România refuză vaccinurile anti-COVID de la Pfizer, chiar dacă este obligată să le plătească. Rogobete: „Sunt doze pentru 10 ani”
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.
Cuprins: România caută soluții și negociază cu Pfizer pentru datoria de 600 de milioane de euro din vaccinurile anti-COVID Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că România intenționează să negocieze cu Pfizer pentru a redirecționa suma de 600 de milioane de euro către achiziția de medicamente inovative produse de companie, care nu sunt încă disponibile pe piața din țară. „Încercăm ca, în cuantumul acestei sume de 3 miliarde de lei, să introducem molecule inovative pe care compania le produce și care nu există în România sau există, dar nu sunt incluse în lista de medicamente compensate”, a explicat Alexandru Rogobete, la Antena 3 CNN. Care sunt cele două scenarii ale României pentru datoria de 600 de milioane de euro Reamintim că România a pierdut procesul cu Pfizer pentru vaccinurile anti-COVID, iar instanța de la Bruxelles a obligat țara noastră să plătească 600 de milioane de euro companiei.
Ministrul Sănătății spune că litigiul financiar dintre România și Pfizer a generat două posibile scenarii. „Plătim banii și aducem vaccin pe care ulterior îl distrugem sau încercăm un efort de echipă”, a precizat el. Rogobete a precizat că în bugetul Ministerului Sănătății nu există fonduri dedicate pentru acoperirea acestei datorii.
Totodată, Sorin Grindeanu spunea că datoria României la Pfizer înseamnă întreg pachetul de solidaritate din buget. „Încercăm să găsim un mod de a acoperi această sumă.
Cert este că, în bugetul Ministerului Sănătății, la momentul de față, nu există această sumă dedicată pentru acest litigiu”, a mai explicat ministrul. El a adăugat că, indiferent de decizia privind atacarea hotărârii, aceasta este „cu titlu executoriu”, iar banii vor trebui blocați într-un cont în cazul câștigării procesului de către Pfizer. România vrea să refuze vaccinurile de la Pfizer, chiar dacă este obligată să le plătească Ministrul a reafirmat că, deși România ar putea fi obligată să plătească suma datorată, țara nu dorește să primească doze suplimentare de vaccin, dat fiind că acestea ar fi greu de depozitat și ar risca să fie distruse ulterior. „Ar urma să cumpărăm, din acești bani, vaccin pentru următorii 10 ani.
Nu este cazul să facem asta, este evident acest lucru”, a declarat Alexandru Rogobete, duminică seara. În cadrul negocierilor cu gigantul farmaceutic, ministrul a subliniat că prioritatea sa este introducerea de medicamente inovative pentru oncologie și boli rare. „Oncologia și zona bolilor rare sunt cele două domenii pe care eu personal m-aș concentra în momentul de față, pentru că acolo este cea mai mare nevoie de inovație”, a spus el.
Totuși, ministrul a menționat că există și alte domenii în care aceste medicamente ar putea fi utile. Autoritățile române urmează să analizeze diverse scenarii pentru a găsi soluții care să minimizeze impactul bugetar al acestei datorii și să aducă beneficii directe pacienților, în special prin accesul la tratamente inovatoare. Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații. ABONEAZĂ-TE Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro Urmărește-ne pe Google News
Vrei să înțelegi mai bine această știre?
Folosește comentatorii AI pentru a obține perspective diferite și creează-ți propria interpretare personalizată sau obține o analiză detaliată cu AI.