Rușii au străpuns apărarea ucraineană într-un oraș-cheie de pe linia frontului
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Aproape 200 de soldați ruși au pătruns în orașul ucrainean Pokrovsk, in regiunea Donețk, peste weekend, după luni întregi în care invadatorii au încercat să penetreze acest oraș-cheie, conform armatei ucrainene, citată de Politico. Luptele în zonă sunt „dinamice și intense”, însă trupele ucrainene nu sunt încercuite și au reușit să recaptureze unele zone din jurul orașului și să stabilizeze situația, a transmis guvernul de la Kiev. Rusia pune presiune intensă pentru a obține noi câștiguri pe câmpul de luptă, în timp ce Ucraina luptă cu disperare să oprească forțele invadatoare din a le străpunge apărarea.
Ambele țări încearcă să obțină „capital strategic” înainte de posibilele negocieri de pace dorite de Donald Trump. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, duminică seară, că situația din Pokrovsk este „dificilă” și că luptele sunt „înverșunate”.
El a adăugat că succesul este „critic” în orașul aflat pe linia frontului. Vineri, Kiril Dimitriev, trimisul special al lui Vladimir Putin pentru investiții și cooperare economică, a declarat că SUA, Rusia și Ucraina sunt „destul de aproape” de un acord pe un armistițiu, după ce Zelenski a spus că înghețarea conflictului pe linia actuală a frontului „ar fi un bun compromis”. Ucraina și aliații săi europeni vor ca Donald Trump să pună presiune pe Putin pentru ca dictatorul de la Moscova să renunțe la poziția sa maximalistă de a cere să-i fie oficializat raptul în Ucraina.
El cere inclusiv teritorii pe care rușii nu le-au cucerit. Putin tergiversează de luni de zile orice idee de armistițiu sau negocieri de pace, păcălindu-l constant pe Donald Trump cu promisiuni deșarte și folosind tactici de tragere de timp pentru a preveni ca SUA să ofere Ucrainei arme letale de înaltă precizie și cu rază lungă de acțiune. Duminică, rușii au anunțat că au testat cu succes așa-zisul „Cernobîl zburător”, o rachetă nucleară, și că o vor folosi în luptă.
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.