețeaua de infractori a mers până la Nicolae Canta, Președintele Sfatului Administrativ.

Putea fi considerat un fel de Ministru al Afacerilor Interne de astăzi. Asupra domnitorului nu a planat nicio suspiciune, dar la încheierea domniei, încă nu se vindecase complet.

Starea de deprimare/depresie dovedită de memorialiștii epocii, inclusiv de Nicolae Șuțu, cel mai apropiat sfetnic, cel care l-a înlocuit pe Nicolae Canta.

Boierul Hîrnav va fi condamnat, va face închisoare, va fi eliberat, putând vota (votul era cenzitar, adică pe bază de avere) până prin 1861.

Chemat iar la procese, a murit în sărăcie lucie.

Soția sa s-a sinucis, înghițind arsenic. Sinuciderea sa a fost cauzată de mai mulți factori: acuzații de corupție, degradarea sănătății psihice, dezamăgiri personale Domnul Grigore Alexandru Ghica s-a căsătorit a treia oară, cu o franțuzoaică.

Deși legătura era veche oficializarea căsătoriei s-a făcut la 9 noiembrie 1856.

Nu a scăpat însă de griji, pentru că noul conducător, caimacamul Balș ( 8 iulie 1856-1 martie 1857) a ordonat o anchetă asupra domniei sale.

În plus, cu autor necunoscut, a apărut o publicație, „Revista domniei prințului Grigore Ghica de un membru al partidei naționale ” în 1856, care arăta presupusele fapte de corupție din timpul domniei sale.

Ion Heliade Rădulescu, după aflarea veștii morții domnitorului, Mihail Kogălniceanu, la 1863 într-un discurs în Adumare Deputaților și în secolul XX istoricul Leonid Boicu au considerat că tot ce se scria acolo erau neadevăruri și ar fi contribuit la degradarea stării de sănătate a domnitorului Grigore Alexandru Ghica. Grigore Alexandru Ghica s-a sinucis prin împușcare, la 24 august 1857, fiind înmormântat în cimitirul din Mee-sur -Seine, unde își stabilise reședința.

Istoricul Leonid Boicu a reprodus câteva rânduri din testamentul fostului domnitor Grigore Alexandru Ghica: „Sînt victima unei trame abominabile: cît de nevinovat sînt, nu pot să trăiesc.

Va veni o zi cînd dreptatea va ieși la lumină.

Aștept inamicii mei la tribunalul lui Dumnezeu.” Refuzul împăratului Napoleon al III-lea de a-l primi în audiență Mai este un aspect care l-a afectat pe fostul domnitor Ghica.

Împăratul Napoleon al III-lea nu dorea să deranjeze Anglia, care încă nu se exprimase favorabil proiectului Unirii Principatelor, propus de Napoleon III.

De aceea, deși era un mare unionist, Grigore Alexandru Ghica nu a fost primit în audiență de Împăratul Franței.

Se mai adăugau, evident și scandalurile de corupție care-l implicau indirect și pe el, pentru că se petrecuseră în timpul domniei sale iar „afacerea Hîrnav” ajunsese până la nivelul cel mai înalt al demnitarilor Principatului Moldovei.

Grigore Alexandru Ghica însuși a pus refuzul audienței de către împărat, pe seama acuzațiilor făcute în țară, pe seama lui. Precizări contemporane la nivelul anului 2025: Grigore Alexandru Ghica nu a fost ultimul domnitor al Moldovei! Principatele Moldova și Țara Românească erau în proces de modernizare.

Se știa că, de regulă, marile scandaluri se opreau de către Justiția din Principate până să ajungă la domnitor.

Nu neapărat, domnitorul le oprea ci, magistrații care nu voiau să-și piardă posturile o dată cu schimbarea domniei. După ce un domn înceta domnia, succesorul lui încerca să își facă renume, criticând performanțele predecesorului.

Ori, atunci, ieșeau la iveală aspecte cunoscute dar nefăcute public.

Așa se explică și acea broșură anonimă, așa se explică și ancheta lui Teodor Balș, care moare la 1 martie 1857.

Urmașul său, Nicolae Vogoride nu va continua ancheta.

Așadar, istoria nu stabilește dacă a fost sau nu vinovat Grigore Alexandru Ghica. Din păcate însă, controversele persistă și la aproape 170 de ani de la moartea lui.

După cum, se rostogolește și neadevărul că el ar fi fost ultimul domn al Moldovei.