Primele rezultate ale necropsiei în cazul doctoriței Ștefania Szabo. Ce substanțe au descoperit anchetatorii în corpul ei
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Au venit primele rezultate ale necropsiei în cazul doctoriţei Ștefania Szabo, care a fost gasită moartă în cabinetul ei din Spitalul Județean Buzău.
În corpul doctoriței, legiștii au constatat prezența unui anestezic extrem de toxic, despre care s-a spus că aceasta obișnuia să îl ia pentru a face față gărzilor epuizante, au declarat surse medicale pentru Antena 3 CNN. Anchetatorii urmează să aștepte și rezultatele analizelor toxicologice pentru a fi stabilită cantitatea de substanțe din corpul doctoriței și dacă aceasta a fost o cauză directă a decesului. „A venit rezultatul necropsiei.
Din primele informații s-a constatat prezența acelui anestezic extrem de puternic în corpul doctoriței.
Acum sunt așteptate rezultatele analizei toxicologice pentru a fi stabilită cantitatea de substanțe și, bineînțeles, o posibilă legătură de cauzalitate între substanța resepctivă și decesul doctoriței.
Nu este exclus ca aceasta să își fi administrat substanța tocmai pentru a face față oboselii și turelor solicitante care puteau ajunge uneori într-o gardă și la 32 de ore”, a precizat corespondantul Antena 3 CNN Cristina Filip. În acest caz, anchetatorii continuă audierile.
Unul dintre colegii doctoriței ar fi recunoscut că, înainte ca Ștefania Szabo să moară, i-a dat o doză din acest anestezic puternic din stocul de urgență de la Unitatea de Primiri Urgențe. Doar penal In rem în cazul morții doctoriței Anchetatorii au deschis un dosar penal In rem pentru ucidere din culpă..
Biroul doctoriței a fost sigilat, iar de acolo au fost ridicate mai multe probe importante. Amintim faptul că surse Antena 3 CNN au spus că în interiorul biroului a fost găsită o seringă goală și există bănuiala că a fost folosită pentru a-și înjecta în perfuzii mai multe substanțe pe care le luase de la farmacie, despre care ar fi spus că erau pentru un pacient. Însă Ștefania Szabo nu a mai ajuns în salonul pacientului respectiv, fiind găsită moartă în camera de gardă. Tot în birou au fost găsite mai multe cutii cu un medicament care este prescris, de obicei, pentru calmare - un calmant extrem de puternic, care se eliberează doar pe bază de rețetă. Anchetatorii iau în calcul mai multe variante și așteaptă analizele toxicologice.
Surse Antena 3 CNN spun că femeia a fost găsită cu o branulă și că și-ar fi administratat un cocktail pentru a trece mai ușor peste oboseală.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.