Despre platformă
Contact
Căutare știri
Aparență

Intră în cont
Înregistrează-te
Pacienții cu cancer pot comunica mai ușor cu medicii lor, datorită unei noi platforme digitale lansate în România. Informații, sprijin și empatie într-un singur loc
Sănătate

Pacienții cu cancer pot comunica mai ușor cu medicii lor, datorită unei noi platforme digitale lansate în România. Informații, sprijin și empatie într-un singur loc

RomaniaTV 16.10.2025 08:08 (Preluat: 16.10.2025)
11 vizualizări

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.

„ Când primești un diagnostic de cancer, primul lucru pe care îl simți este că lumea ta se oprește în loc.

Ai întrebări, ai frici, dar nu știi întotdeauna cum să le exprimi medicului. ” Povestea lui Andi Cârlan , pacient oncologic și navigator de pacienți, este una dintre multele care au inspirat lansarea OncoRCP, prima platformă din România dedicată comunicării dintre pacienții cu cancer și medicii lor. Proiectul beneficiază de sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București și își propune să răspundă unei nevoi esențiale: o comunicare mai clară, mai empatică și mai deschisă între pacienții oncologici și medicii lor.

În oncologie, diagnosticul nu înseamnă doar date medicale, ci o experiență profund umană, marcată de emoții, întrebări și nevoia de a fi ascultat.

OncoRCP își asumă rolul de punte între pacient și medic, încurajând un dialog bidirecțional, bazat pe încredere și respect reciproc.

Prin empatie, ascultare și sprijin educațional, platforma ajută pacienții să-și exprime mai bine nevoile și emoțiile, să înțeleagă procesul medical și să adere mai ușor la tratament, facilitând totodată o mai bună alfabetizare în sănătate. Lansată de mai puțin de o lună, platforma aduce la un loc resurse video educative, un ghid interactiv bazat pe inteligență artificială și un podcast dedicat cu medici și lideri din domeniul sănătății.

Totul pentru a-i ajuta pe pacienți să își formuleze întrebările, să înțeleagă mai bine pașii tratamentului și, mai ales, să simtă că nu sunt singuri. „Ne dorim ca OncoRCP să fie un instrument de încredere, reducând sentimentul de izolare și oferind răspunsuri rapide la întrebări frecvente”, explică Mirela Iordan, Country Manager Pfizer România, companie care a sprijinit dezvoltarea platformei. Proiectul pune accent pe componenta emoțională a experienței oncologice, pe care specialiștii o consideră esențială pentru aderența la tratament și pentru o relație bazată pe încredere reciprocă între medic și pacient. „Ne dorim ca această platformă să fie un spațiu sigur și empatic, unde pacienții să găsească sprijin real și informații clare.

Sănătatea emoțională este esențială în parcursul oncologic, iar OncoRCP reflectă acest angajament”, a subliniat dr.

Simona Melnic, CEO MedicHub Media și Viața Medicală, inițiatorul proiectului. În România, cifrele arată dimensiunea problemei: peste 95.000 de cazuri noi de cancer sunt depistate anual, iar specialiștii estimează că incidența va crește cu 6% până în 2035.

Aproape 54.000 de oameni își pierd viața, un număr similar cu populația unui oraș precum Mediaș sau Turda.

Dincolo de statistici, însă, rămâne provocarea zilnică a pacienților de a înțelege ce li se întâmplă și de a construi o relație de încredere cu medicii. „O comunicare clară și empatică între medic și pacient este la fel de importantă ca tratamentul în sine”, subliniază prof. univ. dr.

Viorel Jinga, rector al UMF „Carol Davila” București, partener al proiectului.

Citește pe RomaniaTV

Vrei să înțelegi mai bine această știre?

Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.