Ministrul Sănătăţii: România va putea trata marii arşi în centre moderne, construite cu grijă şi demnitate
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că primele centre pentru mari arşi vor fi finalizate în curând, după ani de întârzieri şi umilinţe pentru pacienţi şi medici. „Zece ani de durere, de ruşine, de neputinţă” „Au trecut 10 ani.
Zece ani de durere, de ruşine, de neputinţă.
Zece ani de când sistemul medical din România a fost zguduit din cele mai fine temelii”, a scris joi, pe Facebook, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete. În mesajul său, transmis la un deceniu de la tragedia din clubul „Colectiv”, Rogobete a vorbit despre eforturile depuse în ultimii ani pentru ca România să aibă, în sfârşit, centre moderne destinate tratării marilor arşi. „De ce până acum 7 ani nu au fost începute centrele de arşi? Nu ştiu şi uneori nici nu mai pot înţelege.
Ce ştiu sigur este că în 2022 le-am început, împreună cu echipa de la Ministerul Sănătăţii.
Le coordonez de 3 ani – atunci ca secretar de stat, acum ca ministru”, a adăugat el. Citește și: Zece ani de la incendiul din Colectiv.
Mesajul unui medic despre intervenția în criză: „Cum să crești o țară” „Simt ruşine uneori.
O ruşine grea, pentru nepăsare şi indolenţă” Ministrul Sănătăţii a vorbit deschis despre emoţiile pe care i le trezeşte comemorarea tragediei. „Simt ruşine uneori.
O ruşine grea, pentru nepăsare şi indolenţă.
Simt durere când văd cum unii au privit ani la rând în altă parte, în timp ce medicii şi asistentele îşi sacrificau zilele şi nopţile în spitale, ţinând sistemul pe umeri”, a scris Rogobete. El a transmis şi un mesaj de compasiune pentru familiile victimelor de la „Colectiv”: „Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au plecat prea devreme.
Le promit că nu am uitat şi că România va putea trata marii arşi în centre moderne, construite cu grijă şi demnitate”. Citește și: Nicușor Dan: „Colectiv rămâne oglinda unui stat care nu a funcționat” Trei centre de arşi, în construcţie Rogobete a reamintit că România are în prezent trei centre pentru mari arşi aflate în construcţie, iar cel din Timişoara urmează să fie finalizat chiar în acest an. „După 10 ani de aşteptare şi ruşine, am început să construim ceea ce trebuia făcut demult”, a subliniat ministrul Sănătăţii. Celelalte două centre pentru mari arşi sunt în curs de realizare la Bucureşti şi Iaşi, parte a unui program amplu de modernizare a infrastructurii medicale din România, iniţiat după lecţiile tragice ale incendiului din „Colectiv”.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.