Liderul nu se dezminte! FC Botoșani o învinge pe U Cluj în deplasare și rămâne în vârful clasamentului
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Cu doar o înfrângere în această stagiune, trupa lui Leo Grozavu a obținut 28 de puncte în primele 13 etape, reușint 8 victorii și 4 rezultate de egalitate. Cronică de George Nistor după U Cluj - FC Botoșani 0-2: Nu doar nebuni.
Grozav de buni U Cluj - FC Botoșani s-a jucat, în Ardeal, într-o după amiază cu nori ca într-un film de epocă, cu peliculă veche.
Scena, Cluj Arena, mai mohorâtă ca niciodată, n-a cuprins nici de data aceasta prea mulți suporteri. Doar o portavoce cu timbru rece și tribune goale, în rest, o chemare fără ecou și pașii a două formații la extreme de formă: una cu o încredere nebănuită, iar cealaltă încă metabolizează reflexul stagiunii trecute, într-o neliniște continuă. În fața băncii, Ioan Ovidiu Sabău în costumul negru-alb, croit parcă după măsurile lui.
Pe nimeni nu stă mai bine treningul cu „U” decât pe „Moț”.
Cu buzunare largi, în care îi încape bine, cu fermoar tras, eterna-i povară tandră de a nu reuși să-și dea demisia.
Dacă se rupe, doare.
Un alt cadru de copertă FIFA, doar că în pixeli mai buni, actuali. La câțiva metri lângă, îl salută Leo Grozavu, creatorul unei echipe cu o personalitate ofensivă de invidiat, care aleargă exemplar în jumătatea adversă.
Cea mai plăcută eroare de calcul a Superligii, în momentul de față. Nebunia sa lucidă, paradox al muncii și al curajului ascuns, l-a dus pe primul loc în clasament.
După trei runde înaintea sfârșitului de tur, își caută constanta, zenitul oricărui antrenor. Jovo Lukic și amintirea oltenească Tăcerea de stadion a fost spartă brusc după primul sfert de oră de joc, când Mihai Bordeianu, netimorat, și-a făcut mingea pentru un șut în forță, de la mai bine de 35 de metri.
Balonul a prins înălțime, dar Lefter, atent, a respins în corner, păstrând echilibrul. Tot moldovenii au ținut pulsul ridicat, mai curajoși decât „Șepcile roșii”.
Mykola Kovtalyuk, alt implant ucrainean de succes în campionat, s-a desprins de fundașii clujeni și a lovit mingea cu capul, la centrarea puștiului Antonio Dumitru.
Bara s-a opus deschiderii de scor. Abia pe final de repriză, clujenii au tresărit în atac, însă pentru un moment scurt, atunci când Murgia a deschis un culoar pe dreapta și a trimis o centrare-panglică, pentru Lukic, înălțat perfect, dar cu o lipsă de precizie care amintește de perioada sa din Bănie. Bosniacul este expresia pură a vibrației pe care o poartă Universitatea în ultimele două luni.
Mereu îi lipsește ceva.
Atât de aproape și totuși nu se întâmplă. Ongenda a vrut La revenirea de la cabine, botoșănenii au turat motoarele.
Nu zgomotos, nu la maximum, ci exact acolo unde au lovit de fiecare dată.
În treimea adversă, unde își găsesc pacea de cele mai multe ori. În minutul 53, Cîmpanu l-a executat fără respirație pe Lefter, puțin din afara careului mare, cu un șut de mare efect, fix la unghiul pe care portarii îl urăsc cel mai tare.
Cu pasa decisivă a fost Ongenda, răsfățatul din Moldova, care când nu zâmbește chior și nu își activează jumătățile de încercări, chiar este util. Gazdele au încercat să răspundă, dar ritmul Botoșaniului a căpătat contur.
Ongenda, într-o fracțiune de secundă, a reluat din câțiva metri, servit de Kovtalyuk, dar Lefter s-a întins salvator. Două minute mai târziu, francezul și-a luat revanșa.
Șutul său din interiorul careului a fost deviat ușor de Mikanovic, suficient ca mingea să-și croiască drumul spre plasă. S-a terminat 0-2 și FC Botoșani ajunge la cinci victorii consecutive, după ce învinge nu doar Clujul, ci și pauza competițională, clasica apăsare a echipelor care leagă puncte din greu.
Un lider neimprovizat care își merită laurii.
Fie ei și provizorii. Final » U Cluj - Botoșani 0-2 Click AICI pentru statitstici! Au marcat: Cîmpanu 53, Ongenda 68 Echipele de start în U Cluj - FC Botoșani U Cluj (4-2-3-1): Lefter - Mikanovic, Cisse, I.
Cristea, Toșca - Murgia, Bic - Postolachi, Fabry, Chipciu - Lukic Rezerve: I.
Chirilă, Cosa Capradossi, Codrea, Artean, Bota, Drammeh, Silva, Macalou, Trică, D.
Nistor, A.
Gheorghiță Absent: Van der Werff (accidentat) Antrenor Ioan Ovidiu Sabău FC Botoșani (4-2-3-1): Anestis - Ilas, Miron, Diaw, Țigănașu - Ferreira, Bordeianu - A.
Dumitru, Ongenda, Mitrov - Kovtaliuk Rezerve: Kukic, Creț, Suta, M.
Fernandez, Pavlovic, E.
David, Papa, Cîmpanu, Mailat, Adams, Lopez, Dumiter Absenți: Sadiku, Francisco (accidentați) Antrenor Leo Grozavu Stadion Cluj Arena Arbitru Szabolcs Kovacs (Carei).
Asistenți Adrian Vornicu (Iași), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea) Arbitru VAR Rareș Vidican (Satu Mare).
Asistent VAR Vlad Baban (Iași) Clasamentul din Superliga
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.