INTERVIU „O bordură mai înaltă cu 3 centimetri face diferența între o cascadorie reușită și una ratată”. Cât de complicat a fost să se filmeze în București primul „Fast & Furious” românesc

„Cele mai mari provocări au fost legate de filmările pe stradă.

Am avut autorizație să filmăm doar între orele 23 și 4,30 dimineața”, povestește regizorul Anghel Damian cum a fost realizat în Capitală primul film românesc cu întreceri de mașini. „Cursa”, pe care mulți îl compară deja cu mult mai celebrul „Fast & Furious”, este totodată și cel mai scump film românesc independent, care a costat în jur de 3 milioane de euro. Filmul „Cursa” va intra în cinematografele din toată țara pe 24 octombrie. În peisajul cinematografic românesc, lansarea unui film de acţiune care implică curse ilegale de maşini (realizat independent, cu buget record, şi filmat pe străzile Bucureştiului) pare un pariu cu o miză enormă. „Cursa”, regizat de Anghel Damian (în co-regie cu Millo Simulov), promite senzaţii tari.

Producţia este promovată drept „cel mai scump film românesc independent” de până acum.

De asemenea, este și primul film autohton disponibil în formatul 4DX, cu efecte speciale senzoriale ce amplifică vibraţii, drifturi, turaţii de motor şi riscuri vizuale impresionante. Distribuţia reuneşte actori cu priză la public precum Denis Hanganu, Codin Maticiuc, Ştefania, Andi Vasluianu şi alţii, care – alături de cascadori profesionişti, supermașini, trasee spectaculoase – speră să ofere publicului român (şi nu numai) experienţa unui „Fast & Furious” autohton. Ne aflăm astfel în faţa unui proiect care, dacă reuşeşte, poate schimba modul în care regândim producţiile româneşti de gen, infrastructura de filmare cu maşini, investiţia în spectaculos şi riscul artistic. În acest context, HotNews a vorbit cu regizorul Anghel Damian despre maşini, cascadorii şi efecte, dar și despre cât de departe poate ajunge cinematografia românească. – Ce anume v-a inspirat să faceți un film centrat pe curse ilegale de mașini în România?– Anghel Damian: A fost, de fapt, un proces colectiv.

Eu am intrat în proiect într-un moment în care ideea de a face un film cu mașini exista deja — inițiată de colegii mei și co-producătorii filmului: Codin Maticiuc, Anca Truță și Andy Popescu.

Ei au fost motorul inițial al visului, iar eu am venit pe partea creativă, să-l transformăm din idee într-un film. Pentru mine, genul ăsta a rezonat imediat.

Am crescut în anii ’90–2000, într-o perioadă în care filmele de acțiune americane erau parte din educația emoțională a oricărui copil crescut în post-tranziție.

Toată lumea visa la mașini, la libertate, la viteză — era un simbol al evadării, al puterii de a-ți controla propriul destin. În serialele pe care le-am făcut anterior, am tot testat, pe bucăți, scene cu mașini și cascadorii.

Îmi doream de mult să împing mai departe zona asta de cinema „de senzație”, de film de gen.

Cred foarte tare în ideea că un regizor trebuie să-și diversifice mijloacele.

Să încerce, să greșească, să-și lărgească paleta vizuală și tehnică.

Nu poți să te stabilizezi stilistic până nu explorezi teritorii noi.

Eu am avut șansa de a regiza și scrie seriale premium, unde am acumulat mii de ore de filmare, și asta mi-a dat libertatea și încrederea să fac pasul firesc spre „Cursa”. – Cum s-a conturat echipa de actori și ce criterii au stat la baza alegerilor de casting?– Distribuția s-a construit cu grijă, printr-un proces de casting amplu.

Într-un film de gen, mai ales unul comercial, trebuie să echilibrezi trei lucruri: potrivirea actorului pe rol, calitatea interpretării și acel element pe care îl numim star power. Contează foarte mult ca publicul să aibă încredere în fețele pe care le vede.

Să fie o chimie între personaje, dar și o energie care să țină ritmul filmului.

Denis Hanganu, de exemplu, aduce o tensiune interioară care se potrivește perfect tipului de personaj.

Codin vine cu carismă și un fel de prezență recognoscibilă, care e importantă în filmul comercial.

Andi Vasluianu aduce greutate, experiență, umanitate. Pe lângă actori, am avut o echipă complexă: cascadori profesioniști, consultanți auto, mecanici, piloți.

Am vrut ca toate aceste lumi să se îmbine organic — lumea actorilor, a tehnicienilor, a celor care chiar trăiesc în jurul mașinilor. – „Primul film românesc de acțiune cu mașini” — cum se traduce concret această premieră pe plan cinematografic?– Da, „Cursa” e primul film românesc care își asumă genul „car movie” în sensul clasic.

Nu e doar un film cu o scenă de urmărire.

E o construcție de gen, cu peste 40% din film dedicat acțiunii pure, cascadoriilor și tensiunii vizuale. E un gen foarte specific, cu reguli și convenții clare, care nu a existat în România până acum.

Sigur, au mai fost secvențe izolate prin alte filme, dar nimeni nu și-a propus cu adevărat să construiască un film de mașini în toată complexitatea lui. Pentru mine, asta a fost una dintre cele mai mari provocări: să punem pe picioare un film care respectă standardele genului, dar rămâne autentic românesc — recognoscibil ca lume, ca ton, ca umor, ca tipologie umană. „Filmele finanțate de stat sunt exceptate de la multe taxe” – Ați întâmpinat provocări în colaborarea cu autoritățile locale în procesul de filmare?– Producătorii, din fericire, nu.

Au fost niște visători ca și mine.

Nimeni nu s-a gândit la filmul ăsta ca la un pariu financiar.

A fost un pariu pentru industrie, pentru profesie, pentru creșterea standardelor. Însă, da, a existat un proces lung și complex de autorizare.

Scenariul era scris foarte specific pe anumite străzi, pe anumite porțiuni din București, și unele nu au putut fi folosite.

A trebuit să ne adaptăm constant. Din păcate, cadrul în care funcționează filmul independent în România e complicat.

E o industrie tânără, fără sprijin real din partea sistemului administrativ.

Filmul independent trăiește un paradox: este singurul în care există un risc real, personal, din partea investitorilor — și totuși, e cel mai puțin ajutat de stat. Cei care vin cu bani proprii, care își asumă riscuri și angajează sute de oameni, plătesc pentru fiecare metru de stradă sau pentru fiecare oră de filmare.

În schimb, filmele finanțate de stat sunt exceptate de la multe taxe.

Nu e o critică, e doar o realitate de sistem. – Care au fost cele mai mari provocări tehnice și logistice?– Cele mai mari, clar, au fost cele legate de filmările pe stradă.

Nu am avut posibilitatea să repetăm pe traseele reale din București, așa că am construit replici pe circuite în afara orașului.

Dar fiecare centimetru de asfalt diferit îți schimbă dinamica.

O bordură mai înaltă cu trei centimetri poate face diferența între o cascadorie reușită și una ratată. În plus, 70% din film se petrece noaptea, iar noi am filmat vara, când noaptea e scurtă.

Autorizațiile ne permiteau să blocăm circulația doar între 23:00 și 4:30 dimineața.

Practic, o zi de filmare era o jumătate de zi reală. Chiar dacă bugetul a fost mare pentru un film independent, timpul efectiv de filmare a fost foarte mic.

Ca să facem filmul la nivelul tehnic pe care ni l-am propus, ar fi trebuit un buget triplu.

Așa că am compensat prin creativitate, muncă și o rezistență colectivă remarcabilă. – Cât din film e real și cât e CGI (imagine generată de computer)? În ce proporție filmul utilizează efecte reale față de elemente CGI?– Aproximativ 90% e real.

Mașinile, cascadoriile, totul e filmat pe bune.

Post-producția digitală e acolo doar ca să corecteze, să finiseze, nu ca să înlocuiască. „Cursa” e, într-un fel, un film old school, făcut cu mijloace tradiționale, la limită, într-o perioadă în care lumea filmului se îndreaptă tot mai mult spre digital și AI.

E, probabil, ultimul film de mașini filmat cu atâta realism în România. – Bugetul estimat al producției a fost vehiculat în jurul valorii de 4 milioane de euro.

Poți confirma această sumă?– Nu, nu a fost atât.

A fost undeva în jur de 3 milioane de euro.

E totuși un buget considerabil pentru un film independent românesc, mai ales pentru un gen atât de tehnic.

Și încă nu avem imaginea completă, pentru că promovarea, marketingul, campaniile — toate vor intra ulterior în calcul. – Care au fost principalele direcții de cheltuieli și ce a generat cele mai mari costuri în producție?– Pe primul loc, fără îndoială, logistica auto — mașinile, întreținerea, transportul, reparațiile.

Apoi, autorizările, plățile pentru străzi, pentru locații.

Pe locul trei, cascadoriile. Dar, de fapt, totul a fost peste medie: echipamentele, asigurările, dimensiunea echipei.

Am filmat cu patru-cinci camere simultan, cu până la cinci DOP-i (n.r.- directori de imagine) pe platou, pentru că nu poți risca să ratezi o cascadorie.

Ai o singură șansă și trebuie să o vezi din toate unghiurile. Au fost și accidente la filmări – Au existat accidente sau pierderi?– Da, au existat accidente — și sunt, evident, regretabile.

Sunt momente care lasă urme, chiar dacă sunt doar materiale.

Într-un film de acțiune, accidentele apar mereu dintr-un amestec de factori: o eroare umană minimă, o reacție întârziată, o problemă mecanică sau o secundă de neatenție.

Câteodată e pur și simplu o chestiune de noroc. Noi am avut parte de astfel de incidente, dar, din fericire, fără consecințe asupra oamenilor.

Doar pierderi materiale — mașini avariate, echipamente distruse.

Aproximativ 70–80% din ele au fost acoperite de asigurări, restul le-am suportat noi, producătorii. Sunt experiențe traumatizante, chiar dacă fac parte din meserie.

Oricât ai planifica, riscul există.

Dacă te uiți la marile filme de gen (acțiune) din lume — Batman, Harry Potter, Lord of the Rings, Mission Impossible — toate au avut accidente, unele chiar tragice.

Asta e realitatea acestui tip de cinema.

E un gen care cere mult, emoțional, tehnic și fizic.

Important e că am trecut peste fără urmări umane și că am rămas, totuși, cu un film de care suntem mândri. – Filmul „Cursa” a fost comparat cu „Fast & Furious”.

Cum privești paralela?– Comparația e firească, e primul reper când spui „film cu mașini”.

Noi am luat mereu ca etalon „Fast & Furious 1”.

Ăla a fost un film ancorat în realitate, despre comunitate, loialitate, adrenalină.

O poveste cu motor, dar și cu suflet. După aceea, franciza a evoluat firesc într-o direcție spectaculoasă, globală, cu alte dimensiuni.

Noi am vrut, în schimb, să rămânem aproape de emoția originală — de energia filmului acela inițial, care te făcea să crezi că ai putea fi și tu parte din lumea aia. – Cum ați echilibrat realismul urban al filmului cu latura spectaculoasă a cinematografiei de acțiune?– „Cursa” e un film mai brut, mai „analog”.

Nu am căutat strălucirea, ci senzația.

Există momente în care apropiem experiența de cea a gamingului, mai ales în cursa finală, dar filmul rămâne ancorat în realitatea orașului și a oamenilor care îl populează. Am vrut să păstrăm și acea latură mitologică a lumii auto, dar nu prin artificii vizuale, ci prin oameni, prin cum privesc ei mașinile.

În lumea asta, o mașină nu e doar un obiect, e o prelungire a identității. – Ce rol joacă muzica și designul sonor?– Unul esențial.

Într-un film cu mașini, sunetul e jumătate din poveste.

Mixajul, efectele sonore, vibrația motoarelor — toate construiesc experiența senzorială a publicului. Am stat peste cinci luni în postproducție doar pe sunet și muzică.

Am vrut ca fiecare moment să aibă o pulsație proprie. 80% din coloana sonoră e muzică românească, urbană, actuală.

Muzica generației de azi.

E filmul unei generații care își găsește vocea și prin muzica și sunet. – Va exista o continuare?– Da.

Partea a doua e deja gândită, iar în filmul ăsta am plantat elementele care ne vor ajuta s-o construim mai departe.

Există o structură clară, o poveste care continuă natural. Totul depinde însă de public.

Dacă oamenii vor vibra la „Cursa”, vom merge mai departe.

Nu doar cu un sequel, ci poate cu o franciză care să devină o tradiție de cinema românesc de acțiune.